„„Sunt albaneza dupa sânge, indianca dupa cetatenie. În ce priveste credinta mea, sunt o sora catolica. Dupa vocatie, apartin lumii. Dar în ce priveste inima mea, apartin cu totul Inimii lui Isus”.
Marunta de statura, dar cu o credinta tare ca o stânca, Maicii Tereza de Calcutta i-a fost încredintata misiunea de a proclama iubirea lui Isus fata de omenire, mai ales fata de cei mai saraci dintre saraci. „Dumnezeu înca iubeste lumea si ma trimite pe mine si pe tine ca sa fim iubirea si milostivirea lui fata de cei saraci”. Era un suflet plin de lumina lui Cristos, înflacarata de iubirea fata de El si cu o singura dorinta fierbinte: „sa sature setea Lui de iubire si de suflete”.
Aceasta mesagera luminoasa a iubirii lui Dumnezeu s-a nascut la 26 august 1910 la Skopje, oras aflat la rascrucea istoriei din Balcani. Cea mai mica dintre cei cinci copii ai lui Nikola si Drane Bojaxhiu, a fost botezata Gonxha Agnes, si a primit Prima Împartasanie la vârsta de cinci ani si jumatate, iar Mirul în noiembrie 1916. Iubirea fata de suflete a patruns în inima ei din ziua Primei Împartasanii. Moartea neasteptata a tatalui, care a avut loc atunci când Agnes avea circa opt ani, a lasat familia în dificultati financiare. Drane i-a crescut pe copii cu autoritate si iubire, influentând considerabil caracterul si vocatia fiicei. Formarea religioasa a lui Gonxha a fost consolidata ulterior de activa parohie iezuita Preasfânta Inima, în care era mult implicata.
La vârsta de optsprezece ani, îndemnata de dorinta de a deveni misionara, Gonxha a lasat casa natala, în septembrie 1928, pentru a intra în Institutul Sfintei Fecioare Maria, cunoscut cu numele „Surorile de Loreto”, din Irlanda. Aici a primit numele sora Maria Tereza, asemenea Sfintei Tereza de Lisieux. În decembrie a plecat spre India, sosind la Calcutta la 6 ianuarie 1929. Dupa profesiunea voturilor temporare din mai 1931, sora Tereza este trimisa în comunitatea Surorilor de Loreto din Entally, unde a predat în scoala de fete St. Mary. La 24 mai 1937, sora Tereza a facut profesiunea voturilor perpetue, devenind, asa cum ea însasi a spus, „mireasa lui Isus” pentru „toata vesnicia”. Din acea zi i s-a spus mereu Maica Tereza. A continuat sa predea la St. Mary si în 1944 a devenit directoarea scolii. Persoana de o rugaciune profunda si de o iubire intensa fata de surorile si elevele ei, Maica Tereza a petrecut foarte fericita douazeci de ani din viata la „Loreto”. Cunoscuta pentru caritatea, generozitatea si curajul ei, pentru înclinatia spre munca grea si pentru darul natural al organizarii, si-a trait consacrarea lui Isus, printre surori, cu fidelitate si bucurie.
La 10 septembrie 1946, în timpul calatoriei cu trenul de la Calcutta la Darjeeling pentru o reculegere anuala, Maica Tereza a primit „inspiratia”, „vocatia în vocatie”. În acea zi, setea lui Isus dupa iubire si dupa suflete s-a impus inimii ei – în ce mod, nu a povestit niciodata -, si dorinta arzatoare de a satura setea Lui a devenit punctul principal al vietii ei. În timpul saptamânilor si a lunilor care au urmat, prin locutiuni si viziuni interioare, Isus i-a revelat dorinta Inimii sale dupa „victimele de iubire” care ar fi „raspândit iubirea lui asupra sufletelor”. „Vino, fii lumina mea”, a rugat-o. „Nu pot sa merg singur”. I-a revelat suferinta lui vazând lipsa de grija fata de cei saraci, durerea sa ca nu este cunoscut de ei si dorinta sa arzatoare dupa iubirea lor. Isus i-a cerut Maicii Tereza sa fondeze o comunitate religioasa, Misionarele Caritatii, dedicate slujirii celor mai saraci dintre saraci. Au trecut circa doi de discernamânt si de verificari înainte ca Maica Tereza sa obtina permisiunea de a începe noua sa misiune. La 17 august 1948, a îmbracat pentru prima oara sari-ul alb cu margini albastre si a iesit pe poarta iubitei ei manastiri de „Loreto” pentru a intra în lumea saracilor.
Dupa un curs scurt cu Surorile Medicale Misionare de la Patna, Maica Tereza s-a întors la Calcutta si a gasit gazduire temporara la Micile Surori ale Saracilor. La 21 decembrie a mers pentru prima oara în periferie: a vizitat familiile, a spalat ranile unor copii, s-a îngrijit de un barbat în vârsta care zacea bolnav pe strada si de o femeie care murea de foame si de tuberculoza. Începea fiecare zi cu Isus Euharistic si iesea pe strada cu rozariul în mâna, pentru a-l cauta si a-l sluji pe El în cei care sunt „nedoriti, neiubiti, neîngrijiti”. Câteva luni mai târziu i s-au alaturat, una dupa alta, câteva dintre fostele ei eleve.
