„A avut loc la Oradea în perioada 26-28 septembrie, cu binecuvântarea Eminentei Sale, Cardinal Lucian Muresan. Preasfintia Sa Virgil Bercea a fost cu Reuniunea Mariana a Eparhiei în toti pasii facuti de la alegerea temei-cadru, la prezenta Preasfintiei Sale la lucrari, pâna la binecuvântarea de încheiere, binecuvântare ce sfinteste noua etapa de apostolat al Reuniunii.
Deschiderea lucrarilor s-a facut la Catedrala ,,Sf.Nicolae” prin cuvântul Preasfintiei Sale, urmat de un moment artistic de poezie religioasa prezentata de Domnul Constantin Chiriac, directorul Teatrului Ntional din Sibiu.
Cu sufletul smerit, Reuniunea Mariana de pe tot cuprinsul Arhidiecezei, prin reprezentantii ei, a asistat apoi la Sf.Liturghie, pe care a oferit-o Sfintei Fecioare pentru lauda ei si pentru Biserica.
Institutul Teologic Greco-Catolic cu Pr.Rector Anton Cioba si Pr.Eduard Roman au fost gazdele primitoare ale delegatiilor venite din toate Eparhiile Bisericii noastre: Blaj, Bucuresti, Cluj, Lugoj, Maramures, desigur, si pentru noi, Eparhia de Oradea. Biserica Seminarului, prin grija Pr.paroh Eduard-Felician Fischer, a fost locul rugaciunilor noastre , dar si al cautarii personale a lui Isus Euharisticul sau al rugaciunilor tainice catre Sfânta Fecioara.
Tema – cadru a ,,Întrunirii” a fost ,,Sfânta Fecioara Maria, model de discipol misionar”. S-a ales aceasta tema plecând de la ,,Cuvântul” Sfântului Parinte Francisc la audienta generala din 15 ianuarie 2014:,,Botezul ne face madulare ale Trupului lui Cristos”. In discursul sau Papa ne aminteste ca ca noi devenim discipoli misionari, chemati sa ducem lumii Evanghelia”. Primim credinta prin Botez si devenim misionari pentru ca transmitem credinta. Fiecare suntem misionari în locul pe care Domnul ni l-a stabilit. A fi misionar este deci si o datorie a membrilor Reuniunii Mariane, cu observatia ca facem cunoscuta Împaratia lui Cristos având-o model de credinta si apostolat pe Preacurata, dar si vorbind celor de bunavointa despre Sfânta Fecioara, despre bucuria de a ne fi Mama si Ocrotitoare.
Papa Benedict al XVI-lea , în opera sa ,,Dumnezeu si lumea”, ne îndeamna si el la acest apostolat: ,,Nu este, cu siguranta, o coincidenta faptul ca astazi are loc o alta îndreptatre de proportii catre Maria, prin care crestinismul se umple din nou de bunatate si ne devine apropiat, gasind într-adevar, prin Mama, usa de intrare”.
Despre Sfânta Fecioara , model pentru apostolatul nostru, au prezentat meditatii la cea mai înalta valoare, frumusete si eleganta a cuvântului, preotii Kiss Mihai de la Cluj, Cristian Rus de la Blaj, Mihai Vatamanelu de la Oradea si Cristian Chisvasi de la Lugoj. Parintele Mihai Tegzes , spiritualul Reuniunii Mariane din Eparhia noastra, a fost moderatorul lucrarilor, întervenind si îmbogatind continutul transmis.
Doamnele Angela Groza, presedinta Reuniunii Mariane pe Arhidieceza , si Lucia-Maria Ghisa, vicepresedinta, au adus în cuvintele lor exemple din actiunea de evanghelizare la dimensiunea întregii noastre Biserici, actiune la care este angajata si Reuniunea Mariana. Interventiile care au urmat din partea delegatiilor au largit cunoasterea vietii actuale a Reuniunii pâna la nivel de parohie.
Ne-am împartasit experientele vorbind despre importanta rugaciunii în viata noastra personala si de comunitate, despre progresul spiritual, despre bucuria de a fi membri ai Reuniunii Mariane, adica fiice si fii ai Mariei, si parafrazând pe Sf.Tereza a Pruncului Isus, am spune ,,penele prin care Sfânta Fecioara sa-si zugraveasca imaginea pe chipul nostru”, ca sa-i facem cunoscuta iubirea Ei pentru oameni si bunatatea.
A fost reamintita o imagine a Preacuratei, vazuta de un artist cu Evanghelia în mâna, dând-o unui grup de credinciosi cu rugamintea de a face cunoscuta Imparatia Fiului sau. In acel grup ne-am regasit noi, marianistii de azi, discipolii misionari ai Bisericii noastre si ne-am rugat Sfintei Fecioare sa ne ajute sa fim ceea ce trebuie sa fim în Biserica. Ne-am rugat pentru acest har cu versurile-rugaciune ale P.S.S. Iuliu Hirtea:,,Îti cer, puternica Fecioara, / Din har sa nu ma lasi sa cad;/Sagetile ce-n juru-mi zboara/Tu , cu o vorba le doboara…”
Zilele petrecute împreuna au fost pline de bucurie, lumina , apropiere sufleteasca si prietenie. Marianistele si marianistii veniti din Protopopiatele Eparhiei noastre au dovedit prin prezenta si cuvântul lor valoarea Reuniunilor din care veneau.
În atmosfera de credinta, de iubire si încredere în Sfânta Fecioara, de întelegere deplina, cu dorinta de a înainta în viata noastra mariana si de a servi Biserica, împreuna am proiectat actiuni viitoare care sa corespunda timpului actual ca toti mai multi credinciosi sa vina spre noi.
Cu blândul Isus, sa ne binecuvânteze Fecioara de sus!