„De curând a aparut în Italia volumul Catene e terrore de Arhiepiscopul greco-catolic Ioan Ploscaru, personalitate emblematica a episcopatului român unit din secolul XX. Este versiunea italiana a volumului Lanturi si teroare aparut în 1993 la Editura Signata din Timisoara si, într-o a doua editie, în 1994, o lucrare memorialistica, în proza, închinata „lantului” de închisori prin care a fost trecut nu numai autorul, ci si întregul episcopat si o mare parte a preotimii Bisericii Greco-Catolice, începând cu instaurarea dictaturii comuniste în România. Despre semnificatia acestei publicatii în Italia, ca si despre situatia actuala a Bisericii Române Unite, am discutat cu preotul Vasile Alexandru Barbolovici, Protopop greco-catolic de Triveneto.
Parinte Barbolovici, v-as întreba, în primul rând, cât de familiari sunt italienii cu termenii de „greco-catolic” si „romano-catolic”?
În lumea religioasa crestina catolica italiana, termenul de „greco-catolici” în majoritatea cazurilor este necunoscut aproape în totalitate, deoarece fenomenul emigrarii este destul de tânar, întrucât doar din 2002 au început sa apara primele comunitati/parohii române greco-catolice. De asemenea, în mijlocul persoanelor consacrate, preoti, calugari si calugarite, nu de putine ori mi s-a întâmplat ca în momentul când intram în contact cu ei si ma prezentam ca si român, student în primii ani dupa 1991 când am ajuns în Italia, iar apoi ca si preot, sa mi se spuna ca sunt un „uniate”, termen prin care în multe carti de teologie catolica eram prezentati. Sunt convins ca în lumea crestina italiana romano-catolica, odata cu prezenta noastra româna greco-catolica si ucraineana, fiind si ei foarte raspânditi prin Italia, începem sa fim mai bine cunoscuti în toate sectoarele din viata sociala si religioasa italiana.
În plan teologic si pastoral, care este profilul specific Bisericii Greco-Catolice si prin ce se distinge în mod esential de Biserica Romano-Catolica, pe de o parte, si de Biserica Ortodoxa Româna, pe de alta parte?
Profilul teologic si pastoral al Bisericii Greco-Catolice este asemanator cu cel al Bisericii Romano-Catolice, întrucât fiind în deplina comuniune (fapt demonstrat de posibilitatea împartasirii reciproce în momentul participarii unui crestin greco-catolic la „Santa Messa”, inclusiv la celebrarile euharistice), avem la baza aceeasi teologie si mod de a face pastorala, cum ar fi importanta ascultarii Cuvântului Domnului, program catehetic la nivel de grupuri începând de la pregatirea pentru botez, pentru prima împartasanie solemna, spovada, casatorie. De asemenea, o atentie deosebita la dimensiunea caritativa si de asistenta sociala, precum „caritas”, grija fata de bolnavi si de cei emarginati ai societatii etc. Daca putem vorbi de o diferenta între greco-catolici si romano-catolici, este doar chestiunea ritului celebrarii Sfintei Liturghii si a celorlalte Sfinte Taine si sacramentalii, care sunt specificul nostru oriental bizantin.
Cu Biserica Ortodoxa avem în comun în totalitate ritul, cel oriental bizantin, dar nu suntem în deplina comuniune, fapt demonstrat de imposibilitatea de a celebra împreuna Sfânta Liturghie si celelalte Sfinte Taine. Ba mai mult, în România din 8-9 iulie 2008, cu un decret al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, nu se mai poate celebra împreuna nici un fel de ierurgie (celebrari nesacramentale, precum înmormântari, Tedeum, Parastas), ceea ce se putea face pâna în acel moment.
Cum ati evoca personalitatea Arhiepiscopului Ioan Ploscaru?
Pe Preasfintitul Ioan Ploscaru, marturisesc cu parere de rau ca nu l-am cunoscut personal, ci numai prin intermediul scrierilor dânsului si în mod particular prin aceasta carte, care este o marturie profunda de viata crestina, credibila, de adevarat ierarh fidel lui Cristos si Bisericii Sale si traita în prima persoana, Lanturi si teroare, de acum si în limba italiana, Catene e Terrore, la una dintre cele mai importante case de editura religioasa, Dehoniane din Bologna, care este o garantie pentru cititorul religios italian. Munca titanica de traducere si corectare a textului (si aici doresc sa multumesc tuturor celor care au lucrat efectiv la ea, prof. Giuseppe Munarini din Padova, doamna Mariana Ghergu si prof. Marco Dalla Tore din Milano), au facut posibila cunoasterea vietii si trairii religioase catolice si nu numai, în România din timpul comunismului. Asadar, numai din scrierile dânsului se poate extrage imaginea si marea personalitate a Arhiepiscopului Ioan Ploscaru.
Care este mostenirea pe care o lasa contemporaneitatii istoria Arhiepiscopului Ioan Ploscaru?
