„….Tot între mucenici!”

Îmi aduc aminte că, în 1997, pe vremea studenţiei în care învăţam la Padova alături de alţi doi tineri din Eparhia de Oradea, l-am întâlnit prima dată pe PS Florentin, pe atunci proaspăt hirotonit vlădică de către Papa Ioan Paul al II-lea şi episcop auxiliar de Cluj-Gherla. Preasfinţia Sa era prezent în Seminarul de la Padova ca participant la Întâlnirea Comunităţii „Sant’Egidio”, care după abia un an, în 1998, avea să aibă loc la Bucureşti, Comunitatea dându-şi aportul pentru vizita în România anului 1999 a Suveranului Pontif Ioan Paul al II-lea. În acea zi se desfăşurau în Seminar întâlnirile pe grupuri mici de discuţii.

Auzind că era în zonă un episcop român de-al nostru, noi, seminariştii greco-catolici ne-am mobilizat să mergem să îl salutăm.

– Noi suntem de la Oradea, de-ai Preasfinţitului Virgil, ne-am prezentat noi.

PS Florentin ne-a răspuns scurt şi enigmatic, cu o formulă care, de atunci, mi-a revenit uneori în minte:

– Să fiţi vrednici…!

Mai apoi îl întâlneam pe vremea în care, prin anii 2000, venea la Vatican, iar eu eram student la Roma. Cum pe atunci nu exista wireless ori semnal internet de telefonie mobilă, aveam în Colegiul „Pio Romeno” doar o singură încăpere cu trei calculatoare legate la internet, la care ne programam pe un tabel. PS Florentin venea uneori şi, amabil, ne cerea voie să aibă acces la un calculator, pentru a mai transmite şi în România ce se mai întâmpla cu episcopii la Roma…

Într-una dintre acele ocazii s-a întâmplat ceva care avea să marcheze tot viitorul prieteniei noastre… Fără a ne fi pus de acord, ne-am regăsit într-o seară după cină în capela cea mică de la etajul al doilea. În semi-întuneric, fiecare stătea pe scaunul lui şi se ruga în tăcere. Când am terminat şi m-am gândit să plec, mi-am zis să-i dau lui iconiţa cu Cristos pe care o păstram în Orologhion, amintire de la hirotonirea mea întru preot ce avusese loc în vara acelui an (2002). Zis şi făcut, am căutat iconiţa şi m-am apropiat de Preasfinţitul. Stătea aşezat; avea Orologhionul său deschis pe genunchi şi îşi ţinea ochii închişi. Probabil interioriza un cuvânt, o rugăciune pe care tocmai o citise, meditând îndelung asupra ei. Era o privelişte înălţătoare, care producea o impresie oarecum neobişnuită: în vreme ce lumea dimprejur îşi irosea vremea cu lucruri mai atractive, el -înaltul Ierarh- s-a hotărât să se dea contemplaţiei şi să-l asculte în tăcere pe Domnul său. Era ca Maria ce, spre deosebire de sora ei Marta, şi-a ales partea mai bună ce nu avea să se ia de la ea…. Pentru ca să nu-l deranjez, am decis să-i las iconiţa pe Orologhionul deschis, urmând să o găsească la revenire din colindatul pe meleagurile sufletului său. Şi aşa am făcut…

Următoarea dată când ne-am întâlnit, mi-a mulţumit şi mi-a zis că avea să păstreze iconiţa acolo, între troparele pentru martiri, ca să-şi aducă aminte să se roage pentru mine. De la întâmplarea asta s-a născut un cod, o formulă la care doar noi doi ştiam la ce anume se referă şi pe care mi l-a tot şoptit de fiecare dată când, peste ani, se întâmpla să ne întâlnim: „Tot între mucenici!” Pentru mine, asta însemna că iconiţa mea se găsea tot acolo, în Orologhionul lui, şi că se ruga pentru mine.

Nu mai ştiu când anume i-am spus că semăna fizic cu PSS Ioan Suciu. Fără să infirme ori să recunoască, mi-a dat un răspuns în linie cu cuvântul pe care mi l-a spus la prima întâlnire, cea din 1997: „Să mă facă Dumnezeu vrednic să-i semăn cu adevărat!”

Cred că s-a întâmplat tot la Roma că Preasfinţitul Florentin m-a auzit că tuşeam. M-a chemat la sine şi mi-a dat să iau un medicament, Tussin forte. Eu i-am mulţumit şi, plecând de la denumirea acestuia, l-am întrebat în glumă: „Acesta mă va ajuta să tuşesc mai tare (forte)?”

Vara anului 2003 a fost semnificativă pentru amândoi, întrucât fiecare şi-a început o anume misiune, ce-i conferea o mare responsabilitate. PS Florentin a devenit episcop titular de Cluj-Gherla, primind din partea predecesorului ÎPS George Guţiu mandatul de întâi-stătător al acestei Eparhii. La Oradea, mie mi-a fost încredinţat mandatul de rector al Seminarului Teologic. Am reflectat deseori la acea concomitenţă…

Oricum, mereu când îl întâlneam, auzeam codul nostru pe care-l ştiam ca un memento în rugăciune: „….Tot între mucenici!”

Era cred undeva prin 2018 când ne-am văzut ultima oară (ce am face diferit dacă am şti că ultima oară e chiar cea de pe urmă?). S-a întâmplat la Seminarul Teologic de la Oradea, la care PS Florentin participa la o întâlnire. L-am aşteptat după prânz ca să-l salut. Nu mai reţin dacă ne-am spus ceva (acum chiar că nu mai contează!), însă ţin minte că ne-am privit în suflet şi ne-am îmbrăţişat îndelung. Cât pentru trecut şi prezent. Cât pentru toată veşnicia…

Iar pe 12 ianuarie 2021, a venit vestea morţii sale. Am citit-o pe un grup de socializare şi am trecut prin felurite stări: incredulitate, refuz, tristeţe… Apoi am simţit nevoia să-i spun cuiva „Condoleanţe” şi i le-am scris unui prieten, preot de-al lui. O dragă amică de-a mea mi-a scris pe urmă, trimiţându-mi un filmuleţ cu PS Florentin cântând cu muzicuţa la un INTC: „Nu degeaba îi plăcea PS Florentin cu tinerii. A zbughit-o dintre noi, ca un adolescent! O mare pierdere pentru Biserica de pe Pământ, un câştig imens pentru Biserica Celestă!”

Pr. Cristian F. Sabău,

Oradea