„Anul acesta, la 25 martie, se vor aniversa 70 de ani de la înfiintarea corului românesc al Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma de la Simleul Silvaniei. Obisnuiti cu fel de fel de aniversari si de comemorari, am putea foarte usor trece peste un eveniment care în trecut se aniversa cu sfintenie în Salajul ce fusese lovit cu cruzime în anul 1940 prin masacrele de la Ip, Trasnea si alte localitati salajene. O atmosfera apasatoare se asezase în sufletele românilor din aceste locuri.
Si, cînd eram mai necajiti, o raza de lumina, de speranta patrunse în sufletele noastre. De la Cluj, fruntasul nostru, Dr. Emil Hatieganu, ne vestea ca ne-a aflat necazul si ca ne va trimite un organizator exceptional pentru corul bisericesc, singurul loc unde puteam asculta vorba si cîntare româneasca.
Acest organizator era tînarul profesor de muzica Marius Cuteanu, fiu al preotului Virgil Cuteanu, care, ca dascal desavîrsit, s-a priceput cu multa maiestrie sa sadeasca în sufletele tuturor dragostea pentru cîntarea corala bisericeasca si, în general, pentru cîntarea corala româneasca, de care coristii din Simleu erau asa de mîndri. Cei vreo 40 de cîntareti care s-au adunat din prima clipa în jurul inimosului profesor au gasit timp liber aproape în fiecare zi pentru repetitiile corului, care uneori tineau pîna noaptea tîrziu. Era în toamna tîrzie a anului 1942 si ambitia de a pregati Sf. Liturghie pîna-n primavara anului 1943 stapînea sufletele tuturor. A fost foarte greu, caci de Craciun s-a colindat dupa cum era traditia, dar din repetitiile cu Sf. Liturghie nu am pierdut nici o clipa si astfel am reusit ca de 25 martie – Bunavestire 1943 – sa traim cea mai minunata zi prin cîntarea foarte frumoasa, nuantata, artistica a Sf. Liturghii la 4 voci. Acea sfînta zi a ramas în gîndul si în sufletele coristilor pentru totdeauna. Motiv în plus pentru a o aniversa cu bucurie peste cîteva zile, caci de atunci au trecut 70 de ani cu zbuciumate întîmplari.
Un nou dirijor harnic si talentat, ing. Ioan Chioran, duce munca mai departe, caci numai peste 30 de ani, corul Bisericii Greco-Catolice din Simleu, la a carei numire s-a adaugat si titulatura de „Te Deum Laudamus”, va trebui sa sarbatoreasca 100 de ani, centenarul în slujba cîntarii corale bisericesti.
Nu ne îndoim ca descendentii nostri vor sti sa dea cuvenita importanta atît acestui eveniment, cît si celor viitoare, în asa fel încît sa depaseasca toate aniversarile din trecut si sa faca din acesta o sarbatoare asa cum se cuvine pentru cîntarea si cultura româneasca în inima Transilvaniei, la Simleu Silvaniei.

sursa: http://www.ziarulfaclia.ro