„Sala festiva a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea a gazduit joi, 22 ianuarie 2015, cea de-a IX-a editie a Zilei Voluntarului Caritas, în cadrul careia au fost premiati cei mai activi voluntari ai Asociatiei Caritas Eparhial Oradea în anul 2014. La eveniment au participat, alaturi de voluntari si invitatii lor, PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, Kiss Károly, director executiv Caritas Catolica, reprezentând pe PSS Böcskei László, episcopul romano-catolic si Arina Mos, director general ASCO.
Prin aceasta premiere am urmarit recunoasterea publica a meritelor celor mai activi voluntari. În anul 2014 din cei 435 voluntari aflati în baza noastra de date, 169 au fost voluntari activi totalizând un numar de 4.165 ore prestate în serviciul aproapelui. Au fost acordate 7 premii pe activitati si programe, 4 premii speciale si premiul “Voluntarul anului 2014” dupa cum urmeaza:
Premiul CANTINA SOCIALA
Cantina Sociala – este un serviciu prin care Asociatia Caritas Eparhial ofera o masa calda la 70 de persoane aflate în nevoie. În cadrul serviciului se desfasoara doua activitati complementare, prima se realizeaza în bucataria unde se pregateste hrana pentru persoanele asistate, fiind urmata de servirea hranei beneficiarilor.
Aceste activitati nu ar fi realizabile fara sprijinul voluntarilor.
Voluntarul este implicat în realizarea efectiva a întregii activitati (pregatirea hranei, servirea hranei, spalarea veselei, curatarea salii de mese). Totodata, se realizeaza o conexiune între voluntar si beneficiar reprezentata printr-o vorba calda care de cele mai multe ori sparge zidul singuratatii.
Premiul pentru pregatirea hranei, servirea hranei, spalarea veselei, curatarea salii de mese si socializare cu beneficiarii s-a acordat voluntarului: Clara Comsa.
Premiul CENTRUL DE ZI
Centrul de zi Gabriele si Centrul de zi de la Ioanis au ca scop pregatirea copiilor si a adolescentilor pentru viata, bazându-ne pe doua resurse importante (rabdare si dragoste). Marea parte a timpului pe care îl dedicam acestor copii si adolescenti este pentru pregatirea lor ca oameni, pentru ca, într-un viitor apropiat sa fie: oameni educati (se pregatesc pentru scoala facându-si temele); oameni care îsi respecta traditiile si cultura proprie (cântece si dansuri tipice); oameni care accepta cultura si traditiile celorlalti, respectându-le (schimburi de experienta); oameni care sa aiba cultura munci (lucruri manuale).
Premiul pentru ajutorul acordat la învatare si efectuarea temelor, pentru activitatile de socializare, de joaca, de dezvoltare personala si de petrecere a timpului liber cu copiii, s-a acordat voluntarului:Daniela Pâncotan.
Premiul DUSURI SOCIALE
Dusurile Sociale reprezinta un serviciu unic pe plan local în cadrul caruia persoanele fara adapost au acces la conditii decente de efectuare a igienei corporale. Prin facilitarea accesului la dusuri si prin asigurarea unei vestimentatii adecvate venim în sprijinul persoanelor fara adapost, în mentinerea si asigurarea igienei corporale. Acest lucru este esential si necesar când vorbim de reintegrarea în câmpul muncii a persoanelor fara un camin.
Persoanele fara adapost au acces de 2 ori pe saptamâna la dusurile sociale, voluntarii fiind cei care le ofera materialele de igiena iar la sfârsitul activitatii ajuta la realizarea curateniei.
Premiul pentru primirea beneficiarilor, distribuirea materialelor de igiena, realizarea curatenie dupa efectuarea dusurilor si socializare cu beneficiarii s-a acordat voluntarului: Cerasela Ciordas.
Premiul VACANTA DEDICATA VOLUNTARIATULUI
În societatea de astazi, conceptul de tânar este asociat cu termeni ca si iresponsabilitate, nepasare si indiferenta fata de sine dar si fata de ceilalti.
Toate aceste notiuni cu conotatie negativa, au fost combatute de un grup de tineri care au ales sa îsi petreaca o parte din vacanta împreuna cu beneficiarii Asociatiei Caritas Eparhial, facând voluntariat.
Premiul pentru implicare si acoperirea necesarului de resurse umane în cadrul serviciului cantina sociala, pe perioada vacantelor si a concediilor s-a acordat voluntarului: Adina Popa.
