În perioada 19-27 iulie 2019, un grup de laici din parohia din Scorzé (Italia), însoțit de don Massimo Gallina, a făcut un pelerinaj în România.
Intenția de bază a fost cea de a răspunde vizitei pe care anul trecut ne-au făcut-o cele douăzeci de familii de preoți de rit bizantin din Eparhia greco-catolică de Oradea, însoțite de părintele Mihai Tegzeș, responsabilul eparhial cu pastorația familiei.
Acest pelerinaj s-a născut din dorința de a revedea cuplurile pe care le-am găzduit la Scorzé anul trecut, de a descoperi și de a înțelege mai bine realitatea parohiilor lor, de a resimți bucuria fraternității creștine pe care deja am trăit-o atunci când am căutat împreună să găsim noi modalități de evanghelizare.
Am simțit că am fost primiți cu multă căldură și ne-am bucurat să putem participa la Sfânta Liturghie celebrată de PS Virgil BERCEA. Episcopul a spus: „Oriunde am merge, dacă suntem primiți de alți creștini în biserică, noi ne simțim acasă la noi”, și așa ne-am simțit și noi în România.
După vizitarea minunatului oraș Oradea, am continuat, timp de șapte zile, traseul nostru prin România, fiind însoțiți de părintele Mihai, de părintele Mirel Demian cu soția sa, Daniela, și de ghidul Andrei.
Îndreptându-ne spre Maramureș, am întâlnit numeroase biserici și mănăstiri din lemn, iar la Sighet am vizitat Muzeul Memorialului Victimelor Comunismului. După experiența cu Mocănița pe Valea Vișeului, ne-am îndreptat spre Bucovina, vizitând unele dintre cele mai importante mănăstiri din zonă și Cetatea Neamțului. Am continuat traseul pe la Cheile Bicazului și Lacul Roșu, vizitând și Salina din Praid. La Cluj am vizitat centrul istoric al orașului și, în mod cu totul special, am admirat mozaicul realizat de Pr. Marco Rupnik în biserica Schimbarea la Față.
În acest pelerinaj am descoperit multe lucruri noi: locuri, persoane și o bogată istorie. Am aflat bogăția tradiției creștine din România, mărturisită de numeroasele biserici și mănăstiri pe care le-am vizitat. Am întâlnit o credință creștină care, deși a trecut prin numeroase momente dificile și prin represiuni, a supraviețuit și ni s-a părut că este bine înrădăcinată în diferitele sale confesiuni. Niciunul dintre noi nu vizitase până în acel moment România, deși unii dintre noi au avut prilejul să cunoască mulți români care trăiesc în Italia și care le-au povestit despre țara lor: dar acum, aceste povestiri au căpătat o formă în mintea noastră și putem spune că adevărate frumuseți ale României au depășit cu mult închipuirile noastre. Am învățat multe lucruri despre istoria României: un popor cu un trecut măreț, care a trecut prin perioade grele, precum cea a comunismului, mai recentă, dar care s-a demonstrat plin de viață, de speranță și de dorința de a începe din nou, fondând prezentul său pe credința în Cristos.
Acest pelerinaj a fost pentru noi și o experiență de comunitate în dimensiunea fraternității trăite cu prietenii din Oradea. După ce anul trecut am împărtășit cu ei viața și credința noastră, în acest an ne-am regăsit ca frați, în comuniune, fericiți să ne revedem. Și între noi, de-a lungul traseului, am trăit o experiență de comunitate prin faptul că ne-am îngrijit unii de alții, prin faptul că ne-am acceptat în ciuda diferențelor, prin faptul că ne-am rugat și am meditat împreună Cuvântul Domnului.
Ne-a dat de gândit prezența în România a numeroaselor confesiuni creștine. În ciuda diferențelor, conviețuirea în aceleași orașe și sate a numeroaselor confesiuni creștine, pentru noi, este un semn de speranță, pentru că ne mărturisește că credința în Cristos cel înviat este vie mai mult ca niciodată și continuă să transforme societatea așa cum „o mică bucată de drojdie face să dospească făina”.
Am experimentat bogăția pelerinajului, a faptului de a călători și a căuta noutăți: lucrarea Spiritul Sfânt se actualizează tocmai când ne deschidem și ieșim din certitudinile noastre, iar noi putem spune că am trăit această experiență.
Silvia Barbato