Data de 7 februarie este menționată în unele surse istorice ca fiind ziua de naștere a Grigore Maior, al șaselea episcop al Bisericii Române Unite cu Roma. Ierarhul s-a născut în anul 1715, la Sărăuad, în comitatul Sătmar, și a trecut la Domnul la 27 ianuarie 1785, la Alba Iulia.

Grigore Maior a păstorit Episcopia de Făgăraș, cu sediul la Blaj, între anii 1773–1782, într-o perioadă extrem de dificilă pentru Biserica Română Unită, marcată de urmările rebeliunii anticatolice și antiromânești declanșate de Patriarhia sârbă de la Karloviț și consolidate, în 1761, prin impunerea episcopului ortodox Dionisie Novacovici de către autoritățile imperiale.

În scurta sa păstorire, episcopul Grigore Maior s-a remarcat printr-o amplă activitate misionară și pastorală, dedicată în special vizitațiilor canonice, adevărate campanii de readucere la Unire a parohiilor rupte de Biserica Unită. Ca nimeni altul înaintea sa, el a străbătut satele românești, explicând pe înțelesul țăranilor cele patru puncte dogmatice ale Unirii cu Roma din 1700, așa cum fuseseră ele prezentate în Floarea Adevărului, prima carte românească tipărită la Blaj.

Rapoartele sale către forurile bisericești și către Congregația „De Propaganda Fide” din Roma arată amploarea impresionantă a acestor eforturi:

  • la 24 noiembrie 1773, anunța revenirea la Unire a peste 100 de sate;

  • la 8 iunie 1774, raporta că 300 de sate îmbrățișaseră Unirea;

  • la 2 ianuarie 1775, consemna că numărul satelor întoarse la Unire ajunsese la aproximativ 500.

Cea mai amplă acțiune misionară a avut loc în vara anului 1776, în zonele Solnocului de Mijloc și ale Crasnei, episcopul fiind însoțit de Ignatie Darabant, Filotei László și Samuil Micu Klein. Vizitele canonice au scos la iveală sărăcia extremă a satelor: biserici fără cărți și odăjdii, lipsuri materiale grave și condiții care astăzi cu greu pot fi imaginabile. Ridicarea comunităților s-a realizat însă, în timp, prin munca și sacrificiul generațiilor de credincioși greco-catolici.

Sub păstorirea lui Grigore Maior au avut loc și importante reforme instituționale. Prin decretul aulic din 12 decembrie 1781, a fost unificat seminarul fondat de episcopul Aron cu cel al mănăstirii „Sfânta Treime”, luând naștere Seminarul Teologic din Blaj, devenit ulterior Academia de Teologie, instituție care a funcționat până în anul 1948. Totodată, episcopul a sprijinit formarea clerului, trimițând tineri la studii la Tirnavia, Agria, Viena și Roma.

Pentru activitatea sa neobosită și pentru dragostea față de neamul românesc, Grigore Maior a fost considerat de contemporani și istorici drept un „al doilea Inocențiu Micu-Klein”. Petru Maior îl asemăna cu marele luptător pentru drepturile românilor, iar istoricul Zenovie Pâclișanu îl numea „al doilea întemeietor al Unirii”.

Agitațiile sale împotriva nedreptăților sociale și legăturile cu fruntașii românilor nemulțumiți din Munții Apuseni au stârnit însă opoziția confesiunilor reformate și luterane, care l-au reclamat la Curtea de la Viena. În urma acestor presiuni, episcopul a fost obligat să demisioneze la 13 martie 1782.

Retras la mănăstirea din Alba Iulia, Grigore Maior a trecut la cele veșnice la începutul lunii februarie 1785. Trupul său a fost adus la Blaj, unde, la 6 februarie, a fost așezat în cripta bisericii din curtea episcopiei, rămânând în memoria Bisericii și a istoriei românești ca unul dintre marii apărători ai Unirii cu Roma.

Biroul de Presă EGCO

Foto: © Wikipedia-Blaj