„Dragi frați și surori, 

După ce a proclamat Fericirile, Isus se adresează celor care le trăiesc, spunând că, datorită lor, pământul nu mai este același și lumea nu mai este în întuneric. „Voi sunteți sarea pământului. […] Voi sunteți lumina lumii” (Mt. 5, 13-14). Adevărata bucurie dă savoare vieții și scoate la lumină ceea ce înainte nu era acolo. Această bucurie izvorăște dintr-un mod de a trăi, dintr-un mod de a locui pe pământ și de a conviețui care trebuie dorit și ales. Este viața care strălucește în Isus, savoarea nouă a gesturilor și cuvintelor sale. După întâlnirea cu el, orice se îndepărtează de sărăcia sa de spirit, de blândețea și simplitatea inimii sale, de foamea și setea sa de dreptate, care activează milostivirea și pacea ca dinamici ale transformării și reconcilierii.

Profetul Isaia enumeră gesturi concrete care întrerup nedreptatea: împărțirea pâinii cu cei flămânzi, primirea celor săraci și fără adăpost în casele noastre, îmbrăcarea celor pe care îi vedem goi, fără a-i neglija pe vecinii noștri și pe cei din casele noastre (Is. 58, 7). „Atunci”, continuă profetul, „lumina ta va răsări ca zorile, și rana ta se va vindeca repede” (v. 8). Pe de o parte, există lumina, care nu poate fi ascunsă pentru că este la fel de mare ca soarele care alungă întunericul în fiecare dimineață; pe de altă parte, există o rană care odată ardea, dar acum se vindecă.

Este dureros, într-adevăr, să pierzi gustul și să renunți la bucurie; totuși, este posibil să ai această rană în inimă. Isus pare să-i avertizeze pe cei care îl ascultă să nu renunțe la bucurie. Sarea care și-a pierdut gustul, spune el, „nu este bună la nimic, decât să fie aruncată și călcată în picioare de oameni” (Mt. 5, 13). Câți oameni – poate chiar și noi – se simt inutili sau într-un loc nepotrivit. Este ca și cum lumina lor ar fi fost ascunsă. Isus, însă, ne anunță un Dumnezeu care nu ne va da deoparte niciodată, un Tată care ne păzește numele, unicitatea noastră. Fiecare rană, chiar și una profundă, se va vindeca prin primirea cuvântului Fericirilor și prin readucerea noastră pe calea Evangheliei.

De fapt, gesturile de deschidere față de ceilalți și de atenție sunt cele care reaprind bucuria. Desigur, în simplitatea lor, ele ne pun în contradicție cu ceea ce este la modă. Isus însuși a fost ispitit în deșert: să-și afirme identitatea, să se laude, să aibă lumea la picioarele sale. Cu toate acestea, el a respins căile care l-ar fi făcut să-și piardă adevărata savoare, cea pe care o găsim în fiecare duminică în pâinea frântă: viața dăruită, iubirea care nu face zgomot.

Frați și surori, să ne lăsăm hrăniți și luminați de comuniunea cu Isus. Fără nici o ostentație, vom fi atunci ca un oraș pe un deal, nu numai vizibil, ci și primitor și ospitalier: orașul lui Dumnezeu, unde toată lumea, în adâncul sufletului, dorește să trăiască și să găsească pacea. Să ne îndreptăm acum privirea și rugăciunea către Maria, Poarta Cerului, ca ea să ne ajute să devenim și să rămânem ucenici ai Fiului ei.

După rugăciunea Angelus:

Dragi frați și surori,

Am aflat cu tristețe despre recentele atacuri împotriva diverselor comunități din Nigeria, care au provocat pierderi grave de vieți omenești. Îmi exprim apropierea în rugăciune față de toate victimele violenței și terorismului. Sper că autoritățile competente vor continua să lucreze cu determinare pentru a asigura protecția vieții fiecărui cetățean.

Să continuăm să ne rugăm pentru pace. Istoria ne învață că strategiile puterii economice și militare nu oferă umanității un viitor. Viitorul stă în respectul și fraternitatea dintre popoare.

Vă doresc tuturor o duminică binecuvântată!”

Biroul de Presă EGCO

Ciulea Cristian