Într-un mesaj adresat luni, 2 august 2021, Festivalului Tinerilor de la Medjugorje, Papa Francisc le-a spus tinerilor catolici că privirea iubitoare a lui Cristos îi poate elibera de atracția idolilor. „Aveți curajul să vă trăiți tinerețea încredințându-vă Domnului și pornind într-o călătorie cu El. Lăsați-vă cuceriți de privirea Sa iubitoare care ne eliberează de seducția idolilor, de falsele bogății care promit viață dar provoacă moarte”, a spus Pontiful. „Nu vă temeți să primiți Cuvântul lui Cristos și să acceptați chemarea Lui”. Mesajul Papei Francisc a fost trimis în a doua zi a celui de-al 32-lea Festival al Tinerilor de la Medjugorje, care are loc în Bosnia și Herțegovina în perioada 1-8 august.
În reflecția sa, Sfântul Părinte a vorbit despre pasajul evanghelic cu tânărul bogat care, a spus el, a pornit să îl întâlnească pe Domnul cu entuziasm și cu o dorință de a ști cum poate ajunge în viața veșnică. „Evanghelia nu ne spune numele acelui tânăr, și aceasta sugerează că el ne poate reprezenta pe fiecare dintre noi”. Papa a arătat că Isus îi indică tânărului poruncile, ca prim pas de făcut pentru a moșteni viața veșnică. Atunci când tânărul spune că el deja a acționat cu iubire față de aproapele său, Isus îi spune: „Dacă vrei să fii desăvârșit, mergi, vinde ceea ce ai și dă săracilor și vei avea comoară în cer”.
„Ceea ce propune Isus este nu atât un om lipsit de toate, cât un om care este liber și bogat în relații”, a subliniat Papa Francisc. „Dacă inima este plină de bunuri, Domnul și aproapele devin doar lucruri între altele. A avea prea mult și a dori prea mult va sufoca inimile noastre și ne va face nefericiți și incapabili să iubim”. Pontiful a spus că al treilea pas pe care îl propune Isus tânărului este: „Vino și urmează-mă!” Citând din Enciclica Veritatis Splendor a Papei Benedict al XVI-lea, Papa Francisc a spus că „a-l urma pe Cristos nu este o imitare exterioară, pentru că atinge omul în interioritatea lui profundă. A fi discipoli ai lui Isus înseamnă a ne conforma după El. Vom primi în schimb o viață bogată și fericită, plină de fețele atâtor frați și surori și tați și mame și copii… (cf. Matei 19,29). A-l urma pe Cristos nu este o pierdere, ci un câștig incalculabil”.
„Nu vă descurajați, asemenea tânărului din Evanghelie; în schimb, fixați-vă privirea asupra Mariei, marele model pentru imitarea lui Cristos, și încredințați-vă ei care, cu ‘da’-ul ei a răspuns fără rezerve la chemarea Domnului”, a continuat Pontiful, adăugând că „privim la Maria pentru a găsi forța și a primi harul care ne permite să spunem ‘da’-ul nostru Domnului.” Festivalul Tinerilor de la Medjugorje se concentrează pe rugăciune, cu Liturghie, Adorație euharistică, Rozariu și o procesiune mariană. Săptămâna include și cateheze, mărturii și un spectacol muzical. „Acest eveniment – așa cum o arată experiența atâtora – are puterea să ne pună pe drumul spre Domnul”, a spus Sfântul Părinte.
Cardinalul Robert Sarah, prefect emerit al Congregației Vaticanului pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, a celebrat Liturghia de deschidere a Festivalului Tinerilor, din 1 august. În predica sa, Cardinalul Sarah a spus: „Am venit aici, la Medjugorje, pentru a ne reînnoi credința în Isus Cristos, Răscumpărătorul nostru, adică a stabili o relație autentică și vitală cu El, Domnul și Dumnezeul nostru, pentru ca în rugăciune să putem răspunde la întrebarea crucială: Cum să îl găsim pe Isus și cum să ne comportăm în prezența Sa pătrunzătoare și suverană?”
Biroul de Presă
Sursa: www.catholica.ro