„Duminica, 25 august 2013, a noua dupa Rusalii, în Catedrala Sf. Nicolae din Oradea a avut loc hirotonirea întru preot a diaconului Ioan Florea de catre PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea.
Nascut în Sighisoara la 31 mai 1986, parintele Ioan si-a facut studiile teologice la Blaj, absolviind facultatea si seminarul în anul 2011 iar cursurile de masterat în anul 2013. Actualmente locuieste în Germania împreuna cu sotia si cu cei doi copii ai sai, si va sluji comunitatile de români greco-catolici din Dresden si Chemniz, Germania.
Împreuna cu PS Virgil au concelebrat un sobor de 10 preoti si un diacon. Solemnitatea evenimentului a fost data si de multimea de credinciosi adunati la Sfânta Liturghie care, într-un cor unic, au dat raspunsurile la Sfânta Liturghie.
În contextul evangheliei în care, la a patra straja din noapte Isus merge pe mare spre barca unde erau apostolii, PS Virgil a subliniat importanta "ascultarii glasului Mântuitorului care ne-a facut pe fiecare dintre noi sa urcam în corabia Bisericii sale si care ne cheama neîncetat".
Îi multumim Domnului pentru ca nu a încetat a chema slujitori în via sa si îl rugam sa îi întareasca pe toti aceia pe care i-a ales sa-i fie slujitori mai îndeaproape.