În locul în care tăcerea a fost cândva impusă cu forța, glasul rugăciunii a răsunat din nou. La Memorialul Durerii din Sighetu Marmației, Preasfințitul Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a celebrat Sfânta Liturghie alături de tinerii care au parcurs Pelerinajul Memoriei, ajuns anul acesta la o nouă ediție după 26 de ani de continuitate.

Coordonat de pr. Florian Gui și pr. Mihai Fechetă, pelerinajul a unit, timp de o săptămână, Șimleu Silvaniei și Sighetu Marmației, pe un traseu de aproximativ 165 de kilometri, străbătut pe jos prin mai multe comunități și parohii. Drumul a devenit astfel nu doar un traseu geografic, ci un itinerar de rugăciune, memorie și întâlnire cu istoria celor care au mărturisit credința în vremuri de persecuție.

Înaintea Sfintei Liturghii, pe versurile pricesnei „Creștin sunt din leagăn”, tinerii, preoții, persoanele consacrate și credincioșii au intrat în fostul penitenciar împreună cu ierarhul, într-o procesiune pe holurile pe care, cu decenii în urmă, pășeau episcopi, preoți și reprezentanți ai elitei culturale și politice românești întemnițați pentru credința, demnitatea și convingerile lor anticomuniste.

Celebrată în sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Liturghie a așezat față în față memoria uneia dintre cele mai dureroase pagini ale istoriei recente și lumina unei credințe pe care nici închisoarea, nici umilința și nici moartea nu au putut-o învinge.

„Pentru mine este prima dată, ca Liturghie, aici, la Sighet, în acest edificiu, în această clădire”, a mărturisit Preasfințitul Virgil, evocând încă de la început amintirile primite de la Preasfințitul Alexandru Todea, care i-a vorbit în repetate rânduri despre anii detenției și despre ceea ce s-a petrecut între zidurile închisorii de la Sighet.

Episcopul de Oradea a readus înaintea celor prezenți imaginea unei închisori în care oamenilor li se luase până și numele. Toți cei întemnițați erau numiți simplu „bandiți”. Gardienii le interziceau să vorbească, însă deținuții găseau mijloace de a comunica prin zăbrele și între celule.

Una dintre mărturiile păstrate de la Preasfințitul Alexandru Todea privește suferința Episcopului Ioan Suciu. PS Virgil a evocat momentul în care acesta a fost târât pe coridor și coborât pe scările închisorii, în timp ce ceilalți deținuți auzeau cum capul său se lovea de trepte.

„Este foarte impresionant acest loc și, de fiecare dată când vin, simt o greutate deosebită”, a spus Preasfințitul Virgil.

La Sighet au fost încarcerați episcopi, preoți și oameni politici ai României. Aici au murit Iuliu Maniu și Gheorghe I. Brătianu. Aici și-au găsit sfârșitul Episcopul Valeriu Traian Frențiu, Episcopul Ioan Suciu și alți mărturisitori ai Bisericii.

„În această închisoare, care a fost sfințită de suferință, de lacrimi și de rugăciune, putem spune acum că este un loc al sfinților — sfinții închisorilor”, a subliniat episcopul de Oradea.

Într-o frază care a sintetizat întreaga mărturie a celor întemnițați, PS Virgil a spus:

„Le-au luat libertatea, le-au luat numele, le-au luat și mormântul […] dar n-au putut să le ia credința.”

Un moment de o forță aparte a fost și mărturia domnului Nistor Man, unul dintre ultimii supraviețuitori ai detenției politice de la Sighet și membru al celebrului „lot Vișovan”, format din tineri maramureșeni arestați în anul 1948.

Prezența sa a făcut ca memoria evocată între zidurile fostei închisori să capete chip și glas. Pentru tinerii aflați la capătul celor 165 de kilometri parcurși pe jos, istoria nu a mai fost doar o pagină de manual, ci experiența vie a unei generații care a cunoscut direct represiunea comunistă și prețul fidelității față de conștiință, adevăr și credință.

Coincidența pelerinajului cu sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a devenit un alt punct central al predicii. Și Ioan Botezătorul a cunoscut închisoarea și a plătit cu viața pentru adevărul pe care nu a acceptat să îl negocieze.

„Sfântul Ioan Botezătorul, închis fiind, a fost cu adevărat liber”, a spus PS Virgil, făcând aceeași afirmație despre episcopii și preoții întemnițați la Sighet: „Erau mai liberi decât cei care i-au păzit și i-au chinuit.”

