„

,,…oricâte modificari au rascolit istoria, societatea si literatura

româneasca, Ion Agârbiceanu ne apare neasteptat de actual”

Mircea Zaciu

La 12 septembrie se împlinesc 130 de ani de la nasterea Parintelui si scriitorului Ion Agârbiceanu. Desi evocarea Parintelui Ion Agârbiceanu se impune, este chiar o datorie, fiind unul din oamenii mari ai Bisericii Române Unite cu Roma, ai culturii si literaturii române, cunoscând mersul lucrurilor, stim ca prea putini vor fi aceia care o vor face…
In adevar, scriitorul Ion Agârbiceanu a fost preot greco-catolic, la început într-un sat din Muntii Apuseni, Bucium-Sasa, apoi paroh al Clujului si Canonic al Diecezei de Cluj-Gherla.
S-a format în ,,citadela culturii”din Transilvania, la scolile Blajului, unde a avut profesori-apostoli, spirite luminate, creatori de cultura, eruditi, modesti si de înalta tinuta morala, intransigenti pâna la jertfa vietii pentru apararea credintei si a adevarului. Blajul i-a cunoscut primele scrieri si tot Blajul i-a conturat personalitatea si opera. S-a format în spiritul Scolii Ardelene, s-a identificat cu înaintasii, îsi simtea inima lui lânga inima lor,,de care, spunea, ma leaga porunca tuturor stramosilor, simt puternica lor bataie vie s-ascult soapta calda ce porneste din adâncul sufletului… Imi descopar capul si ascult ca în biserica”(,, Ceasuri de seara cu Ion Agârbiceanu”—Marturii—Comentarii—Arhiva, O carte gândita si alcatuita de Mircea Zaciu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, p.366). Facultatea de Teologie a urmat-o la Universitatea Regala din Budapesta. Au fost anii în care si-a desavârsit cultura, dar si anii în care a continuat sa scrie.
Parintele Agârbiceanu a preluat crezul Scolii Ardelene si i-a dat viata, fapt ce se regaseste în omul, preotul si scriitorul care a fost.
,,Putini sunt cei care ar putea afirma ca au stat în intimitatea acestui mare timid; majoritatea l-au vazut fugar, în ultimii ani; au ramas marcati totusi de forta iradianta a unei prezente blânde, tacute, tragându-si energia dintr-o candoare niciodata tradata”, ne marturiseste istoricul si criticul literar Mircea Zaciu.
In ,,Amintirile’’ sale din volumul,,Ceasuri de seara cu Ion Agârbiceanu”, Ovidiu Papadima evoca una din serile de ,,Marturisiri literare”, organizate de prof. D. Caracostea, în 1932, pe lânga Seminarul catedrei de Istoria literaturii române si moderne a Facultatii de Litere din Bucuresti, seara care l-a avut invitat pe Preotul si scriitorul Ion Agârbiceanu. Portretul schitat este opus , chiar socant, cu al unui alt invitat, tot scriitor si preot, dar ortodox, Gala Galaction. Pe acesta din urma Papadima nu si-l putea închipui decât ,,alergând prin Bucuresti, în vesnica agitatie a facerii de bine oricui, cu barba si sutana fluturând în vânt[…] cu gesturile sale largi , ca de îmbratisare si binecuvântare…”(Op. cit.p.34).
Contrar lui Gala Galaction, Parintele Ion Agârbiceanu ,, fusese în seara aceea de o sinceritate deloc spectaculoasa, dezvaluindu-se întreg asa cum era, ca si cum ar fi vorbit doar unui prieten”(Op. cit.p34).
Toti marii oameni ai culturii noastre, care l-au cunoscut, au ramas tulburati de prezenta Parintelui Ion Agârbiceanu, nu aceasta era imaginea preotului cu care erau obisnuiti. Eugen Lovinescu îsi aminteste:,,Zarisem deodata pe Calea Victoriei, în mijlocul lumei cunoscute, un om de aiurea, strain în port si în chip. Un barbat bine închegat, cu trasaturi totusi delicate, ca si cum n-ar fi fost batute de soarele si vântul Abruzilor, blond si, de sub bolta fruntei caruia straluceau doi ochi unde puteai ceti deodata întreg sufletul,–un suflet nu aprig, nu aprins, ci blând, visator, idealist, un suflet mai mult de poet, care la cea dintâi atingere cu asprimile vietii loveste din aripi pentru a se ridica la înaltimile albastre. Era Parintele Ion Agârbiceanu, descalicat din muntii lui în cetatea grijelor , trufiilor si nazuintelor noastre. Il vedeai stângaci în vorba necunoscând oamenii ce-l înconjurau , dar mergând cu fruntea sus, odihnindu-si seninii lui ochi peste maririle noastre, ce nu-i speriau sfiiciunea pe care i-o puteai ceti totusi în suflet. Si l-am primit ca pe un sol venit dintr-o lume draga, atât de aproape de sufletul nostru…”(Op. cit. p. 111).
Oricâte evocari am cauta la contemporanii sai, le-am gasi apropiate, aceleasi. Oct. C. Taslauanu le sintetizeaza în cuvintele:,, …semana cu un fluviu cu ape limpezi, în care Cerul îsi oglindeste frumusetea si tainele”. Un preot atât de aproape de sfintenie!
Volumul,, Fata de lumina a crestinismului—Meditatii”—1943–, dezvaluie chipul interior al preotului –scriitor, definit de taria credintei în Dumnezeu si trairea Evangheliei, care aduce în sufletul nostru fericirea cea mai înalta. Evanghelia vietii ar schimba fata lumii, ne asigura I. Agârbiceanu, ,, ar putea coborî Imparatia lui Dumnezeu daca toti oamenii ar trai dupa Evanghelie, daca ar merge pe urmele lui Isus”. Il defineste de asemenea credinta în Biserica Catolica si bucuria de a fi si românii greco-catolici în Biserica cea adevarata a lui Cristos condusa de Papa de la Roma.
Suprimarea atât de violenta a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica în 1948, Biserica sa, îl face Parintele Ion Agârbiceanu sa se simta îngenuncheat pe pamântul tarii sale. Mircea Zaciu marturiseste ca îi era imposibil sa intuiasca adâncimea stratului de durere care îl stapânea. Intr-o calatorie facuta împreuna la Bucuresti, cu trenul, îsi aminteste profesorul Zaciu, ,,îl simteam undeva adânc miscat, de o agitatie interioara, greu stapânita. Trecusem printr-o mica statie în mijlocul unui câmp multicolor: Valea Florilor. <Aici veneam uneori, când eram parohul Clujului> . Lunga tacere. La Blaj, se ridica sa vada vechea stampa a oraselului atipit.<Scolile>, zise doar. In atitudinea lui mi se paru ca era un omagiu”( Op. cit., p.107). Undeva , în scrierile sale, Agârbiceanu vorbeste despre eroismul crestin. Este un erou crestin cel care slujeste si apara,, Adevarul, Dreptatea si Binele etic,al sau , al altora, al lumii întregi”, spune Parintele. Fiind fidel Bisericii Greco-Catolice, aparând-o în timpul persecutiei, marturisindu-se greco-catolic în anii în care o astfel de marturisire însemna închisoare, Parintele Agârbiceanu este un erou crestin.Trecând peste pericolul care îl ameninta, în toti anii persecutiei, oriunde s-a gasit, Parintele era întotdeauna în reverenda greco-catolica, neagra, lunga,cu sir de nasturi urcând pâna la baza gâtului…Reverenda Parintelui era mai mult decât un simbol.
