Duminică, 3 noiembrie 2019, în comuna Moftin a fost dezvelit bustul preotului greco-catolic Gheorghe Mureșan, primul președinte al ASTRA Carei. În 1938 a devenit Cetăţean de Onoare al localităţii Moftinu Mic iar la data de 30 septembrie din același an primeşte şi titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Carei. În 1922 a fost numit canonic onorar şi decorat cu Ordinele Ferdinand I, Răsplata Muncii, Coroana României în grad de comandor, şi Steaua României în grad de ofiţer.
Părintele Gheorghe Mureșan s-a născut la Tiream, în anul 1858, părinţii săi fiind ţărani săraci. Mama sa, o femeie foarte evlavioasă, a dorit foarte mult ca Gheorghe să ajungă preot. Cu ajutorul unui frate mai mare care era dascăl într-un sat de lângă Oradea, George Mureşan a urmat şcoala primară, studiile gimnaziale şi liceale la Oradea, absolvind în 1878. În clasele superioare s-a întreţinut din meditaţii, căci era unul dintre cei mai buni elevi.
A urmat teologia la Budapesta, finalizându-şi aceste studii în 1882. Este hirotonit ca preot în data de 4 ianuarie 1885. A activat și în cadrul Despărţământului Sătmar-Ugocea al societăţii „ASTRA”. În Carei, Despărțământul ASTRA ia ființă în iulie 1923. Primul preşedinte a fost preotul canonic Gheorghe Mureșan.
Slujba de pomenire și sfințirea bustului au fost oficiate de către părintele greco-catolic Ovidiu Marița și de către preoții ortodocși. Prezent la eveniment a fost și corul din Finteușul Mare care au intonat cântece patriotice. Evenimentul a fost posibil prin implicarea Primăriei Moftin.
Sursa foto: buletin de Carei