„Neoromânesc – Oameni. Istorie. Credință”, un proiect inedit și unic

Este un lucru extraordinar, pe care PS Frențiu l-a adus la Oradea și a îmbogățit peisajul orașului nostru prin aceste clădiri în stil neoromânesc: a spus PS Virgil Bercea, plin de recunoștință, la momentul lansării albumului „Neoromânesc – Oameni. Istorie. Credință”, un proiect original și unic în România, constituind totodată un omagiu adus PS Valeriu Traian Frențiu, Fericit episcop greco-catolic martir, beatificat pe 2 iunie a.c., de Papa Francisc la Blaj. Volumul, care îi are ca autori pe Aurel Chiriac, Ramona Novicov, Florin Șipoș, Rodica Indig, face parte din proiectul „Orașul cu 1000 de chipuri” și a fost prezentat publicului orădean pe 30 mai a.c., în prezența numeroasă a iubitorilor de frumos din orașul de pe Criș.

Despre predecesorul său, PS Virgil spune că „a făcut lucruri extraordinare, într-o perioadă înfloritoare a Eparhiei, ca cea a anilor în care a ajuns la Oradea ca episcop”. Printre acestea, Academia teologică, sediul episcopiei și clădirea Liceului teologic „Iuliu Maniu”, după prima școală românească din Oradea, deschisă în 1784, de Moise Dragoș, în apropierea Catedralei „Sf. Nicolae”.

„PS Frențiu a venit de la Reșița, cu studii la Roma, s-a întors la Blaj, a fost episcop la Lugoj o perioadă și apoi episcop la Oradea. Peste tot unde a mers, a arătat o tenacitate extraordinară, manifestând tendința și dorința episcopilor greco-catolici de a culturaliza poporul român și de a-l ridica la un nivel superior celui existent. Cred că și astăzi avem nevoie de aceste personalități! (…) PS Frențiu a fost totodată un de mare caracter – a fost ales mitropolit, administrator apostolic la Blaj– și acest caracter și l-a păstrat inclusiv când a fost arestat, pus în pușcărie, unde și moare. Cu o seninătate extraordinară, așa cum povestea cardinalul Todea. Nimeni nu a crezut, nici eu, vă spun sincer, nu credeam când îmi spunea PS Todea înainte de 1989 că «Dumnezeu a deschis o paranteză cu Biserica noastră și El o va închide». Dumnezeu a închis această paranteză… cine s-ar fi gândit atunci că «Valeriu Traian Frențiu și toți ceilalți» vor fi beatificați personal de Succesorul lui Petru, la Blaj? Nu se gândea nimeni, nici măcar la acest proces de beatificare…

Mi se pare de asemenea inedit faptul că, după ce am ajuns la Oradea, a venit la mine o doamnă cu Potirul și Evanghelia PS Frențiu. Am rămas foarte surprins. Era soția pr. Blaj, pe atunci paroh la Catedrala orădeană și, odată cu arestarea episcopului, preotul le-a ascuns. Iar Papa Francisc a dorit să celebreze din acest potir. Episcopii noștri n-au visat niciodată acest lucru…

Iar astăzi, doamna Indig, ne prezintă acest album: foarte frumos! Un omagiu. Au fost mari episcopii noștri, pentru Biserică și pentru neam, pentru tot ceea ce au făcut. Cred că am avea multe de învățat de la ei, dacă nu altceva, tenacitatea de a face lucrurile bine și de a le duce la bun sfârșit. Vă mulțumesc pentru toată munca depusă și dumneavoastră, celor care ați ajutat-o!”.

La prezentarea albumului, Rodica Indig, coordonatoarea proiectului a menționat că „prin seria Orașul cu o mie de chipuri – Neoromânesc – Oameni. Istorie. Credință, aducem în prim planul preocupărilor noastre nu povestea unei clădiri, ci a mai multora, ca fenomen unitar, legătura dintre ele având cvadruplă delimitare: sunt construite în interiorul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, au ctitor pe episcopul greco-catolic de Oradea din acea perioadă, Valeriu Traian Frențiu, sunt proiectate de același arhitect, Anton Szallerbeck și au același stil: neoromânesc. Mai mult, construcțiile sunt realizate în perioada interbelică.

