„„Dumnezeu a înviat pe acest Isus, caruia noi toti suntem marturii” (Fapte 2, 32)
Dragi credinciosi
Cristos a Înviat – este salutul crestinilor în aceasta perioada pascala si, în acelasi timp, cea mai veche marturisire de credinta a Bisericii. Prin acest salut, noi, crestinii, comemoram Misterul Pascal, adica patima, moartea si Învierea Mântuitorului. Acest salut rezuma în el esenta credintei si anume: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat la plinirea timpurilor si S-a facut om, ne-a aratat calea mântuirii, apoi prin patima, moartea pe lemnul crucii si Învierea Sa a rupt legaturile mortii si ne-a deschis portile raiului. Isus a început aici pe pamânt zidirea Împaratiei lui Dumnezeu, o opera care se desfasoara în istorie prin Biserica si se va împlini la a doua venire a Mântuitorului.
Marturiile despre Înviere, mormântul gol, îngerii, femeile mironosite, aparitia în mijlocul Apostolilor si, apoi, pe drumul Emausului, pâna la Înaltare, au însufletit credinta crestinilor de-a lungul istoriei. Caci, spune Sfântul Pavel „nu ne propovaduim pe noi însine, ci pe Hristos Isus, Domnul” (2 Cor 4, 5) si astfel în fiecare an, de sarbatoarea Sfintelor Pasti, rasuna adevarul biruintei vietii asupra mortii.
Dragii mei,
Teologia Învierii o gasim în icoana sarbatorii: Isus care se pogoara la iad si îi scoate pe Adam si Eva, ridicând omenirea la Domnul, sau acelasi Isus iesind din mormânt cu steagul biruintei în mâna, cu moartea pe moarte calcând, conform traditiei apusene. În icoana Învierii se îngemaneaza teologia suferintei cu cea a sperantei. Noi am dobândit speranta mântuirii prin Învierea lui Hristos si suntem chemati sa propovaduim lumii acest adevar: „fiindca Dumnezeu, … a stralucit în inimile noastre, …, ca sa se învedereze ca puterea covârsitoare este a lui Dumnezeu si nu de la noi” (cf. 2 Cor 4, 6-7). Dupa Învierea lui Hristos crestinii primelor secole au trait „patimind necaz, dar nefiind striviti; lipsiti fiind, dar nu deznadajduiti; prigoniti fiind, dar nu parasiti; doborâti, dar nu nimiciti; … pentru ca si viata lui Isus sa se arate în trupul” lor (cf. 2 Cor 4,8-10).
Astazi, noi, crestinii greco-catolici, traim ca si în primele secole, suntem adesea considerati „ca niste amagitori, desi iubitori de adevar, …, ca niste necunoscuti, desi bine cunoscuti” (2 Cor 6, 8-9), considerati ca vânzatori de neam desi fauritori de tara, ca niste provocatori de scandal, desi traitori ai bunei întelegeri, ca si uzurpatori de biserici, desi întotdeauna ctitori si slujitori fideli ai altarului, ai culturii si ai Adevarului. Da, prin veacuri, noi, românii uniti, greco-catolicii, am fost „slujitori ai lui Dumnezeu, în multa rabdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorari, în batai, în temnita, în tulburari, în osteneli, în privegheri, în posturi” (2 Cor 6, 4-6) si, chiar daca am fost mereu împinsi catre marginea societatii, totusi, niciodata nu am deznadajduit. În Sfânta Noapte a Învierii si noi am primit lumina de la acelasi unic Mântuitor, si noi am primit speranta care da viata si deci trebuie sa ramânem „în curatie, în cunostinta, în îndelunga-rabdare, în bunatate, în Spiritul Sfânt, în dragoste nefatarnica; în cuvântul adevarului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptatii” (2 Cor 6, 6-7).
Dragi credinciosi,
Biserica primara îsi bazeaza activitatea misionara pe proclamarea mântuirii aduse de Isus prin patima, moartea si Învierea Sa. Acest adevar a eliberat omul din sclavia pacatului si a schimbat în mod profund întreaga omenire, începând cu marile schimbari culturale ale Europei si cu aparitia structurilor Bisericii celei Una, Sfânta, Catolica si Apostolica.
