„
1 septembrie 2016
"Sa folosim milostivire fata de casa noastra comuna"
În unire cu fratii si surorile ortodocsi, si cu adeziunea altor Biserici si comunitati crestine, Biserica Catolica celebreaza astazi anuala "Zi mondiala de rugaciune pentru îngrijirea creatiei". Aceasta zi vrea sa ofere "fiecarui credincios si comunitatilor oportunitatea pretioasa de a reînnoi adeziunea personala la propria vocatie de pazitori ai creatiei, înaltând catre Dumnezeu multumirea pentru lucrarea minunata pe care el a încredintat-o îngrijirii noastre, invocând ajutorul sau pentru ocrotirea creatiei si milostivirea sa pentru pacatele comise împotriva lumii în care traim"1.
Este foarte încurajator ca preocuparea fata de viitorul planetei noastre este împartasita de Biserici si de comunitatile crestine împreuna cu alte religii. De fapt, în ultimii ani, multe initiative au fost întreprinse de autoritati religioase si organizatii pentru a sensibiliza mai mult opinia publica în privinta pericolelor exploatarii iresponsabile a planetei. As vrea sa mentionez aici pe patriarhul Bartolomeu si pe predecesorul sau, Dimitrios, care multi ani s-au pronuntat constant împotriva pacatului de a aduce daune creatiei, atragând atentia asupra crizei morale si spirituale care sta la baza problemelor mediului si a degradarii. Raspunzând la atentia crescânda fata de integritatea creatiei, a Treia Adunare Ecumenica Europeana (Sibiu, 2007) propunea sa se celebreze un "Timp pentru Creatie" care sa dureze cinci saptamâni între 1 septembrie (comemorarea ortodoxa a creatiei divine) si 4 octombrie (comemorarea lui Francisc de Assisi în Biserica catolica si în câteva alte traditii occidentale). Din acel moment aceasta initiativa, cu sprijinul Consiliului Mondial al Bisericilor, a inspirat multe activitati ecumenice în diferite parti ale lumii. Trebuie sa fie si motiv de bucurie faptul ca în toata lumea initiative asemanatoare, care promoveaza dreptatea mediului, grija fata de cei saraci si angajarea responsabila fata de societate, fac ca sa se întâlneasca persoane, mai ales tineri, din diferite contexte religioase. Crestini si necrestini, persoane de credinta si de bunavointa, trebuie sa fim uniti în a demonstra milostivire fata de casa noastra comuna – pamântul – si a valoriza pe deplin lumea în care traim ca loc de împartasire si de comuniune.
1. Pamântul striga…
Cu acest mesaj, reînnoiesc dialogul cu fiecare persoana care locuieste pe aceasta planeta cu privire la suferintele care-i chinuiesc pe saraci si la devastarea mediului. Dumnezeu ne-a daruit o gradina manoasa, dar o transformam într-o întindere poluata de "darâmaturi, deserturi si mizerie" (Enciclica Laudato si', 161). Nu putem sa capitulam sau sa fim indiferenti fata de pierderea biodiversitatii si fata de distrugerea ecosistemelor, adesea provocate de comportamentele iresponsabile si egoiste. "Din cauza noastra, mii de specii nu vor da glorie lui Dumnezeu cu existenta lor nici nu ne vor putea comunica propriul mesaj. Nu avem dreptul" (ibid., 33).
Planeta continua sa se încalzeasca, în parte din cauza activitatii umane: anul 2015 a fost anul cel mai cald înregistrat vreodata si probabil anul 2016 va fi si mai mult. Asta provoaca secete, inundatii, incendii si evenimente meteorologice extreme tot mai grave. Schimbarile climatice contribuie si la criza sfâsietoare a migrantilor fortati. Saracii din lume, care sunt cei mai putin responsabili de schimbarile climatice, sunt cei mai vulnerabili si deja le îndura efectele.
Asa cum scoate în evidenta ecologia integrala, fiintele umane sunt profund legate unele cu altele si cu creatia în întregimea sa. Când maltratam natura, maltratam si fiintele umane. În acelasi timp, fiecare creatura are propria valoare intrinseca ce trebuie sa fie respectata. Sa ascultam "atât strigatul pamântului cât si strigatul saracilor" (ibid., 49) si sa încercam sa întelegem cu atentie cum putem asigura un raspuns adecvat si prompt.
