Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși,

Episcopii Portugaliei și ai Spaniei se unesc în rugăciune pentru a consacra țările lor la Inima Neprihănită a Maicii Preacurate, mâine, 25 Martie 2020- de Bunavestire- la orele 20.30 (ora României).

Acestei inițiative de rugăciune i se alătură și Preasfințitul nostru Episcop Virgil alături de ceilalți Episcopi ai Bisericii Catolice din România, împreună cu comunitățile pe care le păstoresc.

Așadar, mâine, 25 Martie 2020- de Bunavestire- la orele 20.30 (ora României)  toți împreună, preoți și credincioși, ne vom consacra Inimii Neprihănite a Mariei, exprimându-ne astfel abandonul în mâinile Celei care ne iubește și ne vrea binele în aceste momente grele pentru întreaga omenire.

Vă mulțumesc,

Pr. Antoniu Chifor

 

Rugăciune de consacrare la Inima Neprihănită a Maicii Preacurate

Domnului să ne rugăm

Doamne îndură-te spre noi!

            Preasfântă curată și binecuvântată, mărita Doamna noastră, Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, cu încredere de fii venim la tine să ne consacrăm Inimii tale Neprihănite.

            Tot ce este în noi și în jur, tot ce suntem și avem să-ți aparțină și să se împărtășească de binecuvântările tale de Mamă. Ție îți consacrăm viețile noastre și ale credincioșilor, lumea întreagă, Biserica, țara și întreg poporul nostru. Fii nouă scut puternic și neînvins de apărare în durerile și necazurile noastre. Ajută-ne în mărturia de iubire pe care Isus o cere de la noi.

            Fă să se desăvârșească harul lui Dumnezeu întru neputințele noastre, ca îmbrăcați cu putere de Sus, să dăm buna mărturie, neînfricați și neînfrânți mărturisitori și apărători ai dreptei credințe până la sfârșit.

            Fă ca în episcopiile noastre să rămână tare și nezdruncinată credința în Dumnezeu, în Tine, precum și în Biserica Catolică, în deplină unitate cu Sfântul Părinte Papa. Vino în ajutorul nostru și fii apărătoarea noastră în toate primejdiile și ispitele.

            Cu ocrotirea ta de Mamă iubitoare mijlocește convertirea inimilor noastre la Fiul tău și Dumnezeul nostru ca să ne învrednicim de bucuria vieții de veci, acum și pururea și în vecii vecilor.

            Amin.

            Inimă Neprihănită a Mariei ne refugiem întru Tine!

Tatăl nostru…, Născătoare de Dumnezeu…, Mărire Tatălui…

Sub îndurarea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea întru ispite, ci din primejdii ne scapă pe noi una curată, una binecuvântată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieții mele nu mă lăsa, ajutorului omenesc nu mă încredința, ci însăți mă sprijinește și te îndură spre mine.

 Toată nădejdea mea întru Tine o pun, Maica lui Dumnezeu păzește-mă sub acoperământul Tău. Amin!