Cristos a înviat!

Preasfințiile voastre, iubiți părinți, iubite surori, dragii mei,

Am ascultat mai devreme evanghelia și spunea Mântuitorul: Vă poruncesc să vă iubiți unii pe alții! Într-un alt loc, Isus spune: Poruncă nouă vă dau vouă! Iar Sfântul Pavel, în Imnul iubirii, ne spune cum trebuie să ne iubim: iubirea este cea care rabdă îndelung, este binevoitoare, nu invidiază, nu se laudă, nu se mândrește, nu se trufește; iubirea este respectuoasă, nu este egoistă, nu gândește răul, spune adevărul, nu dispare niciodată. În concluzia acestui imn, spune Sf. Ap. Pavel, sunt trei lucruri care ne sunt necesare: credința, speranța și iubirea. Iar dintre acestea trei, iubirea este cea mai mare. De fapt, Sf. Ap. Pavel nu face altceva decât să explice această poruncă a Mântuitorului: Să vă iubiți!

Dar este interesant faptul că evanghelia de astăzi se încheie cu aceste cuvinte: Vă vor scoate din sinagogi, și cel care vă va ucide va crede că aduce laudă lui Dumnezeu. Parcă auzim cum răsună acea întrebare a Domnului, din veac: Cain, unde este fratele tău? Cât sunt de actuale aceste cuvinte. Așadar, dacă suntem atenți, observăm acest contrast extraordinar de mare: partea întâi – iubirea și partea finală – „cine vă va ucide…”.

Prin istorie, dragii mei, s-au verificat aceste realități tragice, pe de o parte și fantastice, extraordinare, pe de altă parte. Câți Irozi au fost de-a lungul veacurilor? Câți Pilați? Iar pe de altă parte, vedem iubirea mântuitoare și iertătoare a lui Isus, care prin sângele Lui nu se răzbună, ci dovedește o iubire mai mare. Dovedește faptul că iubirea întotdeauna învinge.

Suntem aici la Sighet și dacă Ioan Heliade Rădulescu spunea la Blaj în 1848, pe Câmpia Libertății, că: De aici a răsărit soarele românilor!, și noi putem spune că: De aici a răsărit iubirea și libertatea românilor!, iar iubirea și libertatea sunt coordonate și dimensiuni universale. Și nu numai de aici de la Sighet, ci de la toate temnițele care au fost presărate în acea perioadă tulbure și întunecată a comunismului. De altfel, astăzi 14 mai, este și „Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comunismului”. Câți oare or fi fost? Cine-i va știi vreodată? Cei care i-au ucis au crezut că au pus piatra definitiv pe mormântul lor. Au crezut că niciodată nu se va mai întoarce nimic. Au crezut că iubirea a fost țintuită cu ei. Și au uitat că sângele lui Cristos face să se nască dragostea. Au uitat că sângele acestor martiri nu face să se nască ura sau răzbunarea ci doar dragostea și iertarea.

Aduceți-vă aminte, dragilor, aici la Sighet de Preasfințitul Ioan Suciu, mort în 1953 la 45 de ani; de Preasfințitul Valeriu Traian Frențiu, mort în 1952 la 77 de ani; de Preasfințitul Tit Liviu Chinezu, mort în 1955 la 50 de ani; sau de un Iuliu Maniu mort la 80 de ani; de un Brătianu mort la 55 de ani; de Anton Durcovici mort la 63 de ani. Au crezut! Iar cei care au încercat să-i distrugă au avut o credință oarbă. Și nu numai pe aceștia, ci câți vor fi fost morți pe la Aiud, pe la canal, pe la Gherla, pe la Râmnic, cine le va ști vreodată numele? Cine le va ști vreodată numele celor peste care astăzi se trece cu buldozerul în gropile comune aici peste Tisa, în Ucraina.

De aceea vă spun: Aduceți-vă aminte, dragilor! Este fundamental și imperios necesar să ne aducem aminte, pentru că dacă uităm, vedem cum istoria naște monștri constant. Cât sunt de vină, și unii și alții, dintre acești ostași care mor aici în vecinătatea noastră? Pentru ce? Cât au fost de vină ai noștri morți prin toate temnițele? Pentru simplu fapt că au iubit pe Domnul, și-au iubit pământul, și-au iubit țara, și-au iubit neamul. Cât este de important să ne aducem aminte de mormintele fără cruci de aici de lângă noi și să venim cu drag aici la Sighet întotdeauna și de fiecare dată când Biserica ne cheamă sau atunci când inima și sufletul ne îndeamnă. Să nu uităm! Să nu uităm niciodată iubirea cu care ei au iubit pe Domnul, Biserica, pământul și acest neam.

Când vii aici la Sighet și vezi harta desenată cu brazi, îți aduci aminte de cuvintele lui Ion Gavrilă Ogoranu: Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc niciodată! Toți cei care sunt dincolo de aceste frontiere de brazi s-au frânt, i-au frânt, dar nu s-au îndoit niciodată. Nici în credință, nici în speranță, nici în iubire.

Acest lucru vreau să vă îndemn și pe voi dragilor, să vă leg de suflet, să nu uităm niciodată că de aici de la Sighet și din toate temnițele comuniste au răsărit iubirea și libertatea. Și aceste valori vi le leg de suflet!

Maica Domnului și Maica Sfântă să ne ajute să mergem pe acest drum. Iar construind acest locaș de cult, de amintire a martirilor comunismului din secolul trecut, tot în spiritul iubirii și al iertării, al sângelui vărsat din dragoste, ne vom întoarce aici mereu și cu dragoste.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu și Maica Sfântă! Amin.