2. …pentru ca am pacatuit
Dumnezeu ne-a daruit pamântul pentru a-l cultiva si a-l pazi (cf. Gen 2,15) cu respect si echilibru. A-l cultiva "prea mult" – adica exploatându-l în maniera mioapa si egoista – si a-l cultiva putin este pacat.
Cu curaj iubitul patriarh ecumenic Bartolomeu a scos în evidenta în mod repetat si profetic pacatele noastre împotriva creatiei: "Ca fiintele umane distrug diversitatea biologica în creatia lui Dumnezeu; ca fiintele umane compromit integritatea pamântului si contribuie la schimbarea climatica, despuind pamântul de padurile sale naturale sau distrugând zonele sale umede; ca fiintele umane polueaza apele, solul, aerul: toate acestea sunt pacate". De fapt, "o crima împotriva naturii este o crima împotriva noastra si un pacat împotriva lui Dumnezeu"2.
În fata a ceea ce se întâmpla casei noastre, fie ca Jubileul Milostivirii sa-i cheme pe credinciosii crestini "la o profunda convertire interioara" (Enciclica Laudato si', 217), sustinuta îndeosebi de sacramentul Pocaintei. În acest An Jubiliar, sa învatam sa cautam milostivirea lui Dumnezeu pentru pacatele împotriva creatiei pe care pâna acum n-am stiut sa le recunoastem si sa le marturisim; si sa ne angajam sa facem pasi concreti pe drumul convertirii ecologice, care cere o constientizare clara a responsabilitatii noastre fata de noi însine, de aproapele, de creatie si de Creator (cf. ibid,, 10; 229).
3. Examinarea constiintei si cainta
Primul pas pe acest drum este mereu o examinare a constiintei, care "implica recunostinta si gratuitate, adica o recunoastere a lumii ca dar primit de la iubirea Tatalui, care provoaca drept consecinta dispozitii gratuite de renuntare si gesturi generoase […]. Implica si constiinta iubitoare de a nu fi separati de celelalte creaturi, ci de a forma cu celelalte fiinte din univers o minunata comuniune universala. Pentru cel care crede, lumea nu se contempla din afara ci dinauntru, recunoscând legaturile cu care Tatal ne-a unit cu toate fiintele" (ibid., 220).
Catre acest Tatal plin de milostivire si de bunatate, care asteapta întoarcerea fiecaruia dintre fiii sai, putem sa ne adresam recunoscând pacatele noastre fata de creatie, fata de saraci si fata de viitoarele generatii. "În masura în care noi toti provocam mici daune ecologice", suntem chemati sa recunoastem "aportul nostru, mic sau mare, la desfigurarea si la distrugerea mediului"3. Acesta este primul pas pe calea convertirii.
În anul 2000, si el un An Jubiliar, predecesorul meu sfântul Ioan Paul al II-lea i-a invitat pe catolici sa ceara iertare pentru intoleranta religioasa trecuta si prezenta, precum si pentru nedreptatile comise fata de evrei, femei, popoare indigene, imigrati, saraci si cei care trebuie sa se nasca. În acest Jubileu Extraordinar al Milostivirii invit pe fiecare sa faca la fel. Ca indivizi, obisnuiti de acum cu stiluri de viata induse fie de o cultura gresit înteleasa a bunastarii fie de o "dorinta dezordonata de a consuma mai mult decât ceea ce avem nevoie realmente" (ibid., 123), si ca partasi ai unui sistem "care a impus logica profitului cu orice pret, fara a se gândi la excluderea sociala sau la distrugerea naturii"4, sa ne caim de raul pe care-l facem casei noastra comune.
Dupa o examinare serioasa a constiintei si locuiti de aceasta cainta, putem marturisi pacatele noastre împotriva Creatorului, împotriva creatiei, împotriva fratilor nostri si a surorilor noastre. "Catehismul Bisericii Catolice ne arata confesionalul ca un loc în care adevarul ne face liberi printr-o întâlnire"5. Stim ca "Dumnezeu este mai mare decât pacatul nostru"6, decât toate pacatele, inclusiv cele împotriva creatiei. Le marturisim pentru ca suntem caiti si vrem sa ne schimbam. Si harul milostiv al lui Dumnezeu pe care-l primim în Sacrament ne va ajuta sa facem asta.
