„230 de ani de învatamânt românesc greco-catolic la Oradea au sarbatorit astazi cei aproximativ 330 de elevi din învatamântul prescolar si primar de la Liceul Greco-Catolic ”Iuliu Maniu” prin lansarea revistei lor, „MUGURI DE LUMINA”.
Cu totii s-au întâlnit în sala festiva a scolii si s-au bucurat de acest debut. Au cântat Imnul claselor Step by Step, au prezentat fiecare grupa si clasa de elevi activitatile creative cuprinse în paginile revistei, care surprind cele mai bune creatii ale lor literare, rebusuri, ghicitori, glume si bucuriile pe care le-au trait de-a lungul acestui an scolar prin activitatile extrascolare.
S-au bucurat de prezenta în mijlocul lor a doamnei inspector scolar pentru învatamântul primar, prof. Felicia Ianta, a domnilor directori Andrei Cristea si Rodica Muresan, a parintelui spiritual Anton Cioba si a unora dintre parinti. „Aceasta realizare obliga pe mai departe cadrele didactice implicate sa transforme acest demers într-un bun obicei, prin realizarea semestriala a revistei si, implicit într-o bucurie a întâlnirii si împartasirii unor noi împliniri”, au subliniat coordonatoarele acestui proiect, Lorenia Nedeianu si Lia Sipos.
Lansarea revistei “Muguri de lumina” a elevilor de la Step by Step,