Premiul PRIETENI PENTRU UN ZÂMBET
Programul Prieteni pentru un zâmbet este un program prin care voluntarii clovni realizeaza vizite la spitalul de copii din Oradea, aducând astfel un zâmbet pe buzele copiilor internati dar, în acelasi timp, sunt prezenti la diferite evenimente din viata copiilor în gradinite, scoli si evenimente speciale.
Premiul pentru zâmbetele aduse pe chipul copiilor si implicarea constanta în program s-a acordat voluntarului Georgeta Finna.
Premiul COLECTA DE PASTI
Ca si în anii precedenti, voluntarii ne-au sprijinit la Colecta de Pasti care s-a desfasurat în trei biserici din Oradea: Manastirea Maica Domnului, Biserica Sfântul Nicolae si Biserica Sfânta Treime precum si în doua centre comerciale din Oradea: Selgros Cash and Carry si Era Shopping Park. Au participat 78 de voluntari, cu vârste cuprinse între 15 si 61 de ani, realizând un total de 412 de ore de munca.
Premiul pentru deosebita implicare în strângerea de alimente pentru familiile aflate în dificultate, s-a acordat voluntarului: Cornelia Vesea.
Premiul COLECTA DE CRACIUN
Asociatia Caritas Eparhial a organizat în perioada Craciunului, la Era Shopping Park din Oradea, o colecta de alimente neperisabile, pentru familiile sarace din comunitate. Voluntarii s-au implicat activ atât în distribuirea materialelor publicitare, colectarea alimentelor cât si încasarea banilor de la donatori. În actiunea de colectare am fost ajutati de 28 voluntari care au însumat 187 ore de voluntariat.
Premiul pentru deosebita implicare în strângerea de alimente pentru familiile aflate în dificultate, s-a acordat voluntarului: Andreea Munteanu.
Premiul ACTIVITATI CREATIVE
Premiul se acorda voluntarilor care au avut o contributie importanta la realizarea felicitarilor pe care asociatia le trimite partenerilor, sponsorilor si colaboratorilor cu ocazia sarbatorilor. De asemenea, premiul se adreseaza voluntarilor care au realizat obiecte decorative în scopul vânzarii lor la diferite târguri, pentru sustinerea activitatilor asociatiei.
Premiul pentru realizarea de obiecte artistice în vederea sustinerii activitatii organizatiei, s-a acordat voluntarului: Alexandra Ionescu.
Premiul pentru DISPONIBILITATE
Disponibilitatea este un premiu mai deosebit pe care îl acordam an de an, nu doar pentru implicarea într-o activitate anume ci în majoritatea sau în totalitatea activitatilor. Disponibili în mod deosebit îi consideram pe voluntarii care ne spun: “Ma poti solicita oricând ai nevoie de mine!” Iar când alti voluntari ne anunta în ultima clipa ca nu pot sa ajunga la activitatea la care s-au programat, noi îi sunam pe acestia si ei vin sa dea o mâna de ajutor ca sa nu ramânem descoperiti.
Premiul pentru promptitudinea cu care raspunde solicitarilor asociatiei s-a acordat voluntarilor:Suzana Vaida, Adriana Lupas, Gabriela Bica, Liviu Constantin Demeter.
Premiul VOLUNTARUL ANULUI 2014
Pentru Asociatia Caritas Eparhial Oradea, toti voluntarii sunt valorosi, fiecare îsi are locul lui în asociatie. ,,Voluntarul anului” este un premiu care se acorda în fiecare an unui voluntar pentru: timpul, disponibilitatea, diversitatea activitatilor, numarul de ore prestate si calitatea serviciilor oferite. În anul 2014 a oferit din timpul sau 261 de ore în folosul aproapelui.
Premiul Voluntarul anului 2014 s-a acordat voluntarei: Daniela Pâncotan.
Evenimentul a fost presarat cu momente artistice sustinute de Lavinia Dragos, Georgeta Rostas, Roberto-Darius Rezmuves, David Boca, Rebeca Covaci, Maria Cseke, Crista Stan, Olimpiu Man, Lidia Bogdan, Mihaela Simai si Paula Mates.
Prezentarea evenimentului a fost asigurata de Georgeta Finna.
Multumim Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, parintelui director Alexandru Dragos, pentru ca ne-a gazduit evenimentul si în aceasta seara.
Felicitari tuturor voluntarilor si deosebite multumiri pentru tot ceea ce au facut pentru beneficiarii Asociatiei Caritas Eparhial Oradea si pentru asociatie în 2014.
Sursa:http://www.caritaseparhial.ro
Ziua voluntarului Caritas,
![Ziua voluntarului Caritas,](https://www.egco.ro/wp-content/uploads/news/news-1758.jpg)