Totul a început în 1947, pe fondul uneia dintre cele mai grave crize umanitare din Europa postbelică: expulzarea a aproximativ 14 milioane de etnici germani din fostele provincii estice. Într-o perioadă în care resentimentele față de Germania erau încă puternice, călugărul premonstratens olandez Werenfried van Straaten a lansat un apel curajos la reconciliere în Belgia și Olanda, fondând Oostpriesterhulp (Ajutorul Preoților din Est).

Odată cu consolidarea blocului comunist și mai ales după Revoluția Maghiară din 1956, Kirche in Not și-a reorientat misiunea către așa-numita „Biserică a tăcerii” din Europa Centrală și de Est. Timp de peste trei decenii, organizația a susținut clandestin comunitățile creștine persecutate din spatele Cortinei de Fier – inclusiv din România, Polonia, Cehoslovacia sau Ucraina –, asigurând supraviețuirea parohiilor, a seminariilor și a preoților aflați sub presiunea regimurilor atee.

În anii 1960, la îndemnul Papei Ioan al XXIII-lea, fundația a depășit granițele Europei, deschizând misiuni în America Latină (1962), iar ulterior în Asia și Africa (1964). Căderea Zidului Berlinului în 1989 a marcat o nouă etapă: Kirche in Not a devenit principalul motor al reconstrucției infrastructurii religioase în fostele țări comuniste și un partener cheie de dialog ecumenic cu Biserica Ortodoxă Rusă. În 2011, Papa Benedict al XVI-lea a ridicat organizația la rangul de Fundație Pontificală, recunoscând oficial rolul ei vital în Biserica universală.

Informații și detalii istorice fascinante despre Kirche in Not

  • „Vagoanele-capelă” (Kapellenwagen) – Biserici pe șine: După Al Doilea Război Mondial, milioane de refugiați germani trăiau în zone protestante sau în tabere izolate, fără acces la biserici catolice. Pentru a ajunge la ei, Kirche in Not a cumpărat și a amenajat vechi vagoane de tren transformate în capele mobile. Dotate cu altar, orgă, spovedanier și spațiu de locuit pentru un preot, aceste „vagoane-capelă” circulau din gară în gară prin Germania divizată, aducând Liturghia direct la refugiați.

  • „Preoții cu rucsac” (Rucksackpriester): În anii ’50, pentru a deservi comunitățile dispersate pe distanțe uriașe, organizația a finanțat o generație de preoți misionari care călătoreau pe motociclete, biciclete sau pe jos, purtând în spate un rucsac special în care încăpea un întreg altar portabil (potir, veșminte liturgice, lumânări și sfintele vase.
  • Bărci-capelă pe fluviile din Amazonia și Siberia: Modelul capelelor mobile a fost adaptat ulterior la geografia altor continente. În anii ’60 și ’70, Kirche in Not a finanțat construcția unor bărci-capelă (Kapellenboote) care navigau pe fluviul Amazon, iar după 1990 a susținut proiecte similare pe fluviile Volga și Don din Rusia, pentru a ajunge la satele izolate de deceniile de ateism de stat.

  • Contrabanda cu Biblii și tipografiile secrete din Războiul Rece: În timpul comunismului, Kirche in Not a utilizat metode demne de romanele de spionaj pentru a introduce literatură religioasă în Europa de Est. Cărțile erau tipărite pe hârtie ultra-subțire (hârtie de Biblie) pentru a ocupa cât mai puțin spațiu și erau transportate în compartimente ascunse ale autoturismelor conduse de voluntari occidentali care treceau frontiera drept simpli turiști.

  • Sprijinul pentru Biserica Greco-Catolică din „catacombe”: În țări precum România și Ucraina (unde Biserica Greco-Catolică fusese scoasă în afara legii în 1948, respectiv 1946), Kirche in Not a finanțat tipărirea clandestină a cărților liturgice în limba română și ucraineană la Roma și München, precum și întreținerea episcopilor și preoților hirotoniți în secret, care lucrau ca muncitori în fabrici sau paznici de noapte.

  • O organizație care nu primește fonduri de la state: Un detaliu istoric și administrativ remarcabil este că, încă de la înființare, Kirche in Not a refuzat finanțările guvernamentale sau de la instituții de stat, pentru a-și păstra independența totală față de presiunile politice. Întreaga sa istorie de aproape 80 de ani – cu peste 2,5 miliarde de euro investiți în proiecte – se bazează exclusiv pe donațiile individuale ale credincioșilor obișnuiți din întreaga lume.

  • Barometrul mondial al libertății religioase: Începând cu anul 1999, organizația publică la fiecare doi ani Raportul privind Libertatea Religioasă în Lume, considerat astăzi unul dintre cele mai riguroase documente independente pe această temă, analizând situația libertății de conștiință pentru toate religiile (nu doar pentru creștini) în 196 de țări.

Astăzi, cu sediul central la Königstein im Taunus (Germania) și peste 23 de birouri naționale, Kirche in Not finanțează anual peste 5.000 de proiecte în aproximativ 130 de țări, continuând aceeași misiune născută în 1947: să fie prezentă acolo unde credința este amenințată de persecuție, război sau sărăcie extremă.

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea

Andrei Alexa