Astazi, adevarul este relativizat iar minciuna a luat locul dreptatii, însa, din înaltimea crucii, cuvintele lui Isus capata sens si valoare: „Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac” (Lc 23, 34). Ne-o cere noua Domnul, rastignitul de pe cruce: sa iertam! … „Si împartind hainele Lui, au aruncat sorti, si sta poporul privind, iar capeteniile îsi bateau joc de El, zicând: pe altii i-a mântuit; sa Se mântuiasca si pe Sine Însusi, daca El este Hristosul” (Lc 23, 34-35).
Cât de reala si trista este istoria care uneori repeta aceleasi greseli. Iar pe bisericile noastre au tras sorti si poporul sta, privind, iar capeteniile îsi bat joc de noi si ne iau în râs si ne poarta de la Anna la Caiafa, si ne hulesc: nu sunteti voi Biserica Unita! Prin veacuri rasuna un ecou: „nu esti tu Hristosul” (Lc 23, 39)! Fratilor, noi „nu ne propovaduim pe noi însine, ci pe Hristos Isus, Domnul” (2 Cor 4, 5). Parafrazându-l pe Nicolae Iorga, ne dam seama ca: din umilinta lui Atanasie si a lui Inocentiu Micu Clain, din tenacitatea lui Petru Pavel Aron si a lui Samuil Vulcan, din sacrificiul lui Gheorghe Sincai si a episcopului Ioan Suciu, din martiriul, daruirea si renuntarea de sine a sutelor, a miilor de ucenici români, aprigi în ale învataturii si-a dobândit Biserica noastra mântuirea în Hristos cel Înviat.
Dragii mei,
În sfânta zi a Învierii ne adresam din nou Domnului cu cuvintele tâlharului: „pomeneste-ma, Doamne, când vei veni în împaratia Ta” (Lc 23, 42); „ajuta-ne, Doamne, sa iertam, da-ne puterea „sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi si sa iertam totul pentru Înviere” (Stihira Pastilor)! „Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim într-însa” (Prohimen). Învredniceste-ne Doamne cu harul Tau ca la plinirea vremilor sa auzim si noi cuvintele: „astazi vei fi cu mine în rai” (Lc 23, 43).
Fratilor, „având deci aceste fagaduinte, …, sa ne curatim pe noi de toata întinarea trupului si a sufletului, desavârsind sfintenia în frica lui Dumnezeu” (2 Cor 7, 1) deoarece Hristos cel Înviat ne cheama sa primim lumina pascala astfel încât aceasta sa patrunda în sufletele noastre si sa ne lumineze calea vietii. Din pacate, întunericul necredintei si prezenta raului le întâlnim la orice pas sub forme diferite în societate, si, acestea, conduc oamenii pe cai gresite, îi dezorienteaza si îi împiedica sa ajunga la mântuire. Învierea Domnului, însa, aduce echilibrul într-o lume a valorilor materiale în criza, pentru ca este Vestea cea buna a Învierii care se actualizeaza în istorie.
Iubiti credinciosi,
La Sfânta Sarbatoare a Învierii Domnului, va spun împreuna cu Sfântul Pavel: „ma bucur ca în toate pot sa ma încred în voi” (2 Cor 7, 1) si va îndemn sa „aratati … dovada dragostei voastre” (cf. 2 Cor 8, 24), „prin blândetea si îngaduinta lui Hristos” (cf. 2 Cor 10, 1) tuturor celor care ne înconjoara. Neîncetat sa va rugati si sa faceti binele, „în voi sa fie adevarul lui Hristos” (cf. 2 Cor 11, 10) pentru ca omul atât valoreaza cât se roaga! Nu uitati niciodata ca „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, caruia noi toti suntem marturii” (Fapte 2, 32)!
Între voi „fratilor, bucurati-va! desavârsiti-va, mângâiati-va, fiti uniti în cuget, traiti în pace si Dumnezeul dragostei si al pacii va fi cu voi” (2 Cor 13, 11).
Va îmbratisez cu toata dragostea în Hristos Domnul si va doresc Sarbatori Fericite si pline de har!
Hristos a Înviat!