Pe data de 31 octombrie 2025, se împlinesc 220 de ani de la moartea episcopului greco-catolic Ignatie Darabant (1738-1805), una dintre personalitățile luminoase ale Bisericii Române Unite cu Roma și ale culturii românești din Transilvania. Episcop învățat, bun administrator și vizionar, Ignatie Darabant a pus bazele unor instituții durabile, între care se remarcă Seminarul Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, dar și începutul Catedralei Episcopale din același oraș.

Origini și formare

Ignatie Darabant s-a născut în octombrie 1738, în localitatea Vicea (astăzi în județul Maramureș, pe atunci parte a comitatului Sălaj). Din tinerețe a intrat în Ordinul Sfântului Vasile cel Mare (bazilitan), alegând viața monahală și formarea intelectuală riguroasă la Blaj, centrul spiritual al românilor uniți.

A fost hirotonit preot în 1765 și, datorită calităților sale, a devenit vicar general episcopesc sub episcopii Atanasie Rednic, Grigore Maior și Ioan Bob. De două ori a fost propus pentru scaunul episcopal de la Blaj, semn al prestigiului său în viața bisericească de atunci.

Numirea ca episcop de Oradea

După moartea episcopului Moise Dragoș, în 1787, împăratul Iosif al II-lea a încercat să numească la conducerea Eparhiei de Oradea un episcop rutean, M. Savnicki. Această decizie a provocat un amplu protest din partea clerului și a fruntașilor români, care au cerut un episcop român și cunoscător al limbii și neamului lor.

Ca urmare, la 8 aprilie 1788, împăratul a aprobat numirea lui Ignatie Darabant, „o aleasă personalitate a eparhiei Făgărașului”, ca episcop de Oradea. Sfântul Scaun i-a confirmat alegerea la 3 februarie 1790, iar în martie același an a fost hirotonit episcop de către Ioan Bob, episcopul Blajului.

Lucrări și realizări episcopale

Promotor al culturii românești

Episcopul Ignatie Darabant s-a remarcat prin grija pentru educație și cultură. Într-o epocă a afirmării conștiinței naționale, el a sprijinit mișcarea Școlii Ardelene, colaborând cu Gheorghe Șincai și Samuil Micu, care îi elogiază „virtuțile și dragostea față de limba română”.

A încurajat răspândirea cărților în limba română și formarea unui cler cultivat, conștient de rolul său spiritual și cultural în comunitate.

Întemeietor de instituții

Una dintre cele mai durabile inițiative ale sale a fost înființarea, în 1792, a Seminarului Greco-Catolic din Oradea, aprobat de împăratul Leopold al II-lea. Instituția, cunoscută astăzi sub numele „Seminarul Teologic Greco-Catolic Sfinții Trei Ierarhi”, a devenit un pilon al formării teologice românești din vestul Transilvaniei.

Prin această ctitorie, Ignatie Darabant a oferit tinerilor români posibilitatea de a primi o educație teologică solidă, fără a fi nevoiți să meargă la Blaj sau în alte centre.

Ctitor de biserici și sprijinitor al clerului

Episcopul a primit de la împăratul Leopold al II-lea un stal canonical suplimentar și fonduri imperiale, pe care le-a folosit pentru a cumpăra locuințe pentru canonici și a îmbunătăți salariile preoților.

A început reconstrucția Catedralei din Oradea, distrusă de un incendiu în 1736. În timpul vieții sale s-a ridicat doar turnul, însă el a lăsat un fond de 34.000 de florini pentru continuarea lucrărilor, finalizate mai târziu de succesorul său, episcopul Samuil Vulcan.

Episcop al luminilor și al drepturilor românești

Ignatie Darabant a fost contemporan cu mari transformări sociale și politice. În 1791, el s-a aflat printre susținătorii documentului istoric „Supplex Libellus Valachorum”, prin care românii din Transilvania cereau împăratului recunoașterea ca națiune egală în drepturi.

Prin activitatea sa, episcopul a contribuit la emanciparea culturală și socială a românilor uniți, promovând educația, limba română și conștiința demnității naționale.

Sfârșitul vieții și moștenirea spirituală

Episcopul Ignatie Darabant a trecut la Domnul pe 31 octombrie 1805, la Oradea. A fost înmormântat cu onoruri în Catedrala pe care o ridicase parțial.

L-a urmat în scaun episcopul Samuil Vulcan, care a dus mai departe proiectele sale.

Moștenirea lui Ignatie Darabant este una vie: seminarul întemeiat de el continuă și astăzi formarea tinerilor preoți, iar catedrala și instituțiile eparhiale din Oradea stau mărturie pentru viziunea sa.

Istoricul Augustin Bunea îl descria cu admirație:

„Atât la Blaj cât și la Oradea a promovat cultura și literatura poporului român și, pentru aceasta și alte virtuți, îl laudă contemporanii Gheorghe Șincai și Samuil Micu.”

 

Surse:

egco.ro

bru.ro

Wikipedia

Augustin Bunea „Istoria Bisericii Române Unite”

Gheorghe Șincai, „Hronica Românilor”