„Donald Trump, candidatul republican la presedintia Statelor Unite ale Americii, a câstigat scrutinul electoral, conform proiectiilor realizate de institutele de specialitate. Alegerile prezidentiale au avut loc marti, 8 noiembrie. Noul presedinte ar fi depasit pragul de 270 de electori federali, un rezultat care în sistemul electoral american marcheaza victoria în alegeri. Hillary Clinton, candidatul democrat, si-a recunoscut înfrângerea.
Într-o declaratie la Radio Vatican, facuta la scurt timp dupa aflarea vestii, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a transmis felicitari noului presedinte american si a vorbit de necesitatea unei schimbari a situatiei mondiale, marcata de sfâsieri si conflicte:
Card. Parolin: „Mai întâi de toate, luam act cu respect de vointa exprimata de poporul american în acest exercitiu de democratie care a fost caracterizat de o mare afluenta la urne. Îi adresam, totodata, urarile noastre noului presedinte pentru ca guvernarea sa sa fie cu adevarat rodnica. Îi transmitem în acelasi timp sprijinul rugaciunii noastre pentru ca Domnul sa-l lumineze si sa-l sprijine în serviciul patriei, evident, dar si în serviciul bunastarii si al pacii în lume. Cred ca astazi este nevoie, întocmai, de a conclucra cu totii pentru a schimba situatia mondiala, o situatie de mari sfâsieri si conflicte grave”.
Sursa: http://ro.radiovaticana.va