Conform tradiției, de Sfinții 40 de Mucenici, românii îi comemorează pe deținuții politici care au pierit în închisorile comuniste, probând, până la sacrificiul suprem, curajul de a se opune totalitarismului bolșevic.
La Beiuș, manifestările omagiale au avut loc sâmbătă, 9 martie 2024, chiar la Monumentul foștilor deținuți politici, amplasat, nu întâmplător, vizavi de Colegiul Național „Samuil Vulcan”, peste șaptezeci de elevi și profesori ai renumitului așezământ școlar cunoscând teroarea închisorilor comuniste, mulți dintre aceștia fiind considerați „dușmani ai regimului” când încă erau la vârsta adolescenței.
După intonarea Imnului național, părintele Zorel Zima, protopopul greco-catolic al Beiușului, a oficiat slujba de pomenire a foștilor deținuți politici. La evenimentul comemorativ, alături de Alexandru-Octavian „Ducu” Luscan, președintele filialei locale a Asociației foștilor deținuți politici din România, la rându-i, fiul unei victime a regimului totalitar comunist, regretatul Traian „Țucu” Luscan, au participat câțiva localnici, printre care viceprimarul Dragoș Balog, profesorul și prozatorul Ulpiu-Traian Bodea, fost deținut politici, Tăsică Bursașiu, președintele subfilialei beiușene a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și membrii corurilor bisericești „Armonia” (ortodox) și „Ioan Bușiția” (greco-catolic), sub bagheta lt. col. (r.) Zoltan Boldiș.
În alocuțiunile lor, pr. dr. Zorel Zima și viceprimarul Dragoș Balog au subliniat că din nevoia de repere morale precum foștii deținuți politici rezultă obligația generațiilor de azi de a păstra vie amintirea eroismului celor care au contestat legitimitatea regimului totalitar comunist:
„Pentru binele viitor al societății noastre, amintirea jertfei lor trebuie perpetuată. Patria, Statul, trebuie să-și asume această responsabilitate. În acest sens, autoritățile locale, Biserica, trebuie să ne asumăm misiunea de a ne îngriji de cei încredințați nouă, să-i creștem, să-i educăm, neuitând trecutul, valorificând prezentul, prin credință, pentru a avea un viitor așa cum și dânșii, dincolo de gratii, l-au visat și cum și noi, cei de azi, ni-l dorim!” (pr. dr. Zorel Zima, protopopul greco-catolic al Beiușului)
„Este o obligație de onoare pentru mine să transmit omagiul Primăriei municipiului Beiuș față de jertfele și exemplul de verticalitate morală date de foștii deținuți politici. Comemorăm azi circa două milioane de români care, în vremea de atunci, aveau un alt crez și alte principii decât cei care au impus regimul totalitar. Oameni ca episcopul Oradiei Vasile Hossu, poetul Traian Dorz, părintele Sofian Boghiu sau părintele Arsenie Boca, oare cu ce au greșit? Că l-au pus pe Dumnezeu mai presus de regimul comunist? Vorbim și de beiușeni de-ai noștri, de oameni din zonă, care au pătimit în lagăre și închisori. Oare cu ce au greșit? Numai cu aceea că gândeau liber! Nu avem voie să-i uităm și nu-i uităm! Avem obligația de a transmite și copiilor noștri respectul față de eroii neamului!” (Dragoș Balog, viceprimarul municipiului Beiuș)
Totodată, prof. Ulpiu-Traian Bodea și protopopul greco-catolic Zorel Zima au avertizat asupra pericolului unei anumite nostalgii post-comuniste:
„Am văzut la televizor ceva care m-a revoltat: într-o emisiune, se vorbea despre cât de inteligenți erau Nicolae și Elena Ceaușescu și despre câte lucruri frumoase au făcut pentru țara asta! Ce s-a spus atunci despre cuplul dictatorial care, alături de Gheorghiu-Dej și alții, au chinuit un întreg popor, m-a revoltat!” (prof. Ulpiu-Traian Bodea, fost deținut politic)
„Uneori, din cauza vicisitudinilor actuale, ne mai vine un gând de nostalgie, falsă am putea spune, că pe vremea aceea am avut casă, am avut loc de muncă. Dar, cu ce preț? Să nu uităm!”
Totodată, poetul și prozatorul Ulpiu-Traian Bodea a subliniat că, odată cu trecerea anilor, numărul foștilor deținuți politici rămași în viață a scăzut dramatic, la Beiuș, pe lângă distinsul vorbitor mai existând o singură victimă a gulagului roșu: doamna Ana Neșe.
La finalul festivității comemorative, coriștii prezenți au interpretat câteva cântece religioase și patriotice, după care participanții au depus coroane de flori și jerbe la Monumentul foștilor deținuți politici.