„Vineri, 7 septembrie 2012, Asociatia „Ave Miriam” a organizat un bal mascat pentru copiii din Valea lui Mihai.
În dupa-amiaza zilei de vineri, între orele 16 si 20, copiii care frecventasera centrul crestin de vara, au participat cu mare veselie la balul mascat. Prichindeii costumati în diverse personaje si eroi din povesti si-au prezentat identitatea imaginara, împartasindu-ne din veselia si imaginatia lor ce trece, înca dincolo, pe tarâmul minunat al basmelor. Zânele, spiridusii, balerinele, vrajitoarele bune si rele, Spider-man, amerindieni si cowboy au convietuit într-un pasnic dans si s-au înfruptat, într-un final, din bunatatile si tortul oferit de organizatori.
Astfel, Asociatia „Ave Miriam” si-a încheiat programul ocupational din cadrul proiectului asociatiei „Un colt de rai pentru îngerasi”, în asteptarea vacantei urmatoare. Toata vara, un numar de 30 de copii au beneficiat de acest program zilnic între orele 9 si 13, având parte de momente de joaca, educatie, informare biblica si rugaciune. Activitatile s-au desfasurat în sala si curtea amenajata de catre asociatie prin sustinerea financiara a sponsorilor „Ara Shoes” România, Consiliul Judetean Bihor si a unui binefacator, medicul Gheorghe Furau. Asociatia, în colaborare cu Parohia Greco-Catolica, va derula în continuare activitati saptamânale, marcând diversele festivitati religioase si civile.