Academia Pontificală pentru Viață a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc pe 24 martie a.c. la Sala de Presă a Sfântului Scaun, noua versiune a documentului dedicat xenotransplanturilor, reafirmând deschiderea Bisericii față de această practică în condiții bine definite din punct de vedere etic și științific.

Conferința de presă a reunit experți în medicină, bioetică și cercetare, între care mons. Renzo Pegoraro, președintele Academiei Pontificale pentru Viață, alături de specialiști internaționali în domeniul transplantului și eticii medicale.

Răspuns la criza globală a organelor
Noua ediție a documentului „The Prospect of Xenotransplantation: Scientific Aspects and Ethical Considerations” a fost prezentată în contextul progreselor semnificative din ultimele decenii și al deficitului cronic de organe pentru transplant. Xenotransplantul – adică transplantul de organe sau țesuturi de la animal la om – a fost indicat ca o posibilă soluție la această criză, deja recunoscută de comunitatea medicală internațională.

Continuitate doctrinară și actualizare științifică
Documentul actualizează liniile directoare publicate în 2001 de Academia Pontificală pentru Viață, integrând noile descoperiri științifice, inclusiv utilizarea animalelor modificate genetic. În același timp, a reafirmat principiile fundamentale ale eticii creștine: respectul pentru demnitatea persoanei umane, protejarea sănătății și responsabilitatea față de creație.

Prospects for Xenotransplantation: „acest document a fost deja difuzat în cadrul comunității științifice și a fost foarte bine primit datorită completitudinii informațiilor sale științifice și etice”, a declarat Mons. Renzo Pegoraro, președintele PAV, subliniind că „scopul este de a oferi subiect de reflecție comunității științifice și medicale, dar și tuturor celor implicați în domeniul transplanturilor”.

Condiții etice esențiale
Reprezentanții Sfântului Scaun au subliniat că acceptarea xenotransplanturilor nu este necondiționată. Printre criteriile esențiale evidențiate se numără:

  • garantarea siguranței pacientului și prevenirea riscurilor de transmitere a bolilor între specii;
  • respectarea integrității persoanei umane și evitarea oricărei forme de comercializare a corpului;
  • utilizarea responsabilă a animalelor, în acord cu o viziune de „ecologie integrală”;
  • necesitatea unui cadru riguros de reglementare și monitorizare.

Dialog între știință și etică
Conferința de presă s-a înscris într-un context mai amplu de reflecție asupra noilor biotehnologii, Vaticanul promovând dialogul dintre știință, etică și teologie pentru a orienta responsabil dezvoltarea medicinei contemporane.

Prin această actualizare, Academia Pontificală pentru Viață reafirmă faptul că progresul științific trebuie să rămână în slujba omului și să fie ghidat de principii morale solide, în beneficiul întregii umanități.

Biroul de Presă EGCO