Reuniunea Mariană

 

În așteptarea evenimentului Betleem trăit de Maria, primul Post al Crăciunului, primul post de acest gen din istorie, putem găsi asemănări cu timpul postului în care suntem chemați să trăim în familie, ca familie.

Înțelegem că acest timp de așteptare este un dar de la Dumnezeu, un cadou făcut să atragă după sine o logică a cadourilor.

Ce să-i dau aproapelui?

În primul rând, Dumnezeu își dă din timpul Său. Dumnezeu îi dă din timpul Său Mariei, îi dedică timp pentru a intra în viața ei și a o face capodoperă a harului. Postul Crăciunului este, prin definiție, un timp al harului. Un moment nu numai de așteptare, ci și de pregătire în vederea unei extraordinare întâlniri. În puține cuvinte, în timpul Postului, Dumnezeu ne spune că își dedică timpul pentru noi.

Suntem obișnuiți nu doar să spunem, ci și să răspundem tuturor că „nu avem timp“ …, deoarece ritmul vieții de zi cu zi a devenit frenetic…, însă trebuie să ne oprim, trebuie să deschidem ochii și să vedem că Dumnezeu ne dă din timpul Lui, are timp pentru casa noastră, pentru familia noastră, pentru întreaga umanitate, acum regăsită într-un singur termen: vulnerabilă! Cu toate acestea, noi avem întotdeauna prea puțin timp, mai ales pentru Domnul, nu avem timp să facem cunoștință cu El și să-L căutăm, de fapt, tot mai puțini doresc să-L găsească în Noaptea Crăciunului care ar putea deveni pentru noi zi a Învierii.

Așadar, postul este o ocazie de a-i da timp lui Dumnezeu și aproapelui. De a-i da timp să mă găsească, să îl găsesc, să îi deschid ușa sufletului meu sau chiar ușa camerei de zi unde familia este reunită pentru a sărbători un moment istoric mult prea neînțeles.

Să ne întoarcem ochii spre Mamă, spre Maria, în a cărei viață Dumnezeu nu intră fără vreun motiv, ca un vulcan ce dorește ca viața ei să nu fie “la modă”, ci erupe în ea dorința de a colabora împreună pentru un bine “mondial”, universal, care poate să schimbe firul sorții.

Isus însuși se face trup în pântecele fecioarei Maria, transformă pântecele ei într-un tabernacol, primul tabernacol uman, transformă trupul Mariei într-un templu al prezenței Sale, astfel Postul devine timpul lui Dumnezeu în care vrea să se facă prezent în casele noastre, aducându-ne binecuvântarea, El rămâne acolo unde este acceptat de inimile oamenilor, oameni, care, la rândul lor, se acceptă între ei.

Maria îi oferă bucurie Elisabetei la vizita ce i-o face, însă bucuria ei izvorăște atât de la primirea lui Isus în pântecele și viața sa, cât și din acceptarea unui măreț plan de iubire a lui Dumnezeu. Totul se poate exprima prin misterul evenimentului Emanuel, Dumnezeu este cu noi, este aproape de noi, mereu. Această apropiere a lui Dumnezeu nu este o chestiune de spațiu și timp, ci o chestiune de iubire experimentată, o iubire care apropie, care unește. Așadar, iubirea devine pomul care rodește fructul bucuriei, iar în familie bucuria este fructul gingășiei, al afecțiunii, al tandreței, al dragostei împărtășite.

            Ce să-i dau lui Isus?

 Este Noaptea de Crăciun. Un băiat visează că merge împreună cu păstorii și magii la grajdul din Betleem, când se găsește brusc în fața Pruncului Isus culcat în iesle.

Băiatul însă își dă seama că este cu mâinile goale. Toată lumea a adus ceva, numai el este fără daruri! Plin de sine, îi spune imediat: promit să îți dau cel mai bun lucru pe care îl am…îți voi oferi trenulețul meu electric, sau mai bine bicicleta mea cea nouă… Isus clătină din cap și zâmbind spune: nu vreau trenulețul și nici bicicleta, dă-mi eseul tău de la școală!

Cea mai recentă temă a mea? se bâlbâie băiatul, dar am luat un insuficient!

Exact, tocmai din acest motiv l-aș vrea, spuse Isus, trebuie să-mi dai întotdeauna ceea ce este insuficient, imperfect din viața ta. De aceea am venit pe lume.

Dar aș mai vrea un lucru de la tine, cana ta cu lapte.

În acest moment băiatul se întristează și cu capul plecat îi spune: cana mea… e spartă.

Tocmai din acest motiv aș vrea să o am, spune Pruncul Isus, poți să-mi aduci orice este rupt în viața ta, ți le cer pentru că am puterea să la repar, să vindec rănile deschise.

Băiatul a auzit din nou vocea Pruncului Isus: aș dori un al treilea lucru de la tine, aș vrea răspunsul pe care l-ai dat mamei tale când a întrebat de ce s-a spart cana cu lapte.

Atunci băiatul începe să plângă și printre lacrimi mărturisește: dar i-am spus o minciună, de data asta, i-am spus mamei că ceașca a căzut din întâmplare, dar în realitate am aruncat-o de pământ, din furie.

De aceea aș vrea să am acel răspuns al tău, răspunse cu fermitate Isus, adu-mi mereu tot ce este egoist, mincinos, dușmănos și rău viața ta, am venit pe lume să te iert, să te iau de mână și să îți arăt calea.

Isus îi zâmbește din nou băiatului în timp ce acesta privește, înțelege și se minunează…

Să ne gândim la ceea ce-i putem oferi și noi lui Isus, noi ca indivizi, ca familie, ceva care să fie insuficient, imperfect, rupt, egoist, rău, mincinos, pentru ca El să le îndrepte prin iubire și iertare, ca să-și poată îndeplini misiunea pentru care s-a apropiat de noi!

Spre evenimentul Betleem călătoria este lungă, iar în timpurile pe care le trăim azi pare mult prea obositoare, însă important este să mergem. Chiar dacă, în loc de un Dumnezeu glorios, întâlnim fragilitatea umană a cunoscuților noștri, să înlăturați ispita cum că ați greșit drumul. Fiindcă din acel prim Crăciun trăit de Maria, giulgiul slăbiciunii și ieslea sărăciei au devenit noile simboluri ale atotputerniciei lui Dumnezeu.

Să pășim, fără teamă pe calea Postului, spre Betleem. Crăciunul din acest an ne va face să-l găsim pe Isus în dragostea familiei noastre și, împreună cu El, să găsim cheia existenței noastre, bucuria de a trăi, gustul esențialului și al lucrurilor simple, izvorul păcii, bucuria dialogului, plăcerea colaborării, dorința de angajament, experiența adevăratei libertăți și tandrețea rugăciunii.

Astfel, nu doar cerul acelei nopți, ci și cel al sufletului nostru va fi luminat cu stele, iar din inima noastră se va revărsa speranța!

Pr. Traian Dobrată