Ca preot tânăr, el a îmbrățișat ritul oriental, slujind la Parohia IV greco-catolică din București. În anul 1950 a fost arestat şi condamnat pe viaţă, împreună cu episcopii greco-catolici.
Preot greco-catolic și vicar-general clandestin pentru Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea, a fost arestat la 30 ianuarie 1951 și judecat în așa numitul „lot al Vaticanului”, fiind condamnat la muncă silnică pe viață pentru „crimă de înaltă trădare”. Ulterior, pedeapsa i-a fost comutată în 25 de ani muncă silnică. Precum majoritatea celor închiși din motive politice, a parcurs un segment însemnat al traiectului recluzionar comunist: Sighet, Jilava, Râmnicu Sărat, Pitești, Dej, Bacău, Galați, Gherla. Sosit la Râmnicu Sărat, a fost supus, conform propriei expresii, unui „tratament inuman” de „teroare și tortură”. În aceste condiții a urmărit transferarea sa din acest penitenciar prin intermediul unui memoriu adresat procurorului general al RPR, dar și prin declanșarea unei greve a foamei pe timp de 56 de zile, începând cu 28 decembrie 1956. Ambele demersuri au rămas fără niciun rezultat. În ciuda suferințelor îndurate, a reușit să supraviețuiască închisorilor fiind eliberat la 3 august 1964.
Eliberat în 1964, a lucrat în parohia Focşani, construind casa parohială din Vizantea şi, în bună parte, pe cea din Focşani.
După pensionare, a fost paroh la Bărăţia, în Arhidieceza de Bucureşti şi apoi la Cioplea, unde a lucrat mult pentru construirea complexului social Cioplea. În decembrie 1989 a contribuit la preluarea bisericii greco-catolice de pe strada Sirenelor, unde a funcţionat şi ca paroh, până în anul 1993, când a plecat la Oradea, la chemarea Î.P.S. Vasile Hossu, episcop greco-catolic. La Oradea şi-a adus contribuţia plină de dăruire pentru terminarea primei biserici greco-catolice, construită după decembrie 1989 şi a fost rectorul Seminarului franciscan greco-catolic din Oradea.
A decedat în urma unei operaţii, la 9 martie 1995, şi a fost înmormântat, lângă biserica ,,Maica Domnului” din Oradea.
Dumnezeu să-l odihnească!
