Prin documentul „Mutua concordia”, Papa Leon al XIV-lea acoperă o lacună canonică referitoare la eventuala fractură ireparabilă dintre întâistătătorul unei Biserici orientale catolice și respectivul Sinod al episcopilor. Noutățile leonine din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale se referă la canonul 106, unde adaugă un al treilea paragraf, și canonul 126, în care sunt adăugate alte trei paragrafe.

Prin documentul motu proprio „Mutua concordia”, promulgat în 29 august 2026, Leon al XIV-lea stabilește disciplina de urmat în prezența unei fracturi ireparabile dintre întâistătătorul unei Biserici orientale catolice și respectivul Sinod episcopilor în cazul în care întâistătătorul nu își dă demisia. Modificările introduse de Leon al XIV-lea au în vedere canonul 106, la care este adăugat un paragraf nou, și canonul 126, la care sunt adăugate alte trei paragrafe.

Documentul motu proprio „Mutua concordia” intră în vigoare după publicarea sa în oficiosul Sfântului Scaun „L’Osservatore Romano” și în seria „Acta Apostolicae Sedis”, iar cele stabilite în motu proprio se aplică, prin natura lor, și Bisericilor arhiepiscopale majore (cf. CCEO, can. 152).

Este cunoscut – se amintește în textul însoțitor al documentului – că în Bisericile orientale există o strânsă legătură care-l unește pe patriarh, care prezidează Biserica sa patriarhală „tamquam pater et caput” [ca părinte și cap – tr.n.] și Sinodul episcopilor, de el însuși convocat și condus (CCEO, can. 55). O relație armonioasă între ei, în spirit de respect și de ascultare reciproce, este condiția pentru o viață bisericească fecundă, în unitatea Spiritului Sfânt și în interesul unic al Bisericii înseși.

Membrii Sinodului sunt cei care îl aleg pe patriarh și anunță numirea sa și procedează la înscăunarea sa (can. 75).

Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, promulgat de papa sfântul Ioan Paul al II-lea, statornicește îndatoririle și funcționarea Sinodului episcopilor, căruia tradițiile orientale îi încredințează exercițiul unei autorități extinse, care presupune întotdeauna comuniunea cu Pontiful Roman (can. 43).

Norma ecleziastică prevede până acum că scaunul patriarhal devine vacant „prin moartea sau renunțarea patriarhului” (can. 126 §1). „Acceptarea renunţării patriarhului este de competenţa Sinodului episcopilor Bisericii patriarhale, după consultarea Pontifului Roman, exceptând cazul în care patriarhul nu a fost audiat direct de către Pontiful Roman” (can. 126 §2).

După cum se poate observa – se mai spune în textul explicativ care însoțește modificarea canoanelor 106 și 126 – dreptul atribuie Sinodului facultatea de a accepta renunțarea patriarhului, după consultarea Pontifului Roman, în afara cazului în care patriarhul face recurs direct la Succesorul lui Petru: un semn ulterior al legăturii reciproce dintre patriarh și Sinod.

În acest context normativ, a fost remarcată, cu toate acestea, că nimic nu este stabilit în cazul în care, din motive grave, legătura dintre patriarh și Sinodul episcopilor ar fi compromisă iremediabil. În cazul unei asemenea fracturi nu existau până acum norme care să permită restabilirea funcționării cu regularitate a Sinodului după propriile prerogative. Decurge de aici un blocaj de facto al conducerii unei Biserici patriarhale.

Actualul motu proprio intenționează să acopere lacuna existentă prin dispoziții oportune. Pontiful Roman, în cadrul general al relațiilor existente între patriarh și Sinod și, ținând cont de ecleziologia orientală, stabilește atribuirea unei facultăți ulterioare Sinodului, care să scoată mai mult în evidență strânsa legătură dintre acesta și patriarh, fără ca chestiunea să fie supusă imediat și necesar Episcopului Romei.

În prezentul motu proprio este stabilită, de aceea, disciplina de urmat în prezența unei fracturi ireparabile între patriarh și Sinod în cazul în care patriarhul nu își dă demisia. Se stabilește că îi revine Sinodului să formuleze rațiunile grave care au determinat ruptura, cine și cum trebuie să reunească Sinodul în această situație, care este majoritatea votanților cerută pentru a pune capăt mandatului patriarhal și garanția privind salvgardarea drepturilor de apărare ale patriarhului.

După ce s-a luat act de respectiva decizie sinodală, care cere să se ajungă la cel puțin două treimi din cei cu drept de vot, președintele ședinței sinodale se va adresa Pontifului Roman pentru a-i cere asentimentul, după care scaunul patriarhal va deveni vacant. Asentimentul său are scopul de a asigura că totul se desfășoară „ad normam iuris” (după normele dreptului – tr.n.), că sunt garantate drepturile patriarhului și, mai ales, că nu au existat presiuni necuvenite din interiorul ori din afara Sinodului. Cu alte cuvinte, acesta atestă că libertatea deplină a tuturor a fost salvgardată.

Documentul motu proprio exprimă, așadar, intenția de a pune în valoare prerogativele Sinodului episcopilor Bisericilor orientale catolice, înzestrându-le cu o nouă facultate care să fie coerentă cu natura lor de Biserici „sui iuris” și conducând din nou la acestea ceea ce din acestea provine, acestea fiind sunt mai în măsură să înțeleagă și să evalueze situația, rezervând Pontifului Roman un rol de garanție.

După cum s-a precizat, cele stabilite în motu proprio „Mutua concordia” se aplică, prin natura lor, și Bisericilor arhiepiscopale majore (cf. can. 152). 

pr. Adrian Dancă

Foto: © Vatican Media

Sursa: www.vaticannews.va