„A decedat luni, 7 septembrie 2009, la Roma, în urma unui infarct, la vârsta de 90 de ani, Mons. Pamfil Carnatiu, primul crainic, în martie 1947, al emisiunilor programului în limba româna de la Radio Vatican, si primul responsabil al redactiei române. Dupa 1950, îndata ce a început sa fie transmisa Sfânta Liturghie în ritul bizantin român al Bisericii Greco-Catolice, s-a aflat alaturi de PS Vasile Cristea, Episcop din 1960, printre preotii care oficiau Liturghia în fiecare duminica si la marile sarbatori în capela postului Radio Vatican.
Situl Radio Vatican ne aminteste ca Mons. Pamfil Carnatiu s-a nascut la 17 octombrie 1919, în localitatea Cisteiu de Mures, jud. Alba, în Arhieparhia Greco-Catolica de Fagaras si Alba Iulia. Dupa studii gimnaziale la Blaj, a fost trimis la Colegiul Pontifical Pio Romeno din Roma, unde si-a terminat studiile teologice chiar în timpul razboiului. A fost hirotonit preot la 25 martie 1945. Instaurarea regimului comunist în tara noastra, persecutiile si suprimarea Bisericii Greco-Catolice l-au facut sa ramâna în "lumea libera". A facut mult bine românilor care reuseau sa scape de dictatura din tara si care emigrau în diferite tari din Occident.
Pe plan cultural, a colaborat cu studii si articole la revista "Buna Vestire", publicatie de zidire crestina care aparea la Roma. Ca tânar preot, a fost chemat la Secretariatul de Stat, unde a lucrat timp de multi ani, pâna în 1989, fiind în ultima perioada minutant de prima clasa. Din cele relatate de persoane care l-au cunoscut în activitate, era deosebit de apreciat si consultat întrucât îsi însusise temeinic stilul Curiei Romane. Ulterior a fost canonic onorar în Capitlul Bazilicii papale Sfântul Petru, din Vatican.
Slujba cu prohodul înmormântarii s-a desfasurat la ora 11, vineri, 11 septembrie, în biserica Bunei Vestiri a Colegiului Pontifical Pio Romeno, unde a locuit mereu înca din timpul când era student. Au oficiat Liturghia înmormântarii PS Virgil Bercea, Episcop al Eparhiei greco-catolice de Oradea, si PS Mihai Fratila, Episcop vicar de Bucuresti, împreuna cu rectorul Colegiului, pr. Claudiu Pop. Au participat de asemenea preoti si seminaristi de la Colegiile Român si Ucrainean, calugarite si credinciosi, în total circa o suta de persoane. Congregatia Bisericilor Orientale a fost reprezentata de sub-secretarul acesteia, Mons. Maurizio Malvestiti, care a dat lectura unui mesaj din partea Cardinalului prefect Leonardo Sandri si a întregului personal al departamentului.
Cardinalul Giovanni Coppa, canonic al Bazilicii San Pietro si consultant la Secretariatul de Stat, într-un emotionant cuvânt de pomenire, l-a caracterizat pe Mons. Carnatiu drept un om de suflet, care împartea cu umilinta darul stiintei, iubindu-si Biserica si tara într-o mare fidelitate fata de Cristos si fata de Biserica. Biserica româna de rit latin a fost reprezentata de Mons. Anton Lucaci si de pr. Adrian Danca, din redactia programului în limba româna al Radio Vatican. O nepoata a Mons. Pamfil Carnatiu, venita la Roma în pelerinaj, a putut fi de fata, singura dintre rudele raposatului, la slujba înmormântarii. Dupa slujba, sicriul cu trupul neînsufletit al Mons. Pamfil a fost condus de PS Virgil si de pr. Claudiu Pop la Cimitirul Prima Porta din Roma.