4. A schimba directia
Examinarea constiintei, cainta si marturisirea la Tatal bogat în milostivire conduc la o propunere ferma de schimbare a vietii. Si asta trebuie sa se traduca în atitudini si comportamente concrete mai respectuoase fata de creatie, ca de exemplu sa facem o folosire atenta a plasticului si a hârtiei, sa nu risipim apa, mâncarea si energia electrica, sa diferentiem gunoaiele, sa tratam cu grija celelalte fiinte vii, sa utilizam transportul public si sa împartasim unul si acelasi vehicul între mai multe persoane, si asa mai departe (cf. Enciclica Laudato si', 211). Nu trebuie sa credem ca aceste eforturi sunt prea mici pentru a îmbunatati lumea. Aceste actiuni "provoaca în sânul acestui pamânt un bine care tinde mereu sa se raspândeasca, uneori în mod invizibil" (ibid., 212) si încurajeaza "un stil de viata profetic si contemplativ, capabil sa se bucure profund fara a fi obsedati de consum" (ibid., 222).
La fel propunerea de schimbare a vietii trebuie sa treaca prin modul în care contribuim la construirea culturii si societatii din care facem parte: de fapt "grija fata de natura este parte a unui stil de viata care implica o capacitate de a trai împreuna si de comuniune" (ibid., 228). Economia si politica, societatea si cultura nu pot sa fie dominate de o mentalitate pe termen scurt si de cautarea unei beneficiu financiar si electoral imediat. În schimb ele trebuie sa fie urgent reorientate spre binele comun, care cuprinde sustenabilitatea si îngrijirea creatiei.
Un caz concret este cel al "datoriei ecologice" între nordul si sudul lumii (cf. ibid., 51-52). Restituirea sa ar cere sa se aiba grija de mediul din tarile mai sarace, furnizându-le resurse financiare si asistenta tehnica pentru a le ajuta sa gestioneze consecintele schimbarilor climatice si sa promoveze dezvoltarea sustenabila.
Ocrotirea casei comune cere un consens politic crescând. În acest sens, este motiv de satisfactie ca în septembrie 2015 tarile din lume au adoptat Obiectivele de Dezvoltare Sustenabila si ca, în decembrie 2015 au aprobat Acordul de la Paris despre schimbarile climatice, care îsi propune obiectivul angajant dar fundamental de a respecta angajamentele care s-au asumat, în timp ce firmele trebuie sa-si faca partea lor în mod responsabil si cetatenilor le revine sa ceara ca sa se întâmple asta, ba chiar sa se tinda la obiective tot mai ambitioase.
Apoi a schimba directia consta în "a respecta cu scrupulozitate porunca originara de a feri creatia de orice rau, fie pentru binele nostru fie pentru binele celorlalte fiinte umane"7. O întrebare ne poate ajuta sa nu pierdem din vedere obiectivul: "Ce tip de lume dorim sa transmitem celor care vor veni dupa noi, copiilor pe care-i crestem?" (Enciclica Laudato si', 160).
5. O noua fapta de milostenie
"Nimic nu uneste mai mult cu Dumnezeu ca o fapta de milostenie – fie ca e vorba despre milostivirea cu care Domnul ne iarta pacatele noastre, fie ca e vorba de harul pe care ni-l da pentru a practica faptele de milostenie în numele sau"8.
Parafrazându-l pe sfântul Iacob, "milostivirea fara fapte este moarta în ea însasi. […] Din cauza schimbarilor din lumea noastra globalizata, unele saracii materiale si spirituale s-au înmultit: deci sa dam spatiu fanteziei caritatii pentru a gasi noi modalitati operative. În acest mod calea milostivirii va deveni tot mai concreta"9.