Pentru crestinism, mostenirea cea mai importanta ne învata însusi Mântuitorul nostru Isus Cristos, este doar trairea valorilor lasate si marturia adusa prin faptele bune, atât personal cât si la nivel de comunitate sau grup de crestini. Deci, sunt convins ca si Arhiepiscopul Ioan Ploscaru a lasat aceasta marturie contemporaneitatii, traind în prima persoana aceste valori fundamentale ale vietii de crestin.
Exista si alte asemenea marturii românesti traduse în italiana?
Aceasta carte, Lanturi si teroare / Catene e terrore, este prima din câte stiu eu în Italia, dar doresc sa fac cunoscut ca avem în traducere si cartea primului Cardinal român Doctor Iuliu Hossu, Credinta noastra este viata noastra. Aceasta carte, cât si cea a IPS Ioan Ploscaru, este dorinta, colaborarea si convingerea tuturor preotilor români greco-catolici care îsi desfasoara activitatea pastorala în Italia, carora le multumesc pentru sprijinul primit de fiecare data când s-a dorit sa se faca ceva frumos si cunoscut despre noi în aceasta minunata tara.
Dupa perioada de reprimare din comunism, cum vedeti astazi Biserica Greco-Catolica din România si angrenarea acesteia în viata sociala?
Dupa perioada neagra a comunismului din România si reîntoarcerea în libertate a Bisericii noastre Greco-Catolice, personal cred ca trebuie sa accentuam activitatea pastorala, prin ceea ce a fost si înainte de tristul an 1948. Concret, prin toate formele de catehizare la toate vârstele prin parohiile noastre, printr-o formare puternica si serioasa atât spirituala cât si teologica a clerului si a viitorilor preoti, începând din Seminarii si din Facultati. De asemenea, sa punctam foarte mult si pe formarea unui laicat matur, responsabil si credibil în toate ramurile vietii sociale, în special în plan cultural si filantropic. Cred ca aceste aspecte au stat la baza si au facut ceea ce a fost si a dat Biserica Româna Greco-Catolica neamului românesc de la începutul existentei ei, dupa Unirea cu Roma din 1697-1700.
În 2012 a fost numit cel de al treilea Cardinal român, Cardinalul Lucian Muresan, dupa Cardinalii Iuliu Hossu si Alexandru Todea. Ce reprezinta aceasta numire pentru Biserica Româna Unita?
Crearea celui de-al treilea Cardinal român în persoana Preafericitului Lucian Muresan anul trecut, de catre Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea, a fost un alt semn de recunostinta, respect, marturiei de credinta si fidelitate lui Cristos si Bisericii Sale din partea credinciosilor si a ierarhiei noastre greco-catolice din România. Aceste aspecte au fost concentrate, vazute si apreciate de catre Sfântul Parinte în persoana care conduce actualmente Biserica noastra, Preafericirii Sale Lucian, Cardinal Muresan.
În ceea ce priveste Italia, românii sunt de ani buni minoritatea cea mai semnificativa de aici, având lacase de cult în jurul carora se reunesc comunitatile locale, aproape întotdeauna gratie generozitatii Bisericii Catolice Italiene. De asemenea, în 12 septembrie 2011 a fost recunoscuta, oficial, Biserica Ortodoxa Româna din Italia. Care este astazi responsabilitatea acestor biserici fata de emigrantii români?
Faptul ca Biserica Romano-Catolica italiana a pus la dispozitia emigrantilor români, greco-catolici si ortodocsi, foarte multe lacasuri de cult a fost un exemplu concret de caritate frateasca si crestina fata de aceste persoane, care au decis sa-si creeze un viitor mai bun pentru ei si pentru copiii lor aici în Italia. Dar sa nu uitam ca Biserica este institutia cea mai credibila si cea mai aproape de nevoile cetatenilor nostri, si noi pastorii acestor comunitati sa încercam sa fim alaturi de ei în orice aspect al vietii, nu numai în cel religios, care este si cel mai important. Ca si preot greco-catolic, mi-ar face deosebita placere ca asemenea gesturi concrete sa se faca si în România în raport cu noi din partea Bisericii Ortodoxe, întrucât ar fi un gest de reciprocitate si recunostinta si sunt convins ca multe conflicte din Transilvania între cele doua Biserici nationale române nu ar mai exista.
Legat de schimbarile epocale de la Vatican, v-as întreba la final care credeti ca ar trebui sa fie profilul noului Papa?
În ceea ce priveste profilul noului Papa pe care catolicii din lumea întreaga îl asteapta, personal cred ca trebuie sa fie cât mai aproape de cel al Pastorului cel Mare, Domnul nostru Isus Cristos. De aceea, cred ca trebuie sa ne rugam cu totii Tatalui Ceresc, cu convingere si cu speranta. Iar actualului Papa Benedict al XV-lea trebuie sa-i multumim pentru felul cum a slujit si a fost fidel Mântuitorului si Bisericii Sale, rugându-ne în continuare pentru dânsul.
Interviu realizat de Afrodita Carmen Cionchin
http://www.orizonturiculturale.ro