Într-un nou document lansat marți, dicasterul doctrinar al Vaticanului a reafirmat învățăturile perene ale Bisericii despre imoralitatea eutanasiei și sinuciderii asistate și a reamintit obligația catolicilor de a-i însoți pe bolnavi și pe cei pe moarte prin rugăciune, prezență fizică și Sacramente. Documentul abordează și îngrijirea pastorală a catolicilor care solicită eutanasierea sau sinuciderea asistată, explicând că preoții, și nu numai ei, trebuie să evite orice fel de gest activ sau pasiv care ar putea indica aprobarea acțiunii, inclusiv să rămână până la finalul actului.
„Samaritanus bonus: despre îngrijirea persoanelor în fazele critice și terminale ale vieții” este noul document al Congregației pentru Doctrina Credinței (CDC), publicat pe 22 septembrie. Textul de 45 de pagini, aprobat de Papa Francisc pe 25 iunie, este semnat de prefectul CDC, Cardinalul Luis Ladaria, și de secretarul CDC, Arhiepiscopul Giacomo Morandi. Documentul prezintă învățătura catolică cu privire la o serie de probleme legate de sfârșitul vieții, afirmând valoarea intrinsecă și demnitatea fiecărei vieți umane, în special pentru cei care sunt bolnavi în stare critică și în etapele terminale ale vieții. În introducere, se menționează că „este amplu recunoscută nevoia unor clarificări morale și practice cu privire la îngrijirea acestor persoane”.
Însoțirea pastorală a celor care solicită în mod expres eutanasierea sau sinuciderea asistată „prezintă astăzi un moment unic în care este necesară reafirmarea învățăturii Bisericii”, se spune în „Samaritanus bonus”. Se explică necesitatea apropierii de persoana care a ales eutanasierea sau sinuciderea asistată, dar aceasta întotdeauna vizând convertirea persoanei. Documentul amintește că o persoană care a luat această decizie, „oricare ar fi dispozițiile ei subiective, a decis un act grav imoral și persistă de bunăvoie în această decizie”. Această stare „implică o absență vădită a dispoziției adecvate pentru primirea Sacramentelor Spovezii, cu dezlegare, și al Maslului, cu Viaticum”. În această situație, explică documentul, preotul trebuie să refuze dezlegarea.
„Rămâne posibil să însoțim persoana a cărei speranță poate fi înviată și a cărei decizie eronată poate fi modificată, deschizând astfel calea admiterii la Sacramente”, se continuă. Mai citim că „întârzierea dezlegării este un act medicinal al Bisericii, menit nu să condamne, ci să îl conducă pe păcătos la convertire”. Poziția Bisericii în această situație „nu implică neacceptarea bolnavului”. Refuzarea dezlegării „trebuie să fie însoțită de disponibilitatea de a asculta și de a ajuta, împreună cu o explicație mai profundă a naturii Sacramentului, pentru a oferi posibilitatea persoanei de a dori și de a alege Sacramentul până în ultimul moment”. „Biserica are grijă să caute profund semne adecvate de convertire, astfel încât credincioșii să poată cere în mod rezonabil primirea Sacramentelor.”
Scopul noii scrisori, explică CDC în introducere, este de a aduce lumină păstorilor și credincioșilor catolici „privitor la întrebările și incertitudinile lor legate de îngrijirea medicală și obligațiile lor spirituale și pastorale față de bolnavi în etapele critice și terminale ale vieții”. Se spune că există situații speciale astăzi care necesită „o intervenție mai clară și mai precisă din partea Bisericii”, pentru a reafirma mesajul Evangheliei și exprimarea acestuia în învățăturile doctrinare de bază ale Magisteriului, în special privind bolnavii și muribunzii și cei care intră în contact cu ei.
Eutanasierea, afirmă scrisoarea CDC, este „un act intrinsec rău, în orice situație sau circumstanță” și „orice cooperare formală sau imediată materială într-un astfel de act este un păcat grav împotriva vieții umane”. „Eutanasierea și sinuciderea asistată sunt întotdeauna alegerea greșită”, deoarece, așa cum a scris Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în Evangelium vitae, „eutanasierea este o încălcare gravă a Legii lui Dumnezeu, fiind uciderea deliberată și moral inacceptabilă a unei persoane umane. Această doctrină se bazează pe legea naturală și pe Cuvântul scris al lui Dumnezeu, este transmisă prin Tradiția Bisericii și învățată de Magisteriul obișnuit și universal.”
De asemenea, nu există „nici un drept de a dispune de viață în mod arbitrar”, motiv pentru care „nici un lucrător medical nu poate fi obligat să execute un drept inexistent”. Este, de asemenea, „în mod grav nedrept să se adopte legi care legalizează eutanasierea sau justifică și susțin sinuciderea”, declară Congregația. „Astfel de legi lovesc la baza ordinii juridice: dreptul la viață susține toate celelalte drepturi, inclusiv exercitarea libertății. Existența unor astfel de legi afectează profund relațiile și justiția umană și amenință încrederea reciprocă între ființele umane”, se continuă în document. „Legitimarea sinuciderii asistate și a eutanasiei este un semn al degradării sistemelor juridice”.
CDC a explicat că, conform învățăturilor Bisericii, eutanasierea „este un act de omucidere pe care nici un scop nu îl poate justifica și care nu tolerează nici o formă de complicitate sau colaborare activă sau pasivă”. Citim: „Cei care aprobă legile privind eutanasia și sinuciderea asistată devin prin urmare complici la un păcat grav pe care alții îl vor executa. Ei sunt, de asemenea, vinovați de scandalizare, deoarece prin astfel de legi contribuie la denaturarea conștiinței, chiar și în rândul credincioșilor.” A-ți lua propria viață rupe relația cu Dumnezeu și cu ceilalți. „Suicidul asistat sporește gravitatea acestui act, deoarece implică pe altul în propria disperare”, se mai spune.
Răspunsul creștin la aceste acțiuni este de a oferi ajutorul necesar unei persoane pentru a se elibera de această disperare, se subliniază, și nu de a se manifesta „o condescendență falsă”. „Porunca ‘să nu ucizi’… este de fapt un ‘da’ vieții pe care Dumnezeu îl garantează și devine o chemare la iubirea atentă care protejează și promovează viața aproapelui”, se spune în document. „Prin urmare, creștinul știe că viața pământească nu este valoarea supremă. Fericirea finală este în ceruri. Astfel, creștinul nu se așteaptă ca viața fizică să continue atunci când moartea este evident aproape. Creștinul trebuie să ajute persoana pe moarte să se elibereze de disperare și să își pună speranța în Dumnezeu”. Textul afirmă că este „un act suprem de caritate” a-l asista spiritual pe creștin în momentul morții lui. „Moartea este un moment decisiv în întâlnirea omului cu Dumnezeu Mântuitorul. Biserica este chemată să însoțească spiritual credincioșii în această situație, oferindu-le ‘resursele vindecătoare’ ale rugăciunii și Sacramentelor.”
Sursa: www.catholica.ro