Viata crestina include practicarea traditionalelor fapte de milostenie trupeasca si sufleteasca10. "De obicei ne gândim la faptele de milostenie una câte una, si pentru ca sunt legate de o opera: spitale pentru bolnavi, mese pentru cei înfometati, hanuri pentru cei care sunt pe strada, scoli pentru cei care au nevoie de instruire, confesionalul si directiunea spirituala pentru cel care are nevoie de sfat si de iertare… Dar daca le privim împreuna, mesajul este ca obiectul milostivirii este viata umana însasi în totalitatea sa"11.
Desigur viata umana însasi în totalitatea sa cuprinde îngrijirea casei comune. Deci, îmi permit sa propun o completare la cele doua liste traditionale de sapte fapte de milostenie, adaugând la fiecare îngrijirea casei comune.
Ca fapta de milostenie sufleteasca, îngrijirea casei comune cere "contemplarea recunoscatoare a lumii" (Enciclica Laudato si', 214) care "ne permite sa descoperim prin fiecare lucru vreo învatatura pe care Dumnezeu vrea sa ne-o comunice" (ibid., 85). Ca fapta de milostenie trupeasca, îngrijirea casei comune cere "simple gesturi zilnice în care frângem logica violentei, a exploatarii, a egoismului […] si se manifesta în toate actiunile care încearca sa construiasca o lume mai bune" (ibid., 230-231).
6. În concluzie, sa ne rugam
În pofida pacatelor noastre si a provocarilor înspaimântatoare pe care le avem în fata noastra, sa nu pierdem niciodata speranta: "Creatorul nu ne abandoneaza, nu da înapoi niciodata în proiectul sau de iubire, nu se caieste ca ne-a creat […] pentru ca s-a unit definitiv cu pamântul nostru si iubirea sa ne conduce mereu sa gasim noi drumuri" (ibid., 13; 245). Îndeosebi la 1 septembrie, si apoi tot restul anului sa ne rugam:
"O, Dumnezeu al saracilor,
ajuta-ne sa-i rascumparam pe cei abandonati
si pe cei uitati de pe acest pamânt
care atât de mult valoreaza în ochii tai. […]
O, Dumnezeu al iubirii, arata-ne locul nostru în aceasta lume
ca instrumente ale afectului tau fata de toate fiintele de pe acest pamânt" (ibid., 246).
O, Dumnezeu al milostivirii, da-ne sa primim iertarea ta
si sa transmitem milostivirea ta în toata casa noastra comuna.
Laudat sa fii.
Amin.
Din Vatican, 1 septembrie 2016
Note
1 Scrisoare pentru instituirea "Zilei mondiale de rugaciune pentru îngrijirea creatiei", 6 august 2015.
2 Discurs la Santa Barbara, California (8 noiembrie 1997).
3 Bartolomeu I, Mesaj pentru Ziua de rugaciune pentru salvgardarea creatiei (1 septembrie 2012).
4 Discurs, a II-a Întâlnire Mondiala a Miscarilor Populare, Santa Cruz de la Sierra (Bolivia), 9 iulie 2015.
5 A treia meditatie, Reculegere spirituala cu ocazia Jubileului Preotilor, Bazilica "Sfântul Paul din afara zidurilor", 2 iunie 2016.
6 Audienta, 30 martie 2016.
7 Bartolomeu I, Mesaj pentru Ziua de rugaciune pentru salvgardarea creatiei (1 septembrie 1997).
8 Prima meditatie, Reculegere spirituala cu ocazia Jubileului Preotilor, Bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", 2 iunie 2016.
9 Audienta, 30 iunie 2016.
10 Cele de milostenie trupeasca sunt: a da de mâncare celor înfometati; a da de baut celor însetati; a îmbraca pe cei goi; a gazdui pe pelerini; a vizita pe cei bolnavi; a vizita pe cei închisi; a îngropa pe cei morti. Cele de milostenie sufleteasca sunt: a sfatui pe cei în îndoiala; a învata pe cei nestiutori; a avertiza pe pacatosi; a mângâia pe cei mâhniti; a ierta ofensele; a suporta cu rabdare nedreptatea; a ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii si pentru cei morti.
11 A treia meditatie, Reculegere spirituala cu ocazia Jubileului Preotilor, Bazilica "Sfântul Paul din afara zidurilor", 2 iunie 2016.
Traducere de pr. Mihai Patrascu
Sursa:http://www.ercis.ro
