Pentru al treilea an consecutiv am celebrat duminică 04 octombrie 2020 hramul comunității noastre în care o cinstim în mod deosebit pe Sfânta Tereza a pruncului Isus, mijlocitoarea noastră la tronul Tatălui ceresc.

Chiar dacă anul acesta am celebrat în condiții speciale din cauza pandemiei, am dorit totuși să nu pierdem bucuria de a fi împreună și a ne ruga, chiar dacă am fost nevoiți să păstrăm o oarecare distanță.

Am avut plăcerea de a avea în mijlocul nostru pe părintele vicar Antoniu Chifor care a răspuns cu drag invitației de a ne vorbi despre modul în care Sfânta Tereza a pus în practică iubirea de dușmani și de modalitatea în care și noi putem reuși să facem acest lucru.

Au mai răspuns invitației noastre părintele Țânțaș Vasile din parohia Vadu Crișului și părintele Bălănean Cristian care, ne-a ajutat prin sacramentul Spovezii să redobândim harul sfințitor care ne face demni de a-l primi pe Isus în sufletele noastre. Am avut în mijlocul nostru pe domnul primar nou ales al comunei Bratca împreună cu câțiva dintre membrii autorității locale și pe alți câțiva invitați. Împreună am continuat sărbătoarea cu o agapă frățească la căminul cultural al comunei.

Mulțumesc consiliului curatoral al comunității din Beznea care și-au manifestat dorința de a celebra în mod festiv hramul comunității și au depus eforturi ca totul să decurgă în bune condiții.

Domnul să ne ajute să-l cinstim mereu cu bucurie și pace împreună cu protectoarea noastră, Sfânta Tereza a pruncului Isus!

 

Pr. Gabriel Beita