„A fost gasita adevarata fotografie a episcopului Tit Liviu Chinezu în tinuta de gala a închisorii elitelor de la Sighet.
Regasita la arhiva CNSSAS de la Popesti prin efortul si cercetarea domnului Emanuel Cosmovici, fotografia Preasfintitului Chinezu ne frapeaza, readucându-ne în fata constiintelor atmosfera sumbra a persecutiei „eroilor” fara glas ai lui Dumnezeu. Din confruntarea arhivistica realizata de cercetator se constata de asemenea ca fotografia prezentata pâna acum ca fiind a episcopului este, de fapt, a parintelui Coriolan Tamâian.
Mucenicii greco-catolici au intrat deja în legenda, chiar daca mai avem înca mult de facut în rescrierea evenimentelor si confruntarea memoriei anilor grei ai Bisericii noastre. Multumind Domnului, care ne poarta la memoria vie a lucrurilor harului, se cuvine a multumi si acelora care stiu ca cercetarea serioasa este un minerit al adâncurilor arhivelor fara de care istoria risca sa ramâna o padure ecuatoriala imposibil de strabatut.

Sursa: http://www.vicariatbucuresti.ro