Această libertate nu venea din absența zidurilor, ci din apartenența la Adevăr.

„Doar adevărul ne face liberi, dragilor, și doar în adevăr putem trăi în libertate. Și adevărul este unul singur. Și adevărul este Isus Cristos. În El suntem cu adevărat liberi.”

Martirii și mărturisitorii au devenit astfel imaginea unei libertăți care nu poate fi confiscată. Lipsiți de tot ceea ce, în mod obișnuit, definește demnitatea exterioară a omului, ei au rămas statornici tocmai prin credință.

„Nu au fost îmbrăcați în arme, ci în zdrențe, și totuși erau cu adevărat mari, pentru că și-au trăit credința și au trăit în adevăr”, a spus Preasfințitul Virgil.

Adresându-se în mod special tinerilor, episcopul de Oradea a transformat Pelerinajul Memoriei într-o imagine a întregii vieți creștine:

„Mergeți. Așa cum ați făcut acest pelerinaj, să nu vă opriți niciodată în viață, să mergeți înainte.”

În acest punct, PS Virgil a făcut trimitere la cuvintele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, rostite la începutul pontificatului său:

„Nu vă temeți, deschideți larg porțile inimii voastre lui Cristos.”

Pornind de la acest îndemn, Preasfințitul Virgil i-a chemat pe tineri la curajul unei credințe asumate și mărturisite fără compromis:

„Nu vă temeți să fiți creștini, nu vă temeți să spuneți adevărul.”

La Sighet, acest „nu vă temeți” capătă o greutate aparte. Este rostit într-un loc în care episcopi, preoți și oameni de stat au cunoscut frica, izolarea și suferința, dar nu au renunțat la ceea ce erau și la ceea ce credeau.

Memoria martirilor nu trebuie să rămână, însă, o simplă întoarcere spre trecut. Pentru PS Virgil, memoria este o formă a speranței și o responsabilitate față de viitor.

„A nu uita înseamnă să avem speranță. A nu uita înseamnă să avem viitor. Și a nu uita înseamnă să trăim în adevăr. A nu uita înseamnă să trăim în Cristos, cu Cristos și prin Cristos.”

De aici și îndemnul adresat tinerilor de a deveni ei înșiși transmițători ai memoriei și ai credinței:

„Învățați, memorați, îmbogățiți-vă sufletul și transmiteți. Nu tăceți.”

Pelerinajul nu se încheie, astfel, la zidurile Memorialului Durerii. El continuă prin felul în care fiecare dintre cei care au trecut pe aici va alege să trăiască atunci când adevărul costă, când apar îndoieli sau când compromisul pare calea mai ușoară.

„Mergând, predicați. Mergând, vestiți Evanghelia prin ceea ce sunteți și prin tot ceea ce reușiți să transmiteți.”

Crucea purtată în fruntea pelerinajului devine, în acest sens, mai mult decât un semn exterior. „Crucea este farul care ne luminează drumul”, a spus PS Virgil.

Iar îndemnul său a devenit, spre finalul predicii, unul profund concret: „Dacă pe drum veți cădea, ridicați-vă. Dacă veți avea îndoieli, căutați Lumina. Dacă întâlniți pe cineva singur, fiți-i companion de drum. Dacă cineva vă ispitește cu un compromis, alegeți libertatea. Dacă cineva vă ispitește cu trădarea, preferați închisoarea decât să renunțați la adevăr.”

Într-un loc în care oamenii au încercat cândva să șteargă nume, identități și morminte, memoria celor care au rămas fideli vorbește astăzi mai puternic decât zidurile care i-au închis.

Sfântul Ioan Botezătorul, a amintit Preasfințitul Virgil, a fost „martorul adevărului”, iar martirii Bisericii Greco-Catolice rămân, la rândul lor, modele de statornicie în credință.

Mesajul lăsat tinerilor la capătul Pelerinajului Memoriei poate fi concentrat în trei îndemnuri care leagă memoria de prezent și trecutul de viitor: „Nu vă temeți. Nu uitați și mergeți.” Pentru că adevărata libertate nu începe dincolo de zăbrele, ci acolo unde omul refuză să renunțe la adevăr.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Virgil Bercea a oficiat slujba panahidei (parastasului) alături de preoții prezenți și de credincioși, în memoria martirilor și mărturisitorilor care și-au pierdut viața pentru credință în penitenciarul de la Sighet.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea