„În spelunca nopții eterne se răspândi ca o vijelie de ură și de sarcasm voința lui Lucifer: Vreau un conciliu al îngerilor răului! În stepa limbilor de foc nestins, vasalii se adunară în jurul tronului suveranului trufiei și la pizmei. Vreme de un an se sfătuiră cum să știrbească virtutea crucii, cum să zăgăzuiască tălăzuirea de sânge răscumpărător ce a curs pe Golgota din mădularele Fiului Omului, cum să abată pe oameni de la izvoarele ce s-au descoperit în săpăturile făcute pe trupul lui Isus, în noul Eden, Paradis pământesc al crucii.
Un vast program, de proporțiile răutății unei imense iubiri pângărite, a fost alcătuit atunci. Din acțiunea centrală a făcut parte această hotărâre a satanei: Să îndepărteze gândul și inima muritorilor de la pomenirea Pătimirilor și a morții Răscumpărătorului Isus. Asaltul nopții trebuie să lovească în orice gând care împrospătează în noi Vinerea Mare. E luată în izbeliște cucernicia inimii care își face curajul să se așeze compătimitoare în fața Celui pironit pe cruce. Trebuie înfricați ochii care ar îndrăzni să stăruie năuci de cutremurare în fața livezii de maci roșii de pe Trupul Domnului. Va fi paralizată limba ce ar glăsui ”preamărirea” aceasta, stranie și necuprinsă a umilirii Cuvântului întrupat. Prigoană de tăcere peste Vinerea Mare, gard viu de muțenie în jurul tăpșanului Căpățânii, mormânt de uitare se învăluie Evanghelia pătimirilor lui Isus. Acesta a fost programul Crainicului nopții eterne pentru noi muritorii. Fiecare credincios va trebui să biruiască de aici înainte amnezia minții și a inimii, când e cazul Pătimirilor Mântuitorului, ca să poată săvârși pelerinaj de meditații spre Vinerea Mare”.
Așa ne atenționează, cu aureola-i de fericit martir, episcopul Ioan Suciu, în cartea sa „Rănile Domnului”, Editura Buna Vestire, Blaj 2004, pag. 15-16.
„Suveranul trufiei și al pizmei” nu s-a mobilizat în a atrage de partea întunecimii sale pe cei ce „în vremea aceea” au făcut sfat ca să-L piardă pe Isus, iar jertfa Lui răscumpărătoare să nu mai prezinte nici o importanță, ci este într-o permanentă vigilență în a face orice, pentru a ne deruta și pe noi, cei de azi, spre a trece cu vederea cu maximă nepăsare prețul pe care Fiul lui Dumnezeu întrupat L-a plătit pentru mântuirea noastră.
De aceea, la mijlocul parcursului Postului Mare, Biserica prezintă Crucea pentru a băga bine de seamă că nimic nu valorează mai mult în postire, decât ”a privi” cu mintea, cu inima și cu întreaga noastră ființă la Jertfa Răscumpărătorului. Totodată, privind la Cruce, primim curaj spre a parcurgea cealaltă vreme a postului, așa încât belșugul de har primit, să lumineze mintea, inima și cugetul nostru pentru a nu trăda pe Isus, Mielul jertfit.
„Veniţi toţi cei obosiţi
La lemnul crucii grăbiţi
Şi priviţi la el mereu.
În genunchi sub Sfânta Cruce
Suferinţa e mai dulce
Cu speranţa-n Dumnezeu”.
Pr. Prof. Ioan Fărcaș
