Acum 80 de ani, în fatidica zi de 17 iulie 1940, vicarul Silvaniei, Petru Cupcea sfârșea în fața altarului în care săvârșea Liturghia, la biserica unită din Șimleu Silvaniei, în urma unui atac de cord. Născut la 21 mai 1875 în localitatea Călinești, Maramureș, Petru Cupcea provenea dintr-o veche familie maramureșeană, care avea diplomă nobiliară. A fost una dintre personalitățile marcante din generația Marii Uniri, semnatar al Unirii Transilvaniei cu România, în calitate de delegat de drept al bisericii greco-catolice.
Absolvent de studii universitare teologice, s-a implicat pe tărâm cultural românesc încă din perioada studenţiei, când a colaborat la câteva gazete româneşti, în special la ziarul „Dreptatea” din Timişoara. A făcut parte din generaţia glorioasă de studenţi care, în frunte cu Alexandru Ciura şi Octavian Goga, au întemeiat revista „Luceafărul”. A colaborat, apoi, la revistele „Păstorul Sufletesc” din Şimleu Silvaniei, „Răvaşul” din Cluj, „Unirea” din Blaj etc. De asemenea, a fost autorul mai multor manuale de geometrie, fizică, matematică şi gramatică, în perioada cât a fost profesor la Oradea şi Carei. A activat şi în cadrul Astrei sălăjene.
În anul 1901 s-a căsătorit cu Augusta Pteancu, fiica vrednicul dascăl din Carei, Gheorghe Pteancu, iar din fericita lor căsătorie au rezultat 6 copii, dintre care 4 au supravieţuit mortalităţii infantile foarte mari din acea perioadă: Maria, căsătorită cu dr. Victor Munteanu, şef de lucrări la Clinica din Cluj; Lucia, căsătorită cu profesorul emerit Leontin Ghergariu, fost director al gimnaziului de băieţi din Zalău; Salvator Cupcea, profesor și medic, director la Institutul psihotehnic din Cluj-Napoca şi Emilia, asistentă la Institutul de Botanică din Cluj.
Pe tărâm religios a îndeplinit următoarele funcţii: preot greco-catolic în Fegernic (Bihor) și Carei, protopop în Supuru de Jos (din anul 1912), asesor consistorial (1918), arhidiacon onorariu (1923), exactor diecezan (1926) şi din nou protopop al districtului Supur, după rearondările diecezelor din anul 1930.
În anul 1932, protopopul Petru Cupcea a fost numit de către Dieceza Greco-Catolică de Oradea ca paroh I al Şimleului Silvaniei, protopop al disctrictului Şimleu şi vicar foraneu episcopesc al Silvaniei.
S-a implicat și politic, fiind unul dintre membri marcanți ai Partidului Național Țărănesc. În urma alegerilor județene din anul 1930 a fost ales în funcția de vicepreședinte, iar în urma alegerilor din vara anului 1937 în cea de președinte al Consiliului Județean Sălaj.
În vremurile tulburi ale anului 1919 era să-și piardă viața, pentru că a îndrăznit, după ce s-a întors de la Alba Iulia, să arboreze tricolorul românesc pe turla bisericii din Supuru de Jos, unde păstorea. A fost arestat, dus la Tășnad și apoi la Debrețin, unde a fost crunt bătut de către secuii bolșevizați. A fost internat în stare gravă în spitalul din Debreţin, unde 35 de zile s-a zbătut între viață și moarte. Întremându-se puţin, soţia sa, Augusta, l-a dus la Oradea şi l-a ascuns la Episcopie, apoi la un hotel, până în ziua de 20 aprilie 1919, când are fericirea de a vedea armata română intrând victorioasă în Oradea. În Duminica Tomii s-a reîntors acasă la Supuru de Jos şi în mijlocul credincioşilor pe care îi păstorea. A mai avut nevoie de un an de zile pentru a-şi reveni complet, până când i s-au vindecat braţele şi coastele rupte, capul spart. Nu a relatat multor persoane calvarul prin care a trecut, preferând să uite suferinţele, considerând că a fost voinţa lui Dumnezeu şi că aşa trebuia să se întâmple. Doar la insistențele fostului său coleg de studenție, reputatul jurnalist interbelic Alexandru Ciura, i-a acordat un interviu, pe care acesta l-a publicat în presa vremii.
Sursa: www.muzeuzalau.ro