MEDJUGORJE (Bosnia și Herțegovina) – Aproximativ 2000 de pelerini români au participat duminică, 2 august 2026, la Sfântă Liturghie în limba română, celebrată în ritul latin în complexul Majčino Selo („Satul Maicii Domnului”), în cadrul celei de-a XXXVII-a ediții a Festivalului Internațional al Tinerilor – Mladifest.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcopul Greco-Catolic de Oradea și președintele Comisiei pentru Laici – Tineret din cadrul Conferinței Episcopilor din România, și a reprezentat un moment deosebit pentru pelerinii români prezenți la Medjugorje. Celebrarea, transmisă în direct de Maria TV România, a fost animată de tinerii români, sub coordonarea dirijorului Iustin Călin, într-o atmosferă caracteristică tinerilor, de cânt, rugăciune și comuniune.

Tinerii din România participă la Mladifest în cadrul pelerinajului organizat de Oficiul Național pentru Pastorația Tineretului din cadrul Conferinței Episcopilor din România, coordonat de pr. Marian Blaj, reunind grupuri din diecezele și eparhiile catolice ale țării într-un itinerar spiritual care i-a condus în acest an la Medjugorje, loc devenit pentru milioane de credincioși un spațiu al rugăciunii, convertirii și al redescoperirii prezenței lui Dumnezeu.

Pornind de la lecturile proclamate în liturgia duminicii din calendarul latin – chemarea profetului Isaia adresată tuturor celor însetați (Is 55,1-3), mărturia Sfântului Apostol Pavel despre iubirea lui Cristos din care nimic nu-l poate despărți pe om (Rom 8,35.37-39) și Evanghelia înmulțirii pâinilor (Mt 14,13-21) –, în armonie cu tema Mladifestului din acest an, „Ad fontem! – La izvor! În Școala Maicii Domnului”, Preasfinția Sa Virgil Bercea a adresat tinerilor o omilie profundă, structurată în jurul a trei verbe care descriu itinerarul vieții creștine: „Veniți”, „Îndrăzniți” și „Rămâneți”.

Trei îndemnuri pentru tineri: „Veniți”, „Îndrăzniți”, „Rămâneți”

La începutul omiliei, episcopul i-a întâmpinat pe tineri cu bucurie și cu o notă de umor, amintindu-le că adevărata tinerețe nu se măsoară în ani, ci în deschiderea inimii către Dumnezeu. „Toți suntem tineri cu sufletul și atunci putem să fim cu adevărat cu inima deschisă și cu sufletul deschis aici, la Medjugorje, ca să-L întâlnim pe Maica Sfântă și să ne rugăm împreună.

Primul cuvânt asupra căruia i-a invitat să mediteze a fost „Veniți!”, inspirat de chemarea profetului Isaia: „Voi toți cei însetați, veniți la ape!”. Dincolo de setea fizică resimțită în zilele toride de august, fiecare om poartă în suflet o sete infinit mai profundă, pe care nimic din această lume nu o poate potoli pe deplin: „Știm cu adevărat să mergem la izvor ca să bem? Iar izvorul este unul singur: Isus Cristos.

În viziunea episcopului, Medjugorje este, înainte de toate, locul unde omul este invitat să se întoarcă la acest izvor al vieții: „Am fost chemați cu adevărat aici la Medjugorje și am venit. Aici Îl găsim pe Cristos. O găsim pe Maica Sfântă. Găsim Evanghelia. Găsim totul pentru a ne potoli setea.

Însă cel care se adapă din izvorul lui Cristos nu este chemat doar să primească harul lui Dumnezeu, ci să devină el însuși un izvor pentru ceilalți: „Dacă bem cu adevărat de la izvor, la rândul nostru putem să devenim izvor, ca să dăruim apa cea vie. Veniți ca să deveniți izvor de lumină și viață.

Pornind firesc de la această imagine, Preasfinția Sa Virgil Bercea a trecut la cel de-al doilea verb al omiliei: „Îndrăzniți!” Inspirându-se din cuvintele Sfântului Apostol Pavel – „Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos?” –, episcopul a adus întrebarea în realitatea concretă a generației de astăzi.

Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos? Rețelele sociale? Cât de urmăriți suntem pe internet? Câți followeri avem? Notele de la examene? Părerile altora despre mine? Bullying-ul? Eșecul? Oare toate acestea pot să ne despartă de iubirea lui Cristos?

Întrebările nu au urmărit să condamne lumea contemporană, ci să-i ajute pe tineri să descopere că adevărata lor identitate nu depinde de aprecierea celorlalți, de succes sau de imagine, ci de iubirea lui Dumnezeu, care rămâne neschimbată. „Răspunsul îl găsim dacă mergem cu adevărat la izvor. Dacă de la izvor știm să avem coloană vertebrală și știm să fim noi înșine. Știm să fim creștini adevărați, persoane de caracter, care știu ce înseamnă munca, respectul și iubirea.

În acest drum al curajului, a continuat ierarhul, Maica Domnului îi conduce întotdeauna pe oameni spre Fiul ei, arătându-le mijloacele simple și sigure ale convertirii: „Spovada, convertirea, rugăciunea, postul, Euharistia și încrederea – acolo este izvorul. Îndrăzniți! Îndrăzniți să mergeți la o spovadă bună, la o rugăciune adevărată, la o renunțare care vă apropie de Dumnezeu.

Cel de-al treilea îndemn al omiliei a fost „Rămâneți!”, inspirat de Evanghelia înmulțirii pâinilor. Preasfinția Sa Virgil Bercea a subliniat că Dumnezeu nu începe niciodată cu ceea ce omul nu are, ci cu ceea ce este dispus să-I ofere, chiar dacă pare puțin. „Fiecare dintre noi avem cele cinci pâini și cei doi pești. Este puținul pe care îl avem foarte adesea. Dar Domnul așteaptă de la noi aceste cinci pâini și acești doi pești.

Adevărata rămânere lângă Cristos, a explicat episcopul, începe în clipa în care omul învață să dăruiască: „Numai atunci rămânem cu Domnul când știm să dăruim. El este Cel care știe să ne înmulțească harul, iubirea, talanții și toate darurile pe care le-a pus în noi.

În acest context, ierarhul i-a provocat pe tineri să privească dincolo de entuziasmul acestor zile și să se întrebe ce vor duce cu ei acasă: „Am venit la Medjugorje. Am îndrăznit să ne adăpăm. Rămânem cu El sau ne întoarcem la aceleași lucruri de dinainte? Este fundamental să-L privim pe Domnul, să-L ascultăm și să fim la izvor.

Momentul culminant al predicii a fost povestea celor doi pui de vultur. Unul dintre ei rămânea nemișcat pe creanga pe care se obișnuise să stea și nu îndrăznea să zboare. Abia când creanga i-a fost tăiată, a descoperit că are aripi.

Pornind de la această imagine sugestivă, Preasfinția Sa Virgil Bercea i-a invitat pe tineri să privească propriile frici și atașamente care îi împiedică să răspundă cu generozitate chemării lui Dumnezeu: „Am venit la Medjugorje ca s-o rugăm pe Maica Domnului să ne taie creanga atunci când suntem blocați și să știm că avem aripi și că putem să zburăm. Reușim dacă am venit, dacă am îndrăznit să ne adăpăm la izvor. Rămânem doar atunci când știm să zburăm spre înălțime, precum vulturii. Dacă nu, vom rămâne tot în țărână.

În încheiere, episcopul a sintetizat întregul mesaj al omiliei într-o invitație la încredere deplină în Dumnezeu și la un nou început al vieții spirituale.

Este fundamental să credem cu adevărat că, atunci când ne încredem total în Domnul, avem curajul să venim, să îndrăznim și să rămânem cu El. Așa să ne ajute Maica Domnului, Regina Păcii. Amin.

Programul Mladifest 2026 continuă în zilele următoare cu rugăciuni, cateheze, mărturii de credință și celebrări euharistice zilnice. Printre momentele centrale ale festivalului se numără meditația și rugăciunea în fața Crucii, programul susținut de Comunitatea Cenacolo, Adorația Euharistică și ceremonia de trimitere în misiune din 5 august, urmând ca întâlnirea internațională a tinerilor să se încheie în dimineața zilei de 6 august, prin tradiționalul pelerinaj pe Muntele Križevac și celebrarea Sfintei Liturghii la răsăritul soarelui.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi

Foto: © Eugen Ivuț