La 7 octombrie 1950 noua Congregatie a Misionarelor Caritatii era recunoscuta oficial în Arhidieceza de Calcutta. La începutul anului 1960, Maica Tereza începea sa trimita surori de-ale ei în alte parti ale Indiei. Dreptul Pontifical acordat Congregatiei de catre Papa Paul al VI-lea în februarie 1965 a încurajat-o sa deschida o casa de misiune în Venezuela. Dupa aceasta au urmat imediat alte fundatii la Roma si în Tanzania si, ulterior, pe toate continentele. Începând din 1980 si pâna în 1990, Maica Tereza a deschis case de misiune în aproape toate tarile comuniste, inclusiv în fosta Uniune Sovietica, Albania si Cuba.
Pentru a raspunde mai bine nevoilor saracilor, atât fizice cât si spirituale, Maica Tereza a fondat în 1963 congregatia Fratii Misionari ai Caritatii; în 1976 ramura contemplativa de surori, în 1979 Fratii contemplativi, si în 1984 Parintii Misionari ai Caritatii. Cu toate acestea, inspiratia ei nu s-a limitat doar la vocatiile religioase. A format Colaboratorii Maicii Tereza si Colaboratorii Bolnavi si Suferinzi, persoane de diferite confesiuni si de diferite nationalitati cu care a împartasit spiritul ei de rugaciune, simplitate, sacrificiul si apostolatul ei prin umile fapte de iubire. Acest spirit ulterior a dus la fondarea Misionarilor Caritatii Laici. Ca raspuns la cererea multor preoti, în 1991 Maica Tereza a dat viata Miscarii Corpus Christi pentru Preoti, ca o „cale mica de sfintenie” pentru cei care doreau sa împartaseasca spiritul si carisma ei.
În acesti ani de rapida expansiune a misiunii sale, lumea a început sa îsi îndrepte atentia spre Maica Tereza si spre opera pe care o începuse. Numeroase distinctii, începând de la Premiul indian Padmashri din 1962 si importantul Premiu Nobel pentru Pace din 1979, au adus cinste operei ei, în timp ce mass-media au început sa urmareasca activitatile ei cu tot mai mult interes. A primit totul, atât distinctiile cât si atentiile, „spre slava lui Dumnezeu si în numele saracilor”.
Întreaga viata si opera a Maicii Tereza ofera marturia bucuriei de a iubi, a maretiei si demnitatii fiecarei persoane umane, a valorii lucrurilor marunte facute cu fidelitate si iubire, si a incomparabilei prietenii cu Dumnezeu. Dar a existat un alt aspect eroic al acestei mari femei despre care s-a aflat abia dupa moartea ei. Ascunsa de ochii tuturor, ascunsa pâna si de cei care i-au fost foarte aproape, viata ei interioara a fost marcata de experienta unei profunde, dureroase si permanente senzatii ca este separata de Dumnezeu, ba chiar respinsa de El, împreuna cu o dorinta tot mai mare dupa El. A numit încercarea ei interioara „obscuritate”. „Dureroasa noapte” a sufletului ei, care a început în jurul perioadei în care si-a început apostolatul cu saracii si a durat întreaga viata, a condus-o pe Maica Tereza la o unire si mai profunda cu Dumnezeu. Prin obscuritate a participat în mod mistic la setea lui Isus, la dorinta lui, dureroasa si arzatoare, de iubire, si a împartasit dezolarea interioara a saracilor.
În timpul ultimilor ani de viata, în ciuda problemelor tot mai mari de sanatate, Maica Tereza a continuat sa conduca Congregatia ei si sa raspunda nevoilor saracilor si ale Bisericii. În 1997, surorile Maicii Tereza erau circa 4.000, prezente în 610 case de misiune raspândite în 123 de tari din lume. În martie 1997 a binecuvântat-o pe noua Superioara Generala a Misionarelor Caritatii, si a facut înca o calatorie în strainatate. Dupa ce l-a întâlnit pe Papa Ioan Paul al II-lea pentru ultima data, s-a întors la Calcutta si a petrecut ultimele saptamâni de viata primind vizitatori si instruindu-le pe surorile ei. La 5 septembrie 1997, viata pamânteasca a Maicii Tereza a ajuns la capat. Au fost organizate funeralii de stat de catre guvernul indian, iar trupul i-a fost înmormântat în Casa Mama a Misionarelor Caritatii. Mormântul ei a devenit repede loc de pelerinaj si de rugaciune pentru oameni de orice credinta, saraci si bogati, fara nici o distinctie. Maica Tereza ne lasa testamentul unei credinte de nezdruncinat, al unei sperante de neînfrânt si al unei extraordinare caritati. Raspunsul ei la cererea lui Isus: „Vino, fii lumina mea” a facut-o Misionara a Caritatii, „Maica a saracilor”, simbolul compasiunii fata de oameni si marturie vie a iubirii însetate a lui Dumnezeu.
Dupa mai putin de doi ani de la moartea ei, datorita raspânditei faime de sfintenie si a harurilor obtinute prin mijlocirea ei, Papa Ioan Paul al II-lea a permis deschiderea cauzei de canonizare. La 20 decembrie 2002 a aprobat decretele asupra virtutilor eroice si a miracolelor sale.
Fericita Tereza va fi ridicata la cinstea Altarelor, duminica 4 septembrie 2016, în Piata Sfântul Petru din Roma.
Sursa: http://www.sfinticatolici.ro
