„Un „impuls curajos” pentru misiunea Bisericii, „în special în favoarea tinerilor, pentru a-i ajuta sa descopere, în lumina credintei, propria vocatie în comunitatea crestina si în societate”. Este ceea ce cere Papa Francisc Episcopilor reuniti de joi si pâna duminica la Minsk pentru reuniunea plenara a Consiliului Conferintelor Episcopale din Europa (CCEE). În mesajul trimis participantilor si semnat de secretarul de stat, Cardinalul Pietro Parolin, Pontiful indica asadar un drum precis prelatilor angajati într-o întâlnire anul acest cu un gust deosebit, dat fiind locul în care se tine. Un context inedit, dar desigur nu întâmplator.
Republica Belarus, în pofida anilor de ateism de stat, traieste o vivacitate religioasa deosebita. Multi, în timpurile Uniunii Sovietice, au fost botezati în secret si nu au fost înregistrati. Putând sa redescopere în libertate radacinile lor spirituale, acum umplu bisericile din tara, pline de tineri asa cum nu se întâmpla în multe tari occidentale. Belarus, confruntându-se în ultimii ani cu o conjunctura economica dificila, încearca sa demareze un raport mai strâns cu Europa, întarita de o pozitie geografica si politica ce o face o punte ideala spre Rusia si spre lumea ortodoxa. Tinerii, în pofida acestor lucruri, nu emigreaza. Sunt vazuti aglomerând strazile din centrul orasului Minsk. Si cu toate ca somajul este în crestere, au un loc important în societate. Reprezinta, ca toate ultimele generatii, speranta într-un viitor fara ziduri care fixeaza diviziuni politice, economice sau spirituale. Si pe care Europa, prada a vechilor frici, o redescopera.
Asadar nu este întâmplator ca la deschiderea adunarii plenare a CCEE a luat parte si Mitropolitul ortodox Pavel, exarh patriarhal al întregii Belarus, pentru a da marturie despre raporturile mai mult decât bune dintre cele doua comunitati de credinciosi (aici 40% dintre casatorii sunt mixte). De fapt, astazi, unitatea dintre crestini este element de care nu se poate face abstractie pentru viitorul întregului continent european. Cardinalul Angelo Bagnasco, presedinte al CCEE, a subliniat asta cu insistenta în cuvântarea citita la începutul lucrarilor: „La originea Europei nu gasim numai o dimensiune generic spirituala, ci specific crestina. Pentru acest motiv, Novalis – deja în 1799 – scria ca «daca Europa s-ar dezlipi total de Cristos, atunci ea ar înceta sa existe»”. Auspiciul este ca institutiile comunitare, si toate popoarele europene, sa constientizeze aceasta: „Si Uniunea Europeana se afla la inima noastra a tuturor, pastori ai continentului. Si catre toti cetatenii de pe acest pamânt – oricare ar fi rolul fiecaruia – ne adresam cu respect si convingere. Visul acestei uniuni ca «familie de popoare» si «casa de natiuni» este mereu actual, cu atât mai mult daca privim lumea si pe «gigantii vechi si noi». Nu ne revine noua sa facem calcule de tip economic si comercial, dar este datoria noastra sa amintim tuturor ca Europa nu este un ansamblu pur geografic, nici numai un grup de popoare, ci este o misiune spirituala si etica; nu este o organigrama ci este un corp viu, o comunitate de viata si de destin.”
Adunarea plenara a CCEE dedica lucrarilor sale întocmai temelor despre tineri si despre batrânul continent. Asadar, firul rosu este, în mod inevitabil, cel al sperantei: Europa, a mai spus Cardinalul Bagnasco, „nu poate sa fie deprimata, nesigura cu privire la sufletul sau, îngreunata de amintiri tragice, asa încât sa vrea sa stearga trecutul sau”. Si misiunea crestinismului „este sa redea speranta” în fata unui secularism din cauza caruia „în inima omului de astazi locuieste ratacirea, daca nu angoasa”. „Europa este satula de dezorientare, afirma Papa Francisc în mesajul adresat plenarei CCEE din 2014, si istoria învata ca dezorientarea, daca este raspândita si prelungita, poate duce departe”. Si cu siguranta nu pe un drum bun.
„Suntem profund de preocupati”, a spus în salutul sau initial si Arhiepiscopul Tadeusz Kondrusiewicz de Minsk-Mohilev, „fata de situatia morala din Europa, care traieste o criza profunda. Aceasta criza care treptat începe sa apara si în Belarus si trezeste preocuparea noastra.” Totusi, a explicat prelatul, si în virtutea unei viziuni comune cu privire la unele teme, „situatia interconfesionala si interreligioasa în tara noastra este cu adevarat buna. Se lucreaza împreuna pentru a realiza diferite programe, înainte de toate cu Biserica Ortodoxa, în domeniul apararii radacinilor crestine si a moralitatii, a familiei, a vietii, si în domeniul caritatii. Saptamâna de rugaciunea pentru unitatea crestinilor la Minsk este celebrata împreuna de catolici, ortodocsi si protestanti în Catedrala noastra”, ca o demonstratie ulterioara a existentei de radacini unificatoare, desi prea adesea sunt pierdute în amintire.
Înainte de deschiderea oficiala a lucrarilor plenarei, Episcopii l-au întâlnit pe presedintele Republicii, Aleksander Lukashenko. Cardinalul Bagnasco a adresat presedintelui un cuvânt de salut: „Suntem aici si pentru a cunoaste comunitatea locala si a sarbatori împreuna cu ea aniversarea a 950 de ani de la prima mentionare a orasului Minsk în cronicile primare, si aniversarea a 500 de ani de la tiparirea Bibliei, prima carte care a fost tiparita în limba bielorusa. Departe de a fi evenimente care apartin trecutului acestei natiuni, cele doua aniversari, în afara de a da marturie despre înradacinarea profunda a crestinismului în aceasta nobila tara, ne îndeamna sa reflectam asupra binefacerilor pe care o justa colaborare între stat si Biserica, respectuoasa fata de autonomia ambelor realitati, poate s-o aduca dezvoltarii integrale a persoanei”. Cardinalul a afirmat ca apreciaza „munca si dialogul pe care guvernul le promoveaza cu diferitele Biserici crestine din tara. În aceasta atmosfera de buna colaborare, suntem siguri ca problema permiselor de sedere ale preotilor straini si cea a bunurilor Bisericii, ambele vitale pentru misiunea evanghelica, pot sa fie rezolvate prin dialogul activ si tempestiv al tuturor”.
În timpul întâlnirii cu presedintele Lukashenko, Cardinalul Gualtiero Bassetti, Arhiepiscop de Perugia – Città della Pieve si presedinte al Conferintei Episcopale Italiene (CEI), a amintit ca „este nevoie de angajarea oamenilor de bunavointa din toata lumea pentru a construi pacea pentru ca pacea este un dar al lui Dumnezeu, dar trebuie construita de oameni. Religiile – a subliniat cardinalul – în masura în care percep aspiratia profunda care exista în inima fiecarui om spre Dumnezeu si spre iubire favorizeaza pacea”.
(dupa L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Patrascu pentru ITRC.ro)