La cateheza jubiliară de sâmbătă, 20 decembrie a.c., rostită în apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, Papa Leon al XIV-lea a oferit o profundă reflecție teologică și pastorală asupra speranței creștine, prezentată ca forță generatoare de viață și de viitor. Cateheza, intitulată „A spera înseamnă a genera. Maria, speranța noastră”, a marcat încheierea ciclului de audiențe jubiliare de sâmbătă, inițiate în luna ianuarie 2025. Pontiful a subliniat că apropierea sărbătorii Crăciunului ne permite să afirmăm cu bucurie: „Domnul este aproape”. Redăm textul integral al ultimei cateheze jubiliare din Anul Speranței 2025:
«Dragi frați și surori, bună dimineața și bun venit!
Când Crăciunul este aproape, putem spune: Domnul este aproape! Fără Isus, această afirmație – Domnul este aproape – ar putea suna aproape ca o amenințare. În Isus însă descoperim că, așa cum au intuit profeții, Dumnezeu este un sân de milostivire. Pruncul Isus ne revelează că Dumnezeu are măruntaie de milostivire, prin care generează mereu. În El nu există amenințare, ci iertare.
Preaiubiților, cea de astăzi este ultima dintre audiențele jubiliare de sâmbătă, inițiate în luna ianuarie de Papa Francisc. Jubileul se apropie de final, dar nu se încheie speranța pe care acest An ne-a dăruit-o: vom rămâne pelerini ai speranței! L-am ascultat pe Sfântul Paul: „Căci în speranță am fost mântuiți” (Rom 8,24). Fără speranță suntem morți; cu speranța venim la lumină. Speranța este generativă. Ea este, de fapt, o virtute teologală, adică o forță a lui Dumnezeu, și ca atare generează: nu ucide, ci face să se nască și să se renască. Aceasta este adevărata forță. Ceea ce amenință și ucide nu este forță: este abuz, este frică agresivă, este un rău care nu generează nimic. Forța lui Dumnezeu dă naștere. De aceea aș vrea să vă spun, în cele din urmă: a spera înseamnă a genera.
Sfântul Paul le scrie creștinilor din Roma ceva care ne pune pe gânduri: „Știm, de fapt, că toată creația, împreună, suspină și suferă durerile nașterii până astăzi” (Rom 8,22). Este o imagine foarte puternică. Ne ajută să ascultăm și să aducem în rugăciune strigătul pământului și strigătul săracilor. „Împreună”, întreaga creație este un strigăt. Însă mulți dintre cei puternici nu ascultă acest strigăt: bogățiile pământului se află în mâinile câtorva, foarte puțini, tot mai concentrate – în mod nedrept – în mâinile celor care adesea nu vor să audă geamătul pământului și al săracilor. Dumnezeu a destinat tuturor bunurile creației, pentru ca toți să participe la ele. Misiunea noastră este să generăm, nu să jefuim. Și totuși, în credință, durerea pământului și a săracilor este aceea a unei nașteri. Dumnezeu generează mereu, Dumnezeu creează în continuare, iar noi putem genera împreună cu El, în speranță. Istoria se află în mâinile lui Dumnezeu și ale celor care speră în El. Nu există doar cei care fură, există mai ales cei care generează.
Surori și frați, dacă rugăciunea creștină este atât de profund mariană, este pentru că în Maria din Nazaret vedem una dintre noi care generează. Dumnezeu a făcut-o rodnică și a venit în întâmpinarea noastră cu trăsăturile Sale, așa cum orice copil seamănă cu mama sa. Ea este Mama lui Dumnezeu și mama noastră. „Speranța noastră”, o numim în Salve Regina. Ea seamănă cu Fiul, iar Fiul seamănă cu ea. Iar noi semănăm cu această Mamă care a dat chip, trup și glas Cuvântului lui Dumnezeu. Îi semănăm pentru ca și noi să putem genera Cuvântul lui Dumnezeu aici, pe pământ, transformând strigătul pe care îl ascultăm într-o naștere. Isus vrea să se nască din nou: noi îi putem da trup și glas. Aceasta este nașterea pe care creația o așteaptă.
A spera înseamnă a genera.
A spera înseamnă a vedea că această lume devine lumea lui Dumnezeu: lumea în care Dumnezeu, oamenii și toate creaturile umblă din nou împreună, în cetatea-grădină, noul Ierusalim. Maria, speranța noastră, să ne însoțească mereu pelerinajul de credință și de speranță!»
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi
