„Duminica este a treia aniversare a alegerii la Catedra lui Petru a lui Jorge Mario Bergoglio. Si acest al treilea an de pontificat, început cu anuntarea convocarii Jubileului Milostivirii la 13 martie 2015, a fost foarte intens si bogat în momente de mare semnificatie pentru viata Bisericii si nu numai. Alessandro Gisotti i-a cerut directorului biroului de presa al Sfântului Scaun, parintele Federico Lombardi, sa traseze un bilant cu o privire si la provocarile pe care Papa Francisc le înfrunta în acest moment. Pentru început pr. Lombardi a declarat:
– Am impresia ca creste autoritatea Papei ca învatator al omenirii, al Bisericii si al omenirii, într-o perspectiva globala. Pentru ca în cursul acestui an, Papa a atins practic toate continentele, în afara de Oceania. Este prezent pe un orizont global si trateaza cu autoritate chestiunile omenirii si ale Bisericii de astazi. Vorbeste despre temele pacii si razboiului, care îi ating într-adevar pe toti; vorbeste despre marile teme din societatile actuale în contextul globalizarii, „cultura rebutului”, dreptatea si participarea. În enciclica Laudato si’, îndeosebi, a reusit sa dea o viziune de ansamblu a cererilor urgente si cruciale ale omenirii de astazi si ale omenirii de mâine. Iata, acesta mi se pare aspectul pe care eu îl observ, adica faptul ca omenirea priveste la Papa Francisc ca la o persoana care o ajuta sa gaseasca orientarea, sa gaseasca mesaje de referinta într-o situatie în care – prin multe aspecte – este de mare nesiguranta. Deci un lider credibil, un învatator credibil, care – facând slujirea sa, care este cu caracter specific religios si moral – da însa un ajutor eficace; este ascultat de puternicii de pe acest pamânt. Si puternicii si saracii sunt la fel de importanti si necesari pentru a privi la drumul omenirii spre ziua de mâine.
– Milostivirea, desigur, este inima acestui al treilea an de pontificat sau probabil ar trebui sa spunem inima întregii slujiri petrine a Papei Francisc. Care sunt trasaturile cele mai puternice care, dupa parerea dumneavoastra, Papa le imprima acestui Jubileu?
– Efectiv eu cred ca aceasta tema a vestirii iubirii lui Dumnezeu, sub acest cuvânt specific al milostivirii, deci aceasta vestire a prezentei si a apropierii iubirii lui Dumnezeu este caracteristica mesajului si a slujirii pe care Papa Francisc o da omenirii. Si asta chiar de la începutul pontificatului sau. Si a gasit aceasta forma – sa spunem – noua si originala a unui Jubileu care este însa un Jubileu raspândit în lume. Nu este un jubileu centralist: Roma este ca inima naturala a drumului Bisericii, însa milostivirea lui Dumnezeu poate fi întâlnita trecând prin porti care se afla în toate locurile din lume. Referinta la faptele de milostenie materiala si spirituala da si o mare concretete atentiei fata de cei saraci, fata de periferii, fata de persoanele rebutate si obiect de marginalizare, carora papa le-a dedicat mereu atentia sa pentru ca sunt în centrul atentiei lui Cristos si a Evangheliei. Deci as spune ca noi cu acest jubileu suntem chiar în inima spirituala a acestui pontificat, care este un pontificat al unei spiritualitati deloc descarnate, pentru ca se traduce imediat în faptele de caritate.
– Privind la momentele din acest al treilea an de pontificat, multi au ramas uimiti de la Angelus din 8 noiembrie 2015, când Papa Francisc a afirmat ca asa-numitul „Vatileaks 2” nu îl abate de la lucrarea sa de reforma, care merge înainte cu încredere. De ce pentru Papa este asa de important acest punct, reforma?
– Reforma este o misiune permanenta în Biserica – „Ecclesia semper reformanda” – si aceasta pentru ca nimeni nu poate crede ca este perfect fidel în mod stabil fata de Evanghelia Domnului si fata de exigentele sale asa de profunde si angajante. Papa, îndeosebi, venind de la capatul lumii, adica dintr-o perspectiva noua, are si o capacitate deosebita pentru a vedea si a percepe asteptarile de reînnoire a Bisericii si a structurilor sale de conducere în functie de misiunea universala si de a merge în întâmpinarea exigentelor Bisericii în diferitele parti ale lumii. Aceasta este o misiune pe care Papa stie ca i-a fost încredintata si de Cardinali, atunci când l-au ales Papa: în cursul congregatiilor, înainte de Conclav, au spus aceasta si Papa stie aceasta.
Dar o face cu o perspectiva spirituala foarte caracteristica si foarte importanta pentru a întelege bine ceea ce face: adica într-un climat de continua cautare de ascultare fata de Duhul Sfânt care îl conduce la înfruntarea, rând pe rând, a problemelor despre care este vorba în spirit de ascultare fata de Evanghelie, cu încredere, cu speranta si cu mare libertate. Sinoadele sunt caracteristice pentru aceasta atitudine si faptul de a fi tratat o tema centrala ca aceea a familiei în Sinoade semnifica tocmai aceasta dorinta de a merge cu încredere si cu curaj la inima marilor întrebari pastorale despre puncte care califica viata crestina, întrupata în cotidianitate, lasându-se interogati de problemele puse de timpul de astazi, dar mereu cu calauzirea Evangheliei.
– Si în acest an, în pofida marii popularitati, nu au lipsit critici fata de Papa, si ca sa spunem adevarul si din medii catolice. Cum explicati asta?
– Se explica destul de simplu prin faptul ca a merge pe teritorii noi, a încerca sa se raspunda la chestiuni care sunt puse cu mare urgenta de o lume care se schimba este ceva care în mod natural provoaca îngrijorare, provoaca teama, provoaca nesiguranta; se merge într-un domeniu care, în multe aspecte, este obscur. Motiv pentru care miscarea cu curaj, sprijinindu-se fundamental pe credinta si pe speranta, pe convingerea ca Duhul Sfânt însoteste Biserica în punerea în practica a vointei lui Dumnezeu în timpul nou, nu este asa de simplu. În aceasta, Papa Francisc este desigur un învatator care ne conduce, cu curaj si cu realism. El însusi spune de multe ori ca, stimulând Biserica sa porneasca la drum, el nu stie cu claritate totala care este punctul de sosire sau care este planul în ansamblu ce trebuie obtinut. Nu, el stie ca pornim la drum, dar adesea fara a sti cu exactitate încotro. Aceasta este si conditia lui Abraham, conditia drumului în credinta din totdeauna.
– Printre atâtea momente si imagini pe care le aveti din acest al treilea an de pontificat, exista vreunul pe care vi-l amintiti cu emotie deosebita?
– Exista asa de multe… Este un pontificat asa de infinit de bogat în gesturi concrete, deci si de imagini deosebite încât sa identifici unul dintre ele… eu nu, nu sunt capabil. Însa exista o categorie – daca vrem – de experiente, deci si de gesturi si de imagini, care ma atinge si pe care o consider foarte caracterizanta si este aceea a atentiei fata de cei bolnavi, este aceea a îmbratisarii celor suferinzi. Faptul ca Papa stie sa manifeste într-un mod asa de concret, asa de liber, si cu gesturi fizice, apropierea sa este un semn care lasa sa transpara apropierea lui Dumnezeu. Sunt gesturi care vorbesc într-adevar întregii omeniri si ne ating profund. Îi suntem extrem de recunoscatori pentru aceasta.
Sursa: http://www.ercis.ro