 La realizarea acestui album, dedicat Înaltului Ierarh, s-a colaborat cu domnul Aurel Chiriac, director al Muzeului Țării Crișurilor, doamna Ramona Novicov, critic și istoric de artă, Florin Șipoș, fotograf”. De asemenea, o recunoștință specială îi revine „PS Virgil Bercea, pentru că la începutul anului trecut (2018) ne-a dat binecuvântarea pentru a realiza acest proiect în Anul Centenar”.

Cu același prilej coautoarea albumului, doamna Ramona Novicov, a explicat de ce este unic acest proiect în România?

Ramona Novicov: „Foarte inspirat acest titlu «Neoromânesc», stil neoromânesc, dar în primul rând spirit neoromânesc. În esența lui acest stil este eclectic, în primul rând pentru că se revendică de la un alt stil extrem de prestigios, una dintre marile sinteze, cea mai strălucită din arta românească, cea înfăptuită de Constantin Brâncoveanu – acest prinț al artelor, care este a doua mare sinteză după ce a lui Ștefan cel Mare. Vorbim de figuri ilustre, de primă mărime ale istoriei României, care au considerat că arta este o armă la fel de eficientă ca și tăișul armelor de luptă. Orice stil, orice expresie artistică încununează o spiritualitate, o credință, o inteligență care ajunge la o maturitate creatoare, care simte nevoie și reușește să facă o sinteză. Astfel, stilul neoromânesc cuprinde foarte multe elemente pe care le-a topit într-un creuzet Orient-Occident, făcând o sinteză între stilul barocului de sfârșit de sec XVII și spiritul monastic, ca atare brâncovesc. Pendulează cu stil și grație între arta aulică și arta populară, de la care se va inspira Ion Mincu, părintele stilului neoromânesc. Pe de o parte, o artă a vânătorii, pe de altă parte o artă profund spirituală, monahală. Ion Mincu, într-un moment înalt de cumpănă, al arhitecturii europene – arta unei resurecții naționale («Arta 1900») – care apare în întreaga Europă ca răspuns la arta internaționale a stilului Art-Nouveau, adoptă acest stil. Vorbim foarte mult de resurecții naționale care apar în întreaga Europă, precum la Budapesta – care strălucește cu Ödön Lechner – și în Oradea vorbim mult despre O. Lechner și discipolii săi. Pe de altă parte, contemporan, dincolo de Carpați, în Regat, un spirit la fel de înalt, perfect contemporan cu Ödön Lechner este Ion Mincu. El a fost acel arhitect care a înțeles cel mai bine nevoia unei Românii care să se identifice și legitimeze printr-un stil propriu. Un stil hibridizat, cu elemente din arta aulică, brâncovenească – noi vorbim de stilul neobrâncovenesc – pe de altă parte cu elemente ce se inspiră din lumea populară. I. Mincu, împrumută elemente din arta populară. Este foarte important că el, împreună cu congenerii lui, sesizează că este foarte important ce se întâmplă pe orizontală – ce se întâmplă în Răsărit și Apus – dar este extrem de important să înțelegi filonul adevărat care leagă spiritul unei țări, al unei lumi, de rădăcini. Spiritul neoromânesc este expresia unei înțelegeri profunde a acestui spirit neoromânesc. De ce în Ardeal? Pentru că Ardealul a avut cea mai mare nevoie de expresia artistică, deoarece, repet, era legitimarea apartenenței la o spiritualitate mult mai profundă decât cea între Răsărit și Apus, la izvorul spiritului românesc. De aceea, apar foarte multe biserici în perioada interbelică, care au o tipologie destul de diversă. Am contribuit cu mare bucurie la acest album Neoromânesc – Oameni. Istorie. Credință, pentru că am constatat, parcurgând literatura de specialitate, că foarte puțină lume s-a ocupat de acest stil neoromânesc, mai ales în zona Vechiului Regat, unde pare să fie ignorată prezențe precum cea a arhitectului Anton Szallerbeck. Acesta din urmă, înțelege foarte bine nevoile unei comanditar, care este Biserica Greco-Catolică, care la rândul ei a înțeles foarte bine nevoia de expresie artistică a acestei lumi transilvănene. Anton Salerberg a fost elementul ideal, inteligent și suplu, care a transpus în fapt, în timp, spiritul acesta românesc dintre cele două războaie mondiale. Cartea aceasta este un omagiu, sigur și al episcopului Frențiu, dar și al lui Anton Szallerbeck, care a fost scos din umbră și pus la locul care i se cuvine, urbi et orbi.

