Credincioșii Parohiei Salonta din Protopopiatul Oradea alături de părintele paroh Gheorghe Seica, s-au bucurat Duminică de vizita părintelui vicar responsabil cu preoții, Antoniu Chifor. Capela este îngrijită de credincioși iubitori de Dumnezeu, care de anul trecut se bucură de celebrarea Sfintei Liturghii aici.

În cuvântul de învățătură, părintele vicar a subliniat: „Genealogia, cu figurile sale luminoase și cu cele obscure, cu succesele și eșecurile ei ne demonstrează că Dumnezeu poate să scrie drept chiar și pe liniile ondulate ale istoriei noastre. Dumnezeu ne lasă libertatea, dar totodată știe să găsească în eșecurile noastre noi moduri de a-l iubi. Dumnezeu nu eșuează. Această genealogie este o garanție a fidelității sale; o garanție pe care Dumnezeu ne-o oferă și o invitație de a ne îndrepta viața noastră întotdeauna spre El, de a merge din nou spre Cristos”.

La final au fost transmise felicitările și binecuvântarea Preasfinției Sale Virgil, episcopul greco-catolic de Oradea, cu ocazia Sfintelor Sărbători și ale Anul Nou.

Eugen Ivuț