Ziua de 30 mai e o zi importantă pentru copiii din clasa a IV-a C de la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu din Oradea.
După ore de pregătire spirituală, ținute de pr. Alexandru Fiț și pr. Remus Mârșu, copiii s-au întâlnit sâmbătă, 29 mai, la Biserica Schimbarea la Față din cartierul Velența pentru Prima Spovadă. Și-au examinat conștiința și au făcut primii pași pentru a primi în mod conștient Sfânta Împărtășanie.
Cu sufletul curat și plin de emoție, au revenit în biserică duminică dimineața. După procesiunea în biserică, au animat cu entuziasm liturghia, alături de credincioșii parohiei.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa Virgil vorbind despre fântâna lui Iacob a amintit faptul că: „femeia realizează că Isus nu este un om cotidian, ci că El este Fântâna dragostei, de har și de iubire. Și noi ne luăm puterea dragostei de la El, pentru a putea merge în viață”. Ierarhul i-a îndemnat pe copii „fiți buni dacă puteți. Sunteți minunați în ochii mamelor și a doamnelor învățătoare. În ochii lor vedeți întotdeauna binele, pentru că ele iau de la fântâna lui Iacob și vă dăruiesc vouă”.
Însuflețiți de cuvintele Preasfințitului Virgil Bercea, copiii l-au primit pe Isus în inimile lor.
Mulțumim pr. Gavril Buboi pentru grandioasa pregătire a evenimentului! Mulțumim ierarhului și preoților concelebranți pentru Liturghia care ne-a umplut inimile de bucurie!
Se cuvine să aducem mulțumiri doamnelor directoare ale liceului, profesor Antonia Nica și profesor Rodica Mureșan pentru că ne-au onorat cu prezența lor.
Adresăm mulțumiri părinților care au trăit emoții alături de copiii lor, precum și credincioșilor parohiei care ne-au fost gazde primitoare.
Nu în ultimul rând, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această minunată zi, în care plecăm spre casă cu o puternică încărcătură sufletească!
Prof.înv.primar Maria Jurj
Prof.înv.primar Cornelia Vesea