Mă simt onorată să mă aflu între coperțile acestui obiect, care este foarte frumos – încheie criticul de artă – foarte frumos gândit de autori și realizat de Adrian Buzaș, un excepțional grafician. Mă simt onorată să fiu alături, din nou, domnului Chiriac și domnului Florin Șipoș, care este un deosebit contributor al acestui obiect de artă și spiritualitate. Îi mulțumesc Rodicăi Indig, pentru că a avut geaniala idee a acestui proiect.”

Albumul cuprinde și un dicționar, care arată ce elemente intră în componența stilului neoromânesc, o idee ingenioasă a coordonatoarei, care mărturisește odată cu lansarea albumului ce a presupus realizarea acestuia:

Rodica Indig: „În materialul din album prezentăm câteva construcții din Oradea (clădirea Școlii Normale, azi Liceul „Iuliu Maniu” și sediu al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, Seminarul Teologic Greco-Catolic, biserica Nașterea Preacuratei Fecioare Maria din Velența și capela Frențiu), dar și o parte din bisericile în stil neoromânesc din Eparhia de Oradea, județele Bihor (Băița, Beiuș, Beznea, Bucium, Cordău, Dicănești, Drăgești, Fegernic, Gruilung, Holod, Huta

Finiș, Păgaia, Păulești, Remeți, Săcuieni, Salonta) și Sălaj (Bocșa, Boian, Crasna, Horoatu Crasnei, Meseșenii de Jos, Pria, Valcău de Jos, Zalău). Așadar, avem un An Centenar, avem o tradiție arhitecturală pe care dorim să o prezentăm sub aspectul ei vizual și cantitativ, tradiție care, în anii cei mai rodnici ai acestei țări, a fost o manifestare a spiritului național întregitor al acelor vremuri. Considerăm că prezentarea în sine va aduce în discuție un fragment de istorie, artă și spiritualitate în interiorul curentului neoromânesc care își avea pe deplin locul în timpul său. Am făcut o prezentare vizuală, cu un temeinic studiu al arhivelor, acestor construcții. Fără multe cuvinte. Albumul este o parcurgere tăcută a unui patrimoniu peste care a trecut războiul, comunismul, prigoana, confiscările, scoaterea în afara legii, aglomerarea vizuală și lipsită de discernământ estetic de după ‘90, confuzia proprietății, inserțiile de modernitate nepotrivite, ignoranța și neasumarea propriei istorii, legitimitatea așezată din ultimii ani. Dacă în interbelic construcțiile, prin stilul lor, erau o marcă a României Mari, astăzi, prin divizarea proprietății, mai ales cele din afara Oradiei, par simple construcții cărora cu greu le putem aplica un discurs despre origini. Despre unitate, identitate, despre neparazitarea stilului, despre un nou/vechi armonios coabitant, de asemenea. Putem însă aplica unul despre uitare, rescriere, identitate furată, lipsă de imaginație, dar și unul despre o armonizare a trecutului cu prezentul, de înscriere în contextul cultural căruia i se adaugă. Și încă mai prezentăm: pe oamenii, care au avut harul, dăruirea, viziunea, conștiința de neam, credința în Dumnezeu, până la sacrificiul suprem. Ei sunt Mărturisitorii noștri.

 Munca pentru realizarea albumului a fost deopotrivă o experiență fericită și tristă: fericită, pentru că descopeream cu uimire aceste biserici care vorbeau despre românitate și trăninicie, despre un proiect grandios. Și, oarecum tristă, pentru că le găseam pe unele părăsite, pe altele cu inserții de modernitate nepotrivite și, poate cel mai trist, că nu aveau niciunele un istoric.