In conditiile statului comunist, refuzul de a-si trada credinta catolica i-a adus continue suferinte, care se adagau la cele existente deja: statutul de preot greco-catolic si opera sa moral-crestina. Toate acestea au dus la tacerea nemeritata, la izolarea completa din partea societatii si la o neîncredere a scriitorului în oameni. ,, … Fara nici o slujba si discret cum era, Ion Agârbiceanu aparea tot mai rar prin oras[…] Ca sa-l vezi, trebuia sa te strecori, mai ales dimineata, când prozatorul aparea în piata din apropierea strazii Andrei Muresan[…]Cara o straita grea, bine îndesata, cu mâinile acele mari, de plugar, nu de scriitor”, (Ion Brad în,, Ceasuri de seara cu Ion Agârbiceanu”, p.55). In acelasi volum, , Ana Blandiana are o alta evocare dureroasa a Parintelui, întâlnit într-un autobuz supraaglomerat: ,,…am descifrat în masa de oameni strivindu-se unul pe altul în înghesuiala dintre scaune, spatele aplecat al unui batrân caruia am vrut sa-i cedez locul. Dar batrânul nu era singur, ci cu o batrânica, înca si mai fragila, si mai pâlpâitoare decat el, pe care a chemat-o , multumindu-mi, în numele ei, sa se aseze. El a ramas în picioare[…]Atunci l-am recunoscut. Nu-mi venea sa cred; îmi venea sa lovesc si sa-i resping pe cei ce îl împingeau din spate, facându-l sa se clatine pe picioare; îmi venea sa-i smulg pe toti de pe scaune si sa le strig: Nu-l recunoasteti? Este Ion Agârbiceanu!”(Ana Blandiana, Op. cit., p78).
Crezul literar si uman al Parintelui: ,, O opera literara care nu adauga nimic la gândul nostru, la vointa si simtirea noastra, la bucuria noastra de viata, cred ca e zadarnic scrisa, zadarnic citita”, expus ,,cu simplitate si blândete”, cât si dorinta de a face tot ce este bun pentru oameni, pentru ,, a-i feri de rataciri si umilinte”, se identifica ,,marilor dascali tutelari ai Ardealului, Inochentie Micu, Samuil Micu, Gheorghe Sincai si Petru Maior”, afirma Augustin Buzura(Op.cit.p.100).
De prin 1956, la Cluj, în unele,, cercuri literare”, printre care si cel al Universitatii, începe sa se contureze interes pentru opera si personalitatea lui Ion Agârbiceanu din partea fostilor elevi ai Blajului, Dumitru Mircea, Aurel Martin si Aurel Gurghianu, dar si al cadrelor universitare Mircea Zaciu, greco-catolic, Romul Munteanu si Ion Vlad. De asemene, Ion Breazu(1901-1958), si el fost elev al Blajului, profesor la Facultatea de Litere a Universitatii din Cluj.
La propunerea lui M. Zaciu, de a i se reedita povestirile, Parintele Ion Agârbiceanu îl deruteaza:,,…tace. Nu-mi pot da seama daca ideea îl intereseaza sau nu; daca faptul ca un tânar din lumea de azi si-a adus aminte de el îl misca sau îl lasa indiferent. Când începe sa raspunda propunerii mele, nu e nici o urma de efuziune sau sentimentalitate în vocea lui. O simpla constatare , detasata , despre uitarea în care traieste”( Op. cit. p. 105).
In 1962, profesorul Mircea Zaciu se îngrijeste de aparitia primului volum din ,,Opere”, pe care îl prefateaza; volumul este continuat de seria de ,,Opere”, pâna la saisprezece. Desigur, scrierile teologice nu au fost acceptate, dar apar dupa 1989, prin straduinta domnului profesor Ion Buzasi, sunt volumele:,,Fata de lumina a crestinismului”, ,, Caile fericirii” si ,, Ion Agârbiceanu si ASTRA”, antologie si prefata de Ion Buzasi si Radu Gavrila; cartea pune în lumina activitatea Parintelui Agârbiceanu, în spiritul Scolii Ardelene, în cadul Asociatiei ASTRA, pentru emanciparea culturala a românilor.
Volumele editate de Mircea Zaciu sunt frumoase, se impun prin stil si eleganta: copertele din material textil gri-deschis, sus, în coltul din dreapta, un mic medalion negru, pe care este imprimat, în auriu, monograma autorului.
Cuprinsa în întregul ei, opera Parintelui Agârbiceanu este,, o cronica transilvana si ea a ramas pâna acum si singura în literatura noastra”, sustine, întemeiat, D.Vatmaniuc.
Cititorul de azi are în fata opera unui preot care cunoaste satul transilvanean, oamenii si suferintele lor, cunoaste sufletul omului, întunericul si lumina în toata profunzimea lor, durerea si zbuciumul, constiinta greselii si a pacatului, zguduitoarea parere de rau. Ion Agârbiceanu este singurul scriitor din literatura noastra care le aduce, din viziunea celui ce slujeste la altar, în pagina scrisa, în arta. In atentia prozatorului este morala crestina spre care, cu deosebit tact, îndreapta sufletul omului, ca sa fie salvat, pentru ca ,,în crestinism esentialul nu e de câte ori cazi înfrânt în drumul idealului, ci de câte ori te ridici, nici daca ai ajuns la piscul suprem, ci daca ai voit sa ajungi si ai asudat sudori de sânge sa ajungi’’.
Nu putem enumera toate titlurile prozei lui Agârbiceanu, articole, schite, povestiri, nuvele si romane, scrise timp de 60 de ani, amintim doar câteva: ,,Doua iubiri”, ,,In întuneric”, ,,Vâlva bailor”, ,, Fefeleaga”, ,,Luminita”, ,,Vârvoara”, ,,Ceasul rau”, ,,Iarna grea”, ,, Baba Ilina se gateste de drum”, ,, Moartea clopotarului”, proze care cuprind intensa suferinta omeneasca cunoscuta ca preot în Muntii Apuseni ; volumele de nuvele ,, Popa Man”, ,,Chipuri de ceara”, ,,Spaima”, ,, Prapastia”, ,, Singuratate”,, Primavara”, ,, volumul de proze scurte cu observatii asupra corespondentei om-natura, ,,File din cartea naturii” si romanele ,, Arhanghelii”, ,,Licean…odinioara”, ,, Domnisoara Ana’’, ,, Legea trupului”, ,, Legea mintii” etc.
Tot fostii elevi ai Blajului amintiti , la care metionam si numele poetului Ion Brad, si el fost elev al Blajului, si al profesorului Mircea Zaciu, au dorit sa-l onoreze pe Ion Agârbiceanu la o reuniune a scriitorilor. Parintelui nu-i venea sa creada, de atât de mult timp era,,batrân uitat de lume”, si a acceptat punând o singura conditie:,,sa nu-l declaram cumva comunist”, el fiind preot. A venit la întrunirea literara în stiuta reverenda …
Azi si oricând, opera Parintelui Agârbiceanu trebuie citita si recitita, caci legile moralei crestine pe care le sustine sunt valori eterne, nu sunt legate de un anumit timp.Parintele Ion Agârbiceanu are un loc distinct în literatura româna, este unul dintre cei mai mari prozatori. Ion Breazu sustine ca ,,Opera lui Ion Agârbiceanu ramâne printre cele mai bogate si mai autentice…” din literatura noastra, iar Emil Gârleanu afirma ca vorbind despre Parintele Agârbiceanu, vorbim despre ,,un mare si adânc scriitor, poate despre cel mai adânc scriitor de astazi al nostru”.
La 130 de ani de la nastere, gândul, rugaciunea si scrisul nostru vor sa fie un pios omagiu adus ,,Sfântului Parinte al literaturii române”, Ion Agârbiceanu.

Bibliografie

Ion Agârbiceanu, ,,Caile fericirii”, Ed.Buna Vestire, Blaj 2004.
Ion Agârbiceanu, ,,Fata de lumina a crestinismului”—Meditatii–,, Cluj-
Napoca, Ed.Eikon, 2006.
Ion Agârbiceanu, ,,Opere”, Editura pentru literatura, Bucuresti, 1962.
Ion Buzasi, Radu Gavrila, ,,Ion Agârbiceanu si ASTRA, Ed. ASTRA-DEJ, 2007.
Mircea Zaciu, ,,Agârbiceanu”, Editura pentru literatura, Bucuresti, 1964.
* * * ,,Ceasuri de seara cu Ion Agârbiceanu”—Marturii—
Comentarii—Arhiva. O carte gândita si alcatuita de Mircea
Zaciu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982.