La finalul lunii mai a anului trecut, în fața mozaicului ce o reprezintă pe Sfânta Fecioară în Grota din curtea Seminarului Teologic din Oradea, Preasfințitul Virgil Bercea, în prezența unui sobor de preoți, a seminariștilor și a multor credincioși din Oradea și nu numai, a consacrat întreaga Eparhie de Oradea și Seminarul Teologic Eparhial Sfintei Inimi Neprihănite a Preasfintei Fecioare Maria și Spiritului Sfânt.
Anul acesta, pe 29 mai, de la ora 19.30, vă invităm alături de comunitatea seminarului nostru să participați la celebrarea Slujbei Paraclisului, închinat Maicii Domnului, nu numai pentru a ne aminti de faptul că suntem consacrați Inimii Ei de Mamă, ci și pentru a o cinsti în continuare, în luna mai, care îi este dedicată în întreaga Biserică Universală.
Cu această ocazie vom pune sub ocrotirea Sfintei Fecioare Pelerinajul pe care Eparhia din Oradea îl va face la Blaj, în data de 2 iunie a.c., unde Papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie pe Câmpia Libertății și îi va beatifica pe cei șapte episcopi greco-catolici martiri.
Slujba Paraclisul Maicii Domnului va fi celebrată de rectorul seminarului, pr. Anton Cioba, în prezența Preasfinției Sale Virgil Bercea și a unui sobor de preoți și animată de Corul Schola Cantorum, al Seminarului nostru.
Toți credincioșii, toți preoții, toți tinerii noștri sunt invitați la a o cinsti împreună pe Mama noastră cerească!
Seminarul Teologic Greco-Catolic Oradea
Redacția