În duminica a XVIII-a după Rusalii, pe 22 septembrie a.c., credincioșii parohiei greco-catolice „Adormirea Maicii Domnului” din Ghenci (Protopopiatul Carei), au avut parte de o sărbătoare plină de încărcătură spirituală și emoțională, prilejuită de numirea noului administrator parohial, în persoana Pr. Paul Gheorghe Pop. Cu același prilej, comunitatea și-a luat rămas bun de la cel care a fost până acum păstorul comunității, pr. Lucian Cociorva, actualmente protopop de Carei și administrator parohial al parohiei „Sf. Ap. Andrei” din Carei. La eveniment au participat un mare număr de credincioși și autorități locale.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Pr. Antoniu Chifor, Vicar responsabil cu Preoții în Eparhia de Oradea, alături de care au celebrat la masa Sfântului Altar fostul administrator parohial, Pr. Lucian Constantin Cociorva, noul administrator parohial, pr. Paul Gheorghe Pop, împeună cu pr. Răzvan Remeș din parohia Craidorolț și Pr. Gheorghe Pop din Domănești, tatăl noului administrator parohial.
Biserica s-a dovedit neîncăpătoare în fața credincioșilor din Ghenci și a celor veniți din Carei, Domănești și Moftinul Mic. În cuvântul de învățătură, Pr. Antoniu a subliniat importanța îmbarcării noastre în corabia în care ne poruncește Mântuitorul, precum și importanța ascultării poruncii de a înainta în larg, în necunoscut, întotdeauna împreună cu Domnul, Cel care ne este alături.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. protopop Lucian Cociorva a dat citire decretului de numire al noului administrator parohial, înmânându-i pr. Pr. Paul Gheorghe Pop Sfânta Evanghelie, Crucea și cheia bisericii. În continuarea evenimentului, Pr. Vicar Antoniu Chifor a înmânat noului administrator parohial o icoană a Fericitului Episcop Valeriu Traian Frențiu, pentru a fi un model de păstor sufletesc proaspătului administrator parohial, și o cutie de tămâie la mireasma și fumul căreia părintele să înalțe rugăciunile sale pentru noii săi credincioși: din parohia Ghenci, precum și din parohia Moftinul Mic, parohie care va fi deservită în continuare de părintele Paul, concomitent cu noua parohie primită spre slujire.
A urmat un cuvânt de mulțumire rostit de Pr. Vicar Antoniu Chifor adresat părintelui Lucian Cociorva, care a păstorit comunitatea din Ghenci mai bine de 15 ani. La rândul său, pr. Lucian a multumit Domnului pentru acești ani binecuvântați în parohia Ghenci, aducând mulțumiri Preasfințitului Virgil Bercea pentru încrederea acordată în momentul numirii în această parohie, și credincioșilor comunitătii pentru dragostea și sprijinul acordat în toți acești ani, îndemnându-i să acorde aceeași dragoste și susținere noului păstor.
A luat cuvântul viceprimarul comunei Căuaș și nou primar ales, domnul Nagy Barna, care a mulțumit cu glasul plin de emoții părintelui Lucian pentru anii de slujire în Ghenci, amintind numeroasele proiecte făurite impreună, ca mai apoi să-l salute în mod cu totul special pe noul păstor al locului, pe care l-a încurajat să ceară sprijin autorităților locale ori de câte ori parohia va avea nevoie.
În încheiere, Pr. Paul Gheorghe Pop a mulțumit Domnului pentru binecuvântarea primită de a păstori această comunitate. Mulțumirile sale au fost îndreptate totodată către episcopul Eparhiei de Oradea, Preasfinția Sa Virgil Bercea, pentru binecuvântarea, sprijinul și încrederea acordată, către părintele Vicar Antoniu Chifor și părintele protopop Lucian Cociorva.
După încheierea evenimentului, toți cei prezenți au luat parte la o agapă frățească în curtea bisericii.
Protopopiatul Greco-Catolic Carei