În cea de-a treia duminică din Advent în ritul latin, în Bazilica Romano Catolică din Oradea a avut loc tradiționalul concert ecumenic unde mai multe coruri ale Bisericilor creștine din oraș, au adus vestea Nașterii Domnului în limba română și maghiară. Alături de Excelența Sa László Böcskei, episcopul romano-catolic a participat și Preasfințitul Părinte Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea.

În cuvântul de final de urare, Excelența Sa László, a amintit faptul că: „nu trebuie să uităm esența acestor zile și că trebuie să pornim spre Betleem și să știm că locul nostru este acolo lângă Dumnezeu. Dumnezeu care poate fi găsit în comunitățile și familiile noastre”.

Din partea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea a participat Corul „BunaVestire” condus de către maestrul Radu Mureșan.

Eugen Ivuț