„Protopopiatul Greco-Catolic Beius a organizat vineri 11 martie, traditionalul „Carnaval al Primaverii” cu aportul Parohiei „Sfintii Trei Ierarhi”, Asociatiei „Ave Miriam” si Fundatiei „Caminul Francesco”.
Carnavalul a debutat cu prezentarea organizatorilor si a juriului, urmând a fi invitati toti copiii prezenti pentru a-si prezenta costumatiile si personajele reprezentate. Nu au lipsit ca de obicei nici printesele si printii, nici clovnii sau haiducii; personaje de basm ori vedete actuale au împartit aceiasi scena si au trait alaturi distractia jocului si a mirajul veseliei. Copiii din Beius, alaturi de amicii lor din Stei, Pocola si Dragoteni au aplaudat concurentii premiati al concursului organizat si, în final, cu totii au primit cu bucurie daruri si universala diploma de participare. Agapa dulceaga finala a încheiat traditional serbarea întâmpinarii Primaverii mult asteptate.
Aducându-ne aminte si de timpul special ce urma a debuta, cel al Postului Mare, copiii au fost îndemnati ca, în semn de recunostinta si iubire fata de Dumnezeu, sa participe cât mai des si activ la viata de rugaciune a Bisericii.