Se dorește pe viitor să poată fi identificate documentar toate construcțiile. Știm doar că în 1938, când PS Frențiu a împlinit 25 ani de arhierie, a sfințit 25 de biserici, noi sau renovate și tot până în acel an a sfințit în total 64 de lăcașuri de cult. Este un proiect pe care putem să îl continuăm. Până atunci, ne bucurăm de acest album, în această formă”.

La rândul său, domnul director Aurel Chiriac, coautor al albumului Neoromânesc – Oameni. Istorie. Credință, a spus:

„Vreau să încep cu ceea ce a scris PS Virgil Bercea – pe care ne bucurăm să îl avem din nou în mijlocul nostru – la finalul cuvântului introductiv al Preasfinției Sale: «avem convingerea că, în momentele de pace, parcurgând aceste pagini, vom găsi fiecare dintre noi, mulțumirea rememorării realizărilor înaintașilor noștri mărturisitori, dar și punerea în pagină a acestor edificii». Un mare adevăr. Sunt convins că toți cei care vor răsfoi albumul vor fi mulțumiți de ceea ce le oferă ca informație și imagine. Munca doamnei Indig, care trebuie să o scoatem în evidență aici, aduce în fața noastră mărturii zidite – din perioada interbelică marea majoritate, chiar de către PS Frențiu – pe care noi le cunoșteam prea puțin, mărturii despre care, știam doar că aparțin lumii ortodoxe. Este într-adevăr o problemă faptul că în multe monumente nu se află un istoric sau dacă se află, acesta exprimă doar realitatea de acum. (…) acest gest reparatoriu pe care îl face Episcopia Greco-Catolică de Oradea, sub binecuvântarea PS Bercea, cu ajutorul neprețuit al doamnei Indig și al celor care fac echip cu domnia sa, această muncă vine să readucă în atenția tuturor adevăruri istorice. De multe ori, realizări greco-catolice au fost minimalizate, chiar uitate, ceea ce nu cred că este drept”.

Deși lasă fotografiile sale de obicei să vorbească, fotograful Sorin Șipoș, obișnuit să stea în spatele aparatelor că „dintre toate artele mimentice, fotografia este foarte fidelă realității. De aceea, nu mi-am permis să interpretez ceea ce fotografiam, ci doar să redau. Ceea ce vedeți în albumul Neoromânesc este o fotografie documentară. Va fi pe deplind documentară peste câteva decenii, când ne vom uita altfel la imaginile acestea. (…)Între fotografia documentară și cea artistică este o diferență clară: prima este de o transparență limitat subiectivă a realității, în timp ce în fotografia artistică avem de a face cu o interpretare. Eu am încercat să nu interpretez deloc, doar m-am rotit în jurul edificiilor, am căutat elementele specifice, am încercat să fotografiez elementele în toată frumusețea lor. Am încercat să surpind timpul, iar dacă proiectul va trăi în timp, putem presupune că am făcut un lucru de mare calitate”.

Albumul „Neoromânesc – Oameni. Istorie. Credință” face parte din proiectul Orașul cu 1000 de chipuri al Asociației culturale Ars Nobilis și a fost finațat de Directia de Dezvoltare si Implementare Proiecte a CJ Bihor și a fost distribuit gratuit la lansare.

Este un lucru extraordinar, pe care PS Frențiu l-a adus la Oradea și a îmbogățit peisajul orașului nostru prin aceste clădiri în stil neoromânesc: a spus PS Virgil Bercea, plin de recunoștință, la momentul lansării albumului Neoromânesc – Oameni. Istorie. Credință, un proiect original și unic în România, constituind totodată un omagiu adus PS Valeriu Traian Frențiu, Fericit episcop greco-catolic martir, beatificat pe 2 iunie a.c., de Papa Francisc la Blaj. Volumul, care îi are ca autori pe Aurel Chiriac, Ramona Novicov, Florin Șipoș, Rodica Indig, face parte din proiectul „Orașul cu 1000 de chipuri” și a fost prezentat publicului orădean pe 30 mai a.c., în prezența numeroasă a iubitorilor de frumos din orașul de pe Criș.

