„Luni, 10 februarie a.c., în Biserica Greco-Catolica din localitatea Borlesti, judetul Satu Mare, s-a celebrat slujba de înmormântare a celui care a fost protopop de Marghita, parintele Zorel Miclaus.
Numarul de credinciosi care au dorit sa-l conduca pe ultimul drum pamântesc pe cel care le-a fost prieten si pastor a fost foarte mare. Au venit de la Marghita, orasul în care parintele a desfasurat o bogata activitate pastorala, fiind protopop din anul 2001, dar si din Sumal, parohia unde parintele începuse în anul 1993 misiunea sa de pastor de suflete. Nici colegii preoti nu au fost putini. Parintii vicari, protopopi si parohi au venit din parohiile din Eparhiile de Oradea si de Maramures dar si din Italia pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului lor coleg în cele ale propovaduirii Cuvântului Divin.
Preasfintitul Virgil Bercea a celebrat funeraliile si i-a încurajat pe cei ramasi din familia parintelui sa fie coerenti cu ceea ce parintele Zorel a propovaduit pâna acum: credinta în viata vesnica si în acea iubire care îl face pe om sa vada dincolo.
Preafericitul Parinte Cardinal Lucian Muresan si Preasfintitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj au transmis mesaje de condoleante încurajând si mângâind pe cei ramasi, asigurându-i totodata de faptul ca Dumnezeu îl primeste cu bratele deschise pe slujitorul Sau, parintele Zorel.
Odihna cea vesnica da-i-o lui Doamne si Lumina cea fara de sfârsit sa-i straluceasca. Sa se odihneasca în pace. Amin

Biografia parintelui Zorel Miclaus

Pr. Zorel Miclaus s-a nascut la data de 26 septembrie 1967, din parintii Mihai si Terezia. A frecventat gradinita de la 4 ani, apoi scoala primara si gimnaziul în localitatea natala. A urmat apoi liceul. Clasele a IX-a si a X-a în Satu-Mare iar treapta a doua de liceu în Baia Mare – profil filologie. A stat un an în Manastirea Rohia alaturi de Nicolae Steinhardt.
În anul 1990 s-a înscris la Institutul Teologic Greco-Catolic din Baia Mare, finalizându-si studiile la Institutul Teologic Greco-Catolic de grad universitar din Oradea, facând parte din prima generatie de studenti seminaristi de dupa 1989.
S-a casatorit în 1993 cu Adriana fiind hirotonit preot de PSS Vasile Hosu în 14 noiembrie 1993 în parohia Sumal jud. Salaj. Primii ani de slujire i-a desfasurat în aceasta parohie cu filia Camar. Împreuna cu comunitatea de aici reuseste sa consolideze Biserica înfrumusetând-o cu un iconostas nou, banci noi si sa renoveze casa parohiala. În 1995 Dumnezeu le binecuvânteaza casatoria cu un baiat pe nume Mihai, iar în 1998 cu o fetita pe nume Zorela.
În anul 2001 a fost numit protopop de Marghita unde s-a implicat activ dând dovada de un bun gospodar, reuseste sa construiasca actuala biserica ce a fost sfintita în anul 2003. Nu se opreste aici si continua cu constructia casei parohiale. În paralel cu aceste lucrari în toamna anului 2003 preia si constructia bisericii greco-catolice din Ghenetea care, prin aportul dânsului, se sfinteste în vara anului 2004. La fel ca si aici, parintele protopop Zorel Miclaus sprijina fiecare parohie prin cunostintele si darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat dând dovada de spirit organizatoric deosebit, sinceritate si onestitate. Printre multele realizari pe care le-a avut în toata activitatea trebuie sa amintim si de pictura bisericii greco-catolice din Marghita pe care si–a dorit-o din tot sufletul.
Dupa toata aceasta bogata activitate în via Domnului, Tatal cel ceresc îl cheama la el în data de 7 februarie 2014 pentru a-i pune pe cap coroana mântuirii sale.
Parintele Zorel o lasa în urma pe sotia sa Adriana, pe cei doi copii: Mihai de 19 ani si Zorela de 16 ani si o maicuta batrâna.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca în ceata celor drepti. Amin