Departamentul Oradea al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai, în colaborare cu Seminarul Teologic Greco-Catolic Sfinții Trei Ierarhi și Asociația studențească Coriolan Tămâian, a organizat Simpozionul internațional studențesc desfășurat în perioada 6-7 mai 2022 la Oradea.

Tema Simpozionului din acest an, Real și virtual în relațiile sociale. Spre o nouă normalitate?, a oferit tuturor participanților posibilitatea de reflecție asupra oportunităților și limitelor pe care le comportă contrastul dintre întâlnirea fizică și cea virtuală.

Lucrările Simpozionului au fost deschise prin cuvântul părintelui decan al Facultății de Teologie Greco-Catolică, prof. univ. dr. Cristian Barta, urmat de conferința cu tema Dialogul și cultura întâlnirii, susținută de pr. prof. univ. dr. Sergio Tapia-Valasco, coordonatorul studiilor la Facultatea de Comunicare Socială Instituțională, din cadrul Universității Pontificale Santa Croce din Roma.

La eveniment au participat studenți, masteranzi, doctoranzi și profesori universitari din România, Italia, Polonia, Ucraina, Brazilia și Mexic, care au susținut prelegeri cu caracter antropologic, filozofic, sociologic și mai ales teologic.

Ediția din acest an a adus în prim plan schimbările apărute în viața omului și a Bisericii odată cu migrarea în mediul virtual a diferitelor raporturi sociale, care se desfășurau, până nu de mult, în mod fizic. Astăzi, lumea virtuală nu mai este chiar atât de virtuală precum am crede, deoarece face deja parte din realitatea noastră cotidiană. Trăim vremuri de război, vremuri de neîncredere, vremuri în care este greu să stabilești relații de lungă durată. Așa-numitul sat global al internetului, care părea să apropie pe toată lumea, s-a dovedit a fi o arenă media în care suntem spectatorii conflictelor polarizate din toate sferele, chiar și din sfera relațiilor de credință. Această situație s-a agravat odată cu pandemia care a lovit lumea și care aproape ne-a făcut să ne pierdem încrederea în celălalt. Pandemia a forțat școala, Biserica, magazinul, biroul, stadionul, muzeele și sălile de spectacole să se adapteze mediului virtual. În acest context, Biserica este nevoită să ofere un răspuns cuprinzător întrebărilor legate de natura comunității virtuale, de nevoile și așteptările societății și de raportul existent între spațiul sacru și cel virtual.

În concordanță cu nota generală a dezbaterilor, să urmăm îndemnul Sfântului Părinte Papa Francisc, cu prilejul întâlnirii tinerilor la Atena, militând pentru bucuria împlinirii în slujire:

„Nu te mulțumi cu întâlniri virtuale, caută-le pe cele reale, mai ales cu acela care are nevoie de tine: nu căuta vizibilitatea, ci pe cei invizibili. Acest lucru este original, revoluționar. A ieși din sine pentru a-l întâlni pe celălalt. Dacă tu trăiești prizonier în tine însuți, niciodată nu-l vei întâlni pe celălalt, niciodată nu vei ști ce înseamnă să slujești. A sluji este gestul cel mai frumos, cel mai mare al unei persoane: a-i sluji pe ceilalți. Astăzi, atâția sunt foarte social, dar mai puțin sociali: închiși în ei înșiși, prizonieri ai celularului pe care-l țin în mână. Însă, pe ecran lipsește celălalt, lipsesc ochii săi, respirația sa, mâinile sale. Ecranul devine cu ușurință o oglindă, unde crezi că stai în fața lumii, dar în realitate ești singur, într-o lume virtuală plină de aparențe, de fotografii falsificate, pentru a părea mereu frumos și în formă. În schimb, cât de frumos este să fii cu ceilalți, să descoperi noutatea celuilalt! A intra în discuție cu celălalt, a cultiva mistica ansamblului, bucuria împărtășirii, ardoarea slujirii!”

(Papa Francisc, 6 decembrie 2021)

Redacția