Despre predecesorul său, PS Virgil spune că „a făcut lucruri extraordinare, într-o perioadă înfloritoare a Eparhiei, ca cea a anilor în care a ajuns la Oradea ca episcop”. Printre acestea, Academia teologică, sediul episcopiei și clădirea Liceului teologic „Iuliu Maniu”, după prima școală românească din Oradea, deschisă în 1784, de Moise Dragoș, în apropierea Catedralei „Sf. Nicolae”.

„PS Frențiu a venit de la Reșița, cu studii la Roma, s-a întors la Blaj, a fost episcop la Lugoj o perioadă și apoi episcop la Oradea. Peste tot unde a mers, a arătat o tenacitate extraordinară, manifestând tendința și dorința episcopilor greco-catolici de a culturaliza poporul român și de a-l ridica la un nivel superior celui existent. Cred că și astăzi avem nevoie de aceste personalități! (…) PS Frențiu a fost totodată un de mare caracter – a fost ales mitropolit, administrator apostolic la Blaj– și acest caracter și l-a păstrat inclusiv când a fost arestat, pus în pușcărie, unde și moare. Cu o seninătate extraordinară, așa cum povestea cardinalul Todea. Nimeni nu a crezut, nici eu, vă spun sincer, nu credeam când îmi spunea PS Todea înainte de 1989 că «Dumnezeu a deschis o paranteză cu Biserica noastră și El o va închide». Dumnezeu a închis această paranteză… cine s-ar fi gândit atunci că «Valeriu Traian Frențiu și toți ceilalți» vor fi beatificați personal de Succesorul lui Petru, la Blaj? Nu se gândea nimeni, nici măcar la acest proces de beatificare…

Mi se pare de asemenea inedit faptul că, după ce am ajuns la Oradea, a venit la mine o doamnă cu Potirul și Evanghelia PS Frențiu. Am rămas foarte surprins. Era soția pr. Blaj, pe atunci paroh la Catedrala orădeană și, odată cu arestarea episcopului, preotul le-a ascuns. Iar Papa Francisc a dorit să celebreze din acest potir. Episcopii noștri n-au visat niciodată acest lucru…

Iar astăzi, doamna Indig, ne prezintă acest album: foarte frumos! Un omagiu. Au fost mari episcopii noștri, pentru Biserică și pentru neam, pentru tot ceea ce au făcut. Cred că am avea multe de învățat de la ei, dacă nu altceva, tenacitatea de a face lucrurile bine și de a le duce la bun sfârșit. Vă mulțumesc pentru toată munca depusă și dumneavoastră, celor care ați ajutat-o!”.

La prezentarea albumului, Rodica Indig, coordonatoarea proiectului a menționat că „o particularitate comună a clădirilor în stil neoromânesc din Oradea este este faptul că au fost realizate în timpul PS Traian Frențiu. La realizarea acestui album, dedicat Înaltului Ierarh, s-a colaborat cu domnul Aurel Chiriac, director al Muzeului Țării Crișurilor, doamna Ramona Novicov, critic și istoric de artă, Florin Șipoș, fotograf”. De asemenea, o recunoștință specială îi revine „PS Virgil Bercea, pentru că la începutul anului trecut (2018) ne-a dat binecuvântarea pentru a realiza acest proiect în Anul Centenar”.

Cu același prilej coautoarea albumului, doamna Ramona Novicov, a explicat de ce este unic acest proiect în România?

Ramona Novicov: „Foarte inspirat acest titlu «Neoromânesc», stil neoromânesc, dar în primul rând spirit neoromânesc. În esența lui acest stil este eclectic, în primul rând pentru că se revendică de la un alt stil extrem de prestigios, una dintre marile sinteze, cea mai strălucită din arta românească, cea înfăptuită de Constantin Brâncoveanu – acest prinț al artelor, care este a doua mare sinteză după ce a lui Ștefan cel Mare. Vorbim de figuri ilustre, de primă mărime ale istoriei României, care au considerat că arta este o armă la fel de eficientă ca și tăișul armelor de luptă. Orice stil, orice expresie artistică încununează o spiritualitate, o credință, o inteligență care ajunge la o maturitate creatoare, care simte nevoie și reușește să facă o sinteză. Astfel, stilul neoromânesc cuprinde foarte multe elemente pe care le-a topit într-un creuzet Orient-Occident, făcând o sinteză între stilul barocului de sfârșit de sec XVII și spiritul monastic, ca atare brâncovesc. Pendulează cu stil și grație între arta aulică și arta populară, de la care se va inspira Ion Mincu, părintele stilului neoromânesc. Pe de o parte, o artă a vânătorii, pe de altă parte o artă profund spirituală, monahală. Ion Mincu, într-un moment înalt de cumpănă, al arhitecturii europene – arta unei resurecții naționale («Arta 1900») – care apare în întreaga Europă ca răspuns la arta internaționale a stilului Art-Nouveau, adoptă acest stil. Vorbim foarte mult de resurecții naționale care apar în întreaga Europă, precum la Budapesta – care strălucește cu Ödön Lechner – și în Oradea vorbim mult despre O. Lechner și discipolii săi. Pe de altă parte, contemporan, dincolo de Carpați, în Regat, un spirit la fel de înalt, perfect contemporan cu Ödön Lechner este Ion Mincu. El a fost acel arhitect care a înțeles cel mai bine nevoia unei Românii care să se identifice și legitimeze printr-un stil propriu. Un stil hibridizat, cu elemente din arta aulică, brâncovenească – noi vorbim de stilul neobrâncovenesc – pe de altă parte cu elemente ce se inspiră din lumea populară. I. Mincu, împrumută elemente din arta populară. Este foarte important că el, împreună cu congenerii lui, sesizează că este foarte important ce se întâmplă pe orizontală – ce se întâmplă în Răsărit și Apus – dar este extrem de important să înțelegi filonul adevărat care leagă spiritul unei țări, al unei lumi, de rădăcini. Spiritul neoromânesc este expresia unei înțelegeri profunde a acestui spirit neoromânesc. De ce în Ardeal? Pentru că Ardealul a avut cea mai mare nevoie de expresia artistică, deoarece, repet, era legitimarea apartenenței la o spiritualitate mult mai profundă decât cea între Răsărit și Apus, la izvorul spiritului românesc. De aceea, apar foarte multe biserici în perioada interbelică, care au o tipologie destul de diversă. Am contribuit cu mare bucurie la acest album Neoromânesc – Oameni. Istorie. Credință, pentru că am constatat, parcurgând literatura de specialitate, că foarte puțină lume s-a ocupat de acest stil neoromânesc, mai ales în zona Vechiului Regat, unde pare să fie ignorată prezențe precum cea a arhitectului Anton Szallerbeck. Acesta din urmă, înțelege foarte bine nevoile unei comanditar, care este Biserica Greco-Catolică, care la rândul ei a înțeles foarte bine nevoia de expresie artistică a acestei lumi transilvănene. Anton Salerberg a fost elementul ideal, inteligent și suplu, care a transpus în fapt, în timp, spiritul acesta românesc dintre cele două războaie mondiale. Cartea aceasta este un omagiu, sigur și al episcopului Frențiu, dar și al lui Anton Szallerbeck, care a fost scos din umbră și pus la locul care i se cuvine, urbi et orbi.

Mă simt onorată să mă aflu între coperțile acestui obiect, care este foarte frumos – încheie criticul de artă – foarte frumos gândit de autori și realizat de Adrian Buzaș, un excepțional grafician. Mă simt onorată să fiu alături, din nou, domnului Chiriac și domnului Florin Șipoș, care este un deosebit contributor al acestui obiect de artă și spiritualitate. Îi mulțumesc Rodicăi Indig, pentru că a avut geaniala idee a acestui proiect.”

Albumul cuprinde și un dicționar, care arată ce elemente intră în componența stilului neoromânesc, o idee ingenioasă a coordonatoarei, care mărturisește odată cu lansarea albumului ce a presupus realizarea acestuia:

Rodica Indig: „Stilul neoromânesc îl întâlnim în Oradea la clădirea Liceului teologic greco-catolic „Iuliu Maniu” și la clădirea care este astăzi sediul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, precum și la sediul Seminarului teologic Sfinții Trei Ierarhi. Dar, mai avem în album capela Frențiu, care este emblematică pentru stilul neoromânesc, alături de un număr foarte mare de fotografii cu bisericile în stil neoromânesc ctitorite de Valeriu Traian Frențiu în Eparhia de Oradea. Munca pentru realizarea albumului a fost deopotrivă o experiență fericită și tristă: fericită, pentru că descopeream cu uimire aceste biserici care vorbeau despre românitate, despre un proiect grandios. Și, oarecum tristă, pentru că le găseam pe unele părăsite, pe altele cu inserții de modernitate nepotrivite și, poate cel mai trist, că nu aveau niciunele un istoric. Se dorește pe viitor să poată fi identificate documentar. Știm doar că în 1938, când PS Frențiu a împlinit 25 ani de arhierie, a sfințit 25 de biserici, noi sau renovate și tot până în acel an a sfințit în total 64 de lăcașuri de cult. Este un proiect pe care putem să îl continuăm. Până atunci, ne bucurăm de acest album, în această formă”.

La rândul său, domnul director Aurel Chiriac, coautor al albumului Neoromânesc – Oameni. Istorie. Credință, a spus:

„Vreau să încep cu ceea ce a scris PS Virgil Bercea – pe care ne bucurăm să îl avem din nou în mijlocul nostru – la finalul cuvântului introductiv al Preasfinției Sale: «avem convingerea că, în momentele de pace, parcurgând aceste pagini, vom găsi fiecare dintre noi, mulțumirea rememorării realizărilor înaintașilor noștri mărturisitori, dar și punerea în pagină a acestor edificii». Un mare adevăr. Sunt convins că toți cei care vor răsfoi albumul vor fi mulțumiți de ceea ce le oferă ca informație și imagine. Munca doamnei Indig, care trebuie să o scoatem în evidență aici, aduce în fața noastră mărturii zidite – din perioada interbelică marea majoritate, chiar de către PS Frențiu – pe care noi le cunoșteam prea puțin, mărturii despre care, știam doar că aparțin lumii ortodoxe. Este într-adevăr o problemă faptul că în multe monumente nu se află un istoric sau dacă se află, acesta exprimă doar realitatea de acum. (…) acest gest reparatoriu pe care îl face Episcopia Greco-Catolică de Oradea, sub binecuvântarea PS Bercea, cu ajutorul neprețuit al doamnei Indig și al celor care fac echip cu domnia sa, această muncă vine să readucă în atenția tuturor adevăruri istorice. De multe ori, realizări greco-catolice au fost minimalizate, chiar uitate, ceea ce nu cred că este drept”.

Deși lasă fotografiile sale de obicei să vorbească, fotograful Sorin Șipoș, obișnuit să stea în spatele aparatelor că „dintre toate artele mimentice, fotografia este foarte fidelă realității. De aceea, nu mi-am permis să interpretez ceea ce fotografiam, ci doar să redau. Ceea ce vedeți în albumul Neoromânesc este o fotografie documentară. Va fi pe deplind documentară peste câteva decenii, când ne vom uita altfel la imaginile acestea. (…)Între fotografia documentară și cea artistică este o diferență clară: prima este de o transparență limitat subiectivă a realității, în timp ce în fotografia artistică avem de a face cu o interpretare. Eu am încercat să nu interpretez deloc, doar m-am rotit în jurul edificiilor, am căutat elementele specifice, am încercat să fotografiez elementele în toată frumusețea lor. Am încercat să surpind timpul, iar dacă proiectul va trăi în timp, putem presupune că am făcut un lucru de mare calitate”.

Albumul Neoromânesc – Oameni. Istorie. Credință a fost finațat de Directia de Dezvoltare si Implementare Proiecte a CJ Bihor și a fost distribuit gratuit la lansare.