Un eveniment memorabil a avut loc în satul Sânlazăr comuna Chişlaz, cu ocazia dezvelirii monumentului ridicat în cinstea eroului satului FLORIAN POPOVICI.

Este o dovadă vie și incontestabilă a sentimetelor de  recunoştinţă și preţuire a  eroului FLORIAN POPOVICI care acum 100 de ani a fost atacat  mişeleşte de duşmanii străini –bolşevici, pe stradă și apoi ucis cu barbarie, în curtea casei din satul Sânlazăr, sub privirile îngrozite și neputincioase ale soţiei sale şi copilaşilor săi.

A fost un om cu simţiri măreţe de credinţă, libertate și cu un puternic patriotism pentru  apărarea pământului strămoşesc  si a neamului românesc.

Monumentul ridicat  dedicat eroului FLORIAN POPOVICI   reprezintă o onoare post mortem și un piosul omagiu adus in amintirea acţiunii sângeroase,  care a îndoliat sătucului  Sânlazăr, dar este  şi o dovadă evidentă a unui act de curaj,  de  dăruire şi de sacrificiu pentru realizarea dorinţei locuitorilor de a scăpa de grupul de  terorişti ai zonei, care au făcut multe victime şi au prădat casele gospodarilor care nu acceptau şi se împotriveau atitudinea lor, de  vânzători de ţară si de neam.

Cuvinte de înaltă preţuire și recunoştinţă tuturor membrilor familiei, a  consătenilor si a sponsorilor care au contribuit la realizarea acestui monument închinat eroului neamului din satul Sânlazăr comuna Chişlaz.

Soborul de preacucernici preoti SORIN CRĂCIUN din Episcopia Greco Catolică Oradea, preot ADRIAN SIMION CIOARA din Sânlazăr, preot CIOARA GHEORGHE  din Ghenetea,  preot TODEAN VASILE  din Izvoarele,  preot SEICA GHEORGHE din Salonta au sfinţit monumentul sub acordurile Imnului Eroilor și al Imnul National al României , interpretat de corul “General Traian Moşoiu”.

Cântecele patriotice din repertoriul corului au suţinut momentul festiv şi au subliniat importanţa cinstirii eroilor si in special  datoria sacră de recunostinţă şi de a ne reamintii mereu de  eroii neamului.

Alocutiunea prezentată de domnul Ioan Graţian Horgoş a cuprins foarte multe date despre viaţa eroului, depre familie si descendenţii familiei.

 A aminti de cei 5 fraţi inca in viaţă, prezenţi la eveniment-– octogenari si nonogenari – care sunt  copii ficei eroului comemorat. A scos in evidenţă suferinţele familiei si mai ales greutăţile întâmpinate şi represarile la care au fost supuşi urmaşii  familiei.

A fost o revelaţi pentru toţi participantii la eveniment,  prezenţa lui Horgoş Gavril de 92 de ani, fost prin curator al Biserici din Sânlazăr si fost consilier communal care prin cuvinte emoţionante a mulţumit pentru organizarea evenimentului şi pentru contribuţia descendenților familiei, a  consătenilor si a sponsorilor la realizarea festivităţilor.

Autorităţile parlamentare au fost reprezentate de domnul deputat Gavrilă Ghilea care a evocat cu cuvinte deosebit de impresionante , patriotismul eroului FLORIAN POPOVICI   din  satului Sânlazăr  şi a felicitat grupul de iniţiativa şi pe consătenii care au suţinut financiar realizarea evenimentului festiv.

Pe soclul   monumentului  sunt incrustate versurile poetului Horgoș Aurel cu litere rupte din sufletul autorului :

„Să nu-i lăsăm singuri pe martirii eroi.

În veşnicie să-i  ţinem alături  noi,

Prin ei vor trăi cu demnitate urmaşii,

Pe cărările vieţii călăuzi-le vor paşii”

 Poetul satului Sânlazăr, Aurel Horgoş, a recitat cu mare insufleţire si emoţie versurile poeziei intitulate „Lui Florian Popovici din Sânlazăr”.

Evenimentul de comemorare a bravului erou FLORIAN POPOVICI a imprimat în sufletul nostru, al celor prezenţi la această măreaţă recunoştinţă, senzaţia unei inimi îndoliate care vibrează cu emoție și durere  la importanţa momentului şi  la care capul se apleacă cu smerenie și evlavie pentru  consăteanul FLORIAN POPOVICI, trecut în cartea de onoare  a bravilor luptători pentru apărarea neamului românesc.

Cultul eroilor, prin pomenirea celor care şi-au jertfit viaţa pentru apărarea  patriei, pentru întregirea neamului, pentru păstrarea graiului românesc, este un  adevărat patriotism, izvorât din  sufletul românesc, care simte că iubirea de neam  e mai tare , decât moartea.

Cuvinte de înaltă preţuire și recunoştinţă tuturor care au contribuit la realizarea acestui monument închinat eroului neamului în satul Sânlazăr comuna Chişlaz.

Iar noi cei prezenţi am   trimis spre cer un gând pios de  compasiune pentru sacrificiul martirului  FLORIAN POPOVICI  – odihnească-se în pace sub onorurile  tricolorului și al Imnului Naţional al României.

  MIORITA SĂTEANU

 Cetăţean de onoare la Municipiului Oradea