Un comentariu de Monsignor Malnati

În 2 iulie 1971, adică în urmă cu cincizeci de ani, Papa Paul al VI-lea a înființat și și-a dorit Caritasul în fiecare Biserică locală din Italia, pentru a da o speranță concretă tuturor celor care au fost victime ale sărăciei extreme.

Intuiția Papei Paul VI se naște atât din sensibilitatea sa către cei care erau considerați ultimii ai societății, prezentă în anii săi de slujire împreună cu tinerii din FUCI (Federazione Universitaria Cattolica Italiana) pentru periferiile romane și ca Arhiepiscop de Milano, cât și din acea ecleziologie de comuniune concretă în bisericile locale, pentru a le îndemna la educarea poporului creștin cu privire la atenția către ultimii oameni ai societății.

Într-adevăr, art. 1 din Statutul Caritasului, arată că funcția prevalentă a Caritasului este cea pedagogică, care, pentru a nu-l lipsi pe creștinul catolic care trăiește din credință și slujire în comunitatea creștină, trebuie să-l educe la virtutea teologală a iubirii și la atenția către Cristos ascuns în drama celor mai nevoiași. Paul VI ține să sublinieze în mod explicit în cadrul primei întâlniri cu Caritasul din Italia că: „Atenția voastră nu trebuie îndreptată doar spre simpla distribuire a ajutorului material către frații în nevoie. Dincolo de acest aspect pur material al activității voastre, trebuie să izvorască latura sa pedagogică, aspectul său spiritual care nu se măsoară în cifre și bilanțuri, ci în capacitatea pe care aceasta o are de a sensibiliza bisericile locale și credincioșii la datoria de a demonstra iubirea într-o formă corespunzătoare nevoilor și timpurilor prezente…” (1).

Pentru Paul VI Biserica, care nu poate să nu intre în dialog, cum scria în prima sa enciclică Ecclesia Suam, nu poate să nu țină cont de acea atenție a lui Cristos, care înseamnă a împărtăși sentimente și bogății, precum și a da voce celor care nu pot vorbi, restabilind astfel dreptatea și milostenia.

Înființarea Caritasului de către Paul VI, își are izvorul în sensibilitatea sa dar și în acea voință de a oferi, prin reforma Conciliului Vatican II, depășirea unei pioșenii și carități personale, care rămân totuși importante, prin drumul unei conștientizări comunitare a vieții de rugăciune, prin Liturghia Orelor făcută de întregul popor creștin și subliniind că „iubirea să nu fie doar vocația acestei sau acelei asociații, izvorâtă din această sau cealaltă carismă ci educarea și alegerea concretă a carității materiale și spirituale a bisericilor locale ca atare”.

Este ceea ce pentru evanghelizare a subliniat Papa Francisc în enciclica Evangelii Gaudium.

Paul VI, în discursul său pentru participanții la întâlnirea națională de studiu al Caritasului din Italia din 1972, a arătat care trebuie să fie destinatarii acțiunilor Caritasului: „Cei săraci și comunitatea”.

„Operatorii Caritas trebuie să se considere educatori la caritate”, afirmă Paul VI.

În interiorul comunității ecleziale, Caritasul are misiunea de a implica, de a sensibiliza și de a ajuta comunitatea să conștientizeze și să-și asume dificultățile prezente în situațiile personale și comunitare, pentru a le putea înfrunta la nivel educativ, spiritual, material și pastoral.

În termeni foarte clari, Paul VI subliniază că „este indispensabil azi să depășim metodele empirice și imperfecte, în care deseori până astăzi s-a desfășurat ajutorul și asistența celor aflați în dificultate, și să introducem în operele noastre progresele tehnologice și științifice ale epocii noastre. De aici și necesitatea de a forma persoane experte și specializate, fie pentru a promova studii și cercetări, fie pentru o mai bună cunoaștere a nevoilor și a cauzelor care le generează și le amplifică, pentru o programare mai eficientă a intervențiilor de asistență socială. Toate acestea presupun un efort din partea noastră pentru a crea armonie și unitate în exercițiul carității, în așa fel încât diferitele instituții de asistență socială, fără să-și piardă autonomia, să fie capabile să acționeze într-un spirit de sinceră colaborare între ele… Necesitățile țării noastre nu vă împiedică să vă deschideți inima nici spre nevoile națiunilor mai puțin favorizate (2).

Trebuie să spunem că în acești cincizeci de ani Caritasul din Italia a încercat să realizeze în diferitele biserici locale și în cooperarea națională, obiectivele evidențiate de Paul VI, devenind „lăcaș eclezial” de formare la caritate și poartă deschisă pentru acea primire și găzduire care sunt stilul caracteristic al discipolilor lui Cristos.

Sursa: https://www.lastampa.it/

Traducere din italiană: Florin Bode