În urmă cu 10 ani, episcopul Giovanni Tonucci, responsabil al Bazilicii Sfintei Fecioare Maria din Loreto, deschidea întâlnirea ecumenică pentru tinerii de diferitele confesiuni creștine. Astăzi, același episcop, a celebrat Sfânta Liturghie mulțumind Lui Dumnezeu pentru bunătatea Sa, pe care o revarsă peste poporul său, indiferent de modul cum își trăiește Cultul Divin. Prin cuvântul său de învățătură, ne-a îndemnat să trăim Evanghelia, comoara ce-a mai de preț a creștinismului, spunsndu-ne următoarea povestioară: ,,Într-o zi, un copil se întoarce de la școală foarte bucuros, spunându-i mamei: ,,am un prieten adevărat”! Acest copil trăia zilnic această bucurie. După trei săptămâni, mama decide să meargă la școală, pentru al cunoaște, deoarece fiul ei nu îi spunea nimic despre el. Când intră în clasă, fiul îi spune mamei: „,el este, copilul cu tricou roșu”! Mama rămâne fără cuvinte, deoarece era singurul copil de culoare din școală! Atunci mama a înțeles de ce fiul ei nu vorbea nimic acasă despre prietenul său. Noi catalogăm persoanele după inteligență, după colorarea pielii, după religia sau confesiunea din care face parte, dar Unul Dumnezeu, privește pe fiecare în parte cu iubire, fără a eticheta. Copilul a zis: „acela cu tricou roșu”, foarte simplu, fără nicio prejudecată. Noi, creștinii, nu privim inima aproapelui, dar judecăm imediat din aparențe. Eu sunt adevărata biserică, deoarece eu dețin adevărul; la fel fiecare cult. Dar Dumnezeu ne spune: „Voi sunteți sarea pământului”, dați gust universului împreună, precum, Eu cu Tatăl și cu Spiritul Sfânt!

Tema zilei de meditație a fost: „Eu am prieteni și frați în Hristos”. Cu acest îndemn, am pornit și noi într-un pelerinaj prin oraș, pentru a cunoaște și alte comunități creștine, vizitând diferite biserici și ascultând câteva îndemnuri pentru viață, pentru a putea trăim o adevărată frățietate unii cu alții. La sfârșitul zilei, ne-am întâlnit toate grupele, pentru rugăciunea de seară la biserica, Sfântul Francisc de Asizi, unde frații franciscani capucini, ne-au primit cu multă Pace și bucurie. Părintele predicator ne-a explicat cuvântul Lui Dumnezeu, spunându-ne: „În vechiul legământ, Dumnezeu a călătorit doar cu poporul Israel, spre țara promisă. Cu venirea în lume a lui Isus Hristos, El dorește să călătorească cu toate popoarele împreună spre un singur scop: Împărăția Cerurilor. Fiecare suflet este chemat să construiască această unitate în mod personal și comunitar, deoarece numai așa ne putem numi frații Lui și copiii Lui Dumnezeu. Din nefericire, cât timp trăim despărțiți de frații noștri creștini, trăim cu un singur plămân, respirăm rar, cu durere, deoarece haina Lui Hristos este împărțită în bucăți. Oare noi toți nu avem aceleași mădulare și un singur Cap, care ne conduce la Casa Tatălui? Bisericile Lui, sunt răspândite pe întreg universul, dar nu sunt unite, nu este una, cum El cu Tatăl este. Voi, tinerii, prezentul Bisericii, sunteți chemați să construiți această unitate, prin smerenie și